SÂNZIANA ȘI PEPELEA

 

PERSONAJE:

SÂNZIANA

PEPELEA

PAPURĂ-VODĂ

ZMEUL

LĂCUSTĂ VODĂ

PÂRLEA VODĂ

PĂCALĂ

CRAINICUL-PAHARNICUL

TÂNDALĂ

STOLNICUL

BABA RADA

ZÂNA LACULUI

ZÂNA CODRULUI - MĂRICA

MURGILĂ- DASCĂLUL MACOVEI

ZORILĂ – TOMA

SCENA I

TÂNDALĂ: Stăpânul meu Papură doarme...Toată sarcina statului e pe spinarea mea...Sarcină grea!(cărând un sac de bani)Însă mă simt mândru de-a o purta pentru gloria, prosperitatea, propășirea și moralitatea poporului....Pare că zăresc pe Păcală... Cum să mă dezbăr de dânsul?

PĂCALĂ: Doarme augustul nostru și soarele-i sus...

TÂNDALĂ: (încercând să ascundă sacul)Excelența sa la curte așa de dimineață?

PĂCALĂ: Datoria-mi fac pentru...

TÂNDALĂ: Gloria...

PĂCALĂ: Propășirea..

TÂNDALĂ: Prosperitatea  și moralitatea poporului...

PĂCALĂ: Bine, acuma adă colea milionul ce-ai furat astă-noapte.

TÂNDALĂ: Ce milion? Care milion?

PĂCALĂ: Cel care ai câștigat la concesionarea baloanelor.

TÂNDALĂ: De unde o știi?

PĂCALĂ: E scris pe nasul excelenței voastre.

TÂNDALĂ: Știi una? Lasă-mi mie milionul ăsta și eu îți făgăduiesc alt milion la anu.

PĂCALĂ:Parol?

TÂNDALĂ: Parol.

PĂCALĂ:Ba, ba, ba. Mai bine azi un ou, decât la anul bou. (Tândală golește jumătate de sac.)Știi că domniței Sânziana i-a abătut să se mărite numaidecât?

Împăratul care se supune la toate voințele ei, a trimis crainici pe la toate împărățiile ca să le ducă această veste. Și chiar au început a sosi în oraș mai mulți din acei ce-au auzit de frumusețea domniței.

TÂNDALĂ: Care și care?

PĂCALĂ:Zorilă, craiul Răsăritului; Murgilă, craiul Apusului...Pârlea-vodă și Lăcustă vodă....

PAPURĂ: A...a... ! Bine am dormit.

AMÂNDOI: Să vă fie de bine, augustate.

PAPURĂ: Aici sunteți, miniștrii mei isteți!

AMÂNDOI: Măria-ta! (îi sărută mâna)

PAPURĂ: Destul, nu vă mai rupeți șalele...câte ceasuri sunt?

TÂNDALĂ: Câte poruncește augustatea-noastră să fie.

PAPURĂ: M-am trezit destul de dimineață, nu-i așa?

PĂCALĂ: Zorile au mai întârziat astăzi, pentru plăcerea augustății voastre

PAPURĂ: Bine-au făcut, pentru că eram foarte obosit...

TÂNDALĂ: Vă prea osteniți, augustate.

PAPURĂ: Ce mai face poporul?...Nu l-am văzut de mult.

TÂNDALĂ: Nu-ș încape-n piele de fericire.

PAPURĂ: Au început să curgă pețitori pentru Sânziana?

TÂNDALĂ: Început... Hotelul ”Trei sarmale” e plin de crai care așteaptă să fie invitați la Curte.

PAPURĂ: Faceți-le cunoscut că-i voi primi chiar astăzi...

AMÂNDOI: Numaidecât, augustate..

PAPURĂ: Un cap încoronat trebuie să aibă caracter ferm...Eu am hotărât să fac pe voia Sânzianei și nu mă schimb odată cu capul..... Ce-ar fi dacă n-aș mărita-o acum?...ar plânge ș-atâta tot....dar de ce s-o fac să plângă, drăguța? Vrea să se  mărite...Multe vrea omul... Cine-i împăratul? Eu!....cine are dreptul de a porunci? Eu! Prin urmare s-o mărit...alta n-am ce face. S-o mărit?....să n-o mărit?

SÂNZIANA: Tătucă

PAPURĂ: Copila mea, te-ai trezit?

SÂNZIANA: Soarele-i ameazi, și d-ta tot în halat și cu scufa de noapte?

PAPURĂ: Am avut multe de pus la cale cu miniștrii.

SÂNZIANA: Ați organizat ceremonialul de astăzi...Cât mă doare să mă despart de dumneata.

PAPURĂ: Apoi dacă te doare așa de mult , pentru ce vrei numaidecât să ieși din casa împărătească?

SÂNZIANA: Ca să mă duc și eu la casa mea.Așa a făcut și mama.

PAPURĂ: Dumnezeu s-o ierte...pe vremea ei fetele se măritau după placul părinților.

SÂNZIANA: S-au schimbat lucrurile de-atuncea tătucă. Astăzi suntem libere și independente și găsim că e drept să ne alegem noi înșine tovarășii.

PAPURĂ:De aceea s-au înmulțit despărțeniile. N-ai putea să mai rabzi doi-trei ani?

SÂNZIANA: De ce nu zece? Tătucă, vrei să afli adevărul? Mi-a prezis o vrăjitoare că, de nu m-oi mărita anul acesta, am să mă găsesc într-o primejdie de moarte.

PAPURĂ: Să mori? Ferească Dumnezeu! Mai bine te mărit de 17 ori cu cine ți-a cere inima.

SÂNZIANA:Nu te turbura, tătucă, mai bine mergi de te gătește  ca să primim oaspeții veniți la noi de prin fundul lumii.

         Azi trebuie să-mi aleg un mire!... pe care? ...pe cel mai viteaz, mai tânăr și mai frumos.

SCENA II

PEPELEA: A.....bun somn am tras!....și frumos vis.....Părea că mă-nsurasem cu fata împăratului Papură, după ce o scăpasem de zmeul ce-o răpise din palat. Împăratul a trimis vorbă în cele patru părți ale lumii ca să dea de știre crailor că acel din ei care va plăcea Sânzianei îl va lua de ginere; și-i va da de zestre jumătate de împărăție. Ce mai trebuie zestre? Eu m-aș mulțumii numai cu fata.

-intră corul țăranilor-

COR: Ce secetă, ce foc!

Amar și vai de noi!

Avem lipsă de ploi,

Și lipsă de noroc.

STOLNICUL: Plecați-vă, închinați-vă, vine măria-sa Lăcustă-vodă. Grăbiți-vă, măria-sa ne calcă pe urme. Așezați fripturile-n rând...unde-s piftiile?Puneți-le la iveală.

-masa e așezată pe spatele țăranilor-

LĂCUSTĂ: Mâncare, mâncare, mor de foame!Masa-i gata?

STOLNICUL: Gata, priviți...

LĂCUSTĂ: Stolnice, te decorez cu ordinul ”Fripturii de aur”

STOLNICUL: Să trăiești, măria-ta!

LĂCUSTĂ: Bune bucate! De unde să încep?...A....de la curcan...Vouă vă e foame?

TOȚI: Foame, măria-ta.

LĂCUSTĂ: Bine.Priviți la mine cum mănânc și vă-ndestulați.

TOȚI: Poftă bună, milostive stăpâne!

LĂCUSTĂ: Vă place friptura de curcan?

TOȚI: Place, place.

LĂCUSTĂ: D-apoi, mie....

TOȚI: Mănâncă-l sănătos, măria-ta.

LĂCUSTĂ: Da ce s-aude?

STOLNICUL: O oaste mare!

LĂCUSTĂ: O...oo..oaste?Or fi dușmani! Unde mi-e paloșul? Na, l-am uitat acasă...Cu ce să mă apăr? ....Cu furculița asta mare. Vitejilor, adunați-vă în jurul meu și să muriți cu toții apărându-mi viața și masa.

PÂRLEA: Apă, apă, mor de sete.

PAHARNICUL: Măria-ta, ai băut tot.

PÂRLEA: Nu-i apă....m-am stins! Te osândesc să-ți tai capul tu singur, cu mâna stângă. A!...iaca chileală.

LĂCUSTĂ: Aferim vere!

PÂRLEA:Cine ești tu, de îndrăznești a mă vărui?

LĂCUSTĂ: Eu sunt domn ca și tine.Lăcustă-Vodă

PÂRLEA: Lăcustă...dușmanul meu de moarte?Sunt prea fericit de cunoștință? Încotro?

LĂCUSTĂ: S-o pețesc  pe fata lui Papură-Împărat

PÂRLEA: Și eu mă duc la curtea Sânzianei cu gând de a-i face curte.Suntem rivali, unul din noi e de prisos pe lume; trebuie să piară.

LĂCUSTĂ:Ce face? Să ne batem? ...cată-ți treabă omule; avem oști...ucigă-se între ele...și noi să petrecem cu voie bună. Stolnice, pune-te în capul armatei mele și taie bucăți oastea lui Pârlea-vodă.

STOLNICUL: Nu putem măria-ta că suntem morți de foame

LĂCUSTĂ: Ei, fie pe altă dată...Primești verișorule să ne ucidem altă dată?

PÂRLEA: Bucuros...acum să plecăm la curtea lui Papură-Împărat

LĂCUSTĂ: Cunoști drumul?

PÂRLEA: Ba nu! M-am rătăcit de vreo șapte ori, de când am pornit de-acasă.

LĂCUSTĂ: Stolnice, un călăuz!                      

PÂRLEA: Paharnice...

PAHARNICUL: Numaidecât.

-apare Pepelea-

PÂRLEA: Găsitu-l-ați?

STOLNICUL: Iaca unul, pe dânsul...

PEPELEA: Ho! Ce este? Ce v-a apucat?(trag amândoi de el)

STOLNICUL: Te cheamă Lăcustă vodă!

PAHARNICUL: Te cheamă Pârlea vodă!

PEPELEA: Minciuni...nu mă cheamă nici Pârlea, nici Lăcustă, mă cheamă Pepelea.

LĂCUSTĂ :Poznaș nume! Nu-i nume de calendar ca ale noastre! Pepeleo, poți să ne duci la curtea  lui Papură-\Împărat?

PEPELEA: Or fi pețitori de-ai Sânzianei.

LĂCUSTĂ: Ai auzit?

PÂRLEA: Poți mă?

PEPELEA: Pot..Vă duc și până la dracu-n praznic.

PÂRLEA: Praznic? Hai cu noi!

PEPELEA: Am să-i rătăcesc prin pădurea deasă, din ea să nu mai iasă.

FEMEILE: O să ne moară copiii de foame!

TOMA: Soarele ne prăjește!

MACOVEI: Tomo, ești necredincios, o știe o lume-ntreagă, dar prost de când?

TOMA: Apoi de jupâne, eu nu-s cărturar ca d-neata.

MARICA: Așa-i jupânul Macovei, bărbatul meu

MACOVEI: Da, oameni buni, știu multe, .....nu că mă laud.....căci am fost prin țara căpcăunilor și prin țara năucilor....unde oamenii pătimesc de boala politiciei.

TOMA: Da ce boală o mai fi ș-aceea?

MACOVEI: Boală de balamuc, care seacă toate simțirile și-nvrăjbește frați cu frați.

TOMA: Dascăle Macovei, de ce nu plouă?

MACOVEI: Nu plouă pentru că-i secetă. Și-i secetă pentru că nu plouă.

TOMA: Da fă bine de ne spune, pentru ce-i secetă și lipsă de ploaie?

MACOVEI: O fi trecut prin văzduh un zmeu cu limbă de foc.

TOȚI: Un zmeu?

MACOVEI: Oameni buni, este un leac de secetă care nu dă greș.

TOȚI: Care, care?

MACOVEI: Să-necați o babă.

TOȚI: Ș-a ploua?

MACOVEI: Cu cofa!

TOȚI: Hai, măi, să găsim o babă. Pe care din ele s-o alegem?

MARICA: Pe mine? Eu babă?

BABA RADA: Să trăiască Pepelea!....bună cârjă mi-a durat... am să-i descânt de dor.

MARICA: Iaca o babă!

TOȚI: Baba Rada, vrăjitoarea!În baltă!

BABA Rada: În baltă? Vai de mine....dar ce v-am greșit eu, oameni buni?Ajutooor! Ajutor Pepelea!

PEPELEA: Stați, oameni buni nu faceți păcatul!Mama Rada e nevinovată!

MACOVEI: Cum îndrăznești măi țingăule să te împotrivești voinței poporului? Nu știi ce spuneau strămoșii noștrii:”Box pipili, box....

PEPELEA: Ce box, na mă box!

MACOVEI: Aoleu! M-a necinstit.Legați-l să-l ducem la procuror!

PEPELEA: Hoților, ticăloșilor!Vă puneți o sută pe un om.

-Pepelea e legat și Baba Rada aruncată în lac-

PEPELEA: Să se fi înecat biata mătușă?..Pare că zăresc ceva..ea-i...plutește...dă Doamne...s-o scap! (cu haina babei în mână) Nu-i ea. E numai sumanul ei. CE se aude?

-apare Zâna lacului înconjurată de alte zâne-

ZL: Pepeleo, tu singur cu-ndurare,

         Ai vrut să-mi aperi viața de-a proștilor turbare.Pe tine eu din umbră te-oi scoate la lumină, căci fosta Baba Rada, de-acum e a ta zână.Ține acest fluieraș de trestie, el te va ajuta la orice nevoie...când vei cânta din el.Ține ș-acest inel de logodnă cu Sânziana. Acum te las Pepeleo, rămâi cu bine căci eu mă-ntorc în împărăția zânelor.

 

SCENA III

ZMEUL: Sânzianaă!

SÂNZIANA: Cine mă cheamă?A....(vrea să fugă)

ZMEUL: Nu fugi, dulce minune, vestea frumuseții tale a trecut peste nouă mări și nouă țări și ca să te văd am venit în zbor nouă zile și nouă nopți.

SÂNZIANA: Dar cine ești ?

ZMEUL: Eu sunt împăratul zmeilor.

SÂNZIANA: Ești zmeu?

ZMEUL: Ș-am jurat să te fac soția mea. Vino cu mine.

SÂNZIANA: Mai bine să mor.

PEPELEA: Stai fiară, un pas mai mult și ești mort.

ZMEUL: Ce? Tu, îmi poruncești mie? Se vede că vrei să legi frăție de moarte  cu buzduganul meu?

PEPELEA: Și tu cu fluierașul meu.

-Pepelea cântă din fluier și zmeul rămâne încremenit-

ZMEUL: Ce-am pățit? Nu pot face un pas înainte, fluierul mă învinge.

-Pepelea și Zmeul dispar, Sânziana rămâne-

SÂNZIANA: Am visat? Era să mă răpească un zmeu?

TÂNDALĂ: Poftiți crai și împărați! În curând va sosi marele, gloriosul, mărinimosul, augustul Papură-Împărat!

PAPURĂ: Bine-ați venit la curtea noastră, oaspeți de soi și de tot soiul.Crainicii noștri v-au dus vestea despre copilă și zestrea ei. Care din voi va avea noroc să placă fetei va avea parte de amândouă. Concursul e deschis. Păcală prezentează-ne concurenții.

PĂCALĂ: Măria-sa Zorilă, craiul Răsăritului.

ZORILĂ: Princesă! Răsăritul e raiul pământesc,

         Din el răsare luna și soarele ceresc!

         Primește-a fi regină acelui dulce plai,

         Ca să privească lumea-n mirare rai în rai.

 

PAPURĂ: Rarerarerai în rai? Parcă aud broaștele, Tândală.

PĂCALĂ: Măria-sa Murgilă, craiul Apusului.

MURGILĂ: Princesă, în Apuusul profund mistuitor,

         Apune soare, lună, tot ce-i strălucitor,

         Dar jur pe-a ta frumuseță, de lume admirată,

         Că tu nu vei apune din ochii-mi niciodată.

PAPURĂ: Frumos... Ce au Tândală de grăiesc toți în stihuri...e vreo boală nouă?

TÂNDALĂ: Da..... boala se numește stiho-morbus.

PĂCALĂ: Măria-Sa Lăcustă vodă.

LĂCUSTĂ: Frunză verde de mohor mor de dor...zău... de dor mor,

         Mor...mor...mor... Ce dracu...am uitat restul și mi-am pierdut rostul.

PAPURĂ: Ia ascultă Tândală...ăsta mormorosește ca un urs.

LĂCUSTĂ: Frunză verde de mohor

                            Mor, mor, mor...

PĂPURĂ: Lăcustă....dragă Lăcustă, lasă, nu mai muri acum fătul meu.

PĂCALĂ: Măria sa Pârlea-vodă

PÂRLEA: Princesă, a ta frumusețe-nfocată și bălaie

                   În vulcanul meu de suflet a aprins o pălălaie

                   Ard, ard, ard, mă fac cenușă, căci amorul mă încinge.

                   A! Precum ai aprins focul, fă bine de mi-l stinge.

PAPURĂ: Pompieri!...chemați pompierii...e-n stare să-mi dea foc palatului.

PÂRLEA: Cine mă fluieră?

PAPURĂ: S-aude un fluier?

SÂNZIANA: Parcă-i fluierul ce m-a scăpat de zmeu.

PAPURĂ: Cine ești tu, semețule?

PEPELEA: Luminate împărate, sunt solul Zânei Lacului! Zâna a auzit de preaputernicul, preaînțeleptul, preamărinimosul Papură-Împărat

PAPURĂ: Așa mai vii de-acasă....urmează

PEPELEA:..... și, vrând să vă arate admirația ce i-ați inspirat, vă trimite două prezenturi cum nu s-au mai văzut pe lume. Iată-le!....o pasăre măiastră ș-această oglindă pentru augustatea voastră.Pasărea are grai omenesc și răspunde la toate întrebările iar oglinda arată adevărul. Zâna vă roagă să le primiți bucuroși.

PAPURĂ: Primim , cum nu? Și zici că pasărea grăiește?

PEPELEA: Adresați-i orice întrebare.

PAPURĂ: Ce s-o-ntreb? Am găsit... Păsărică dragă...sunt coțcari în împărăția mea?

PASĂREA: Da! Da!Da!Păcală.... Tândală

PAPURĂ: Ce-a zis?

PĂCALĂ: A zis Tândală...

TÂNDALĂ: Ba Păcală.

PĂCALĂ: Ba Tândală.

TÂNDALĂ: Ba Păcală.

PĂCALĂ: Ba Tândală.

PAPURĂ: Tăcere! Mâine voi fi supremul vostru judecător, astăzi n-am vreme să fiu decât părinte.Sânziană, ai văzur ș-ai ascultat pe onorabilii aspiranți. Care e mai demn de a-mi fi ginere și bărbat ție?

SÂNZIANA: Sunt confuză în momentul acesta.(iese din scenă)

PAPURĂ: Prea bine, fata mea.. Ședința se suspendă 10 minute ca să ai timpul necesar de-a lua o rezoluție.

-se aud țipete-

TOȚI: Ce este?

MARICA: Zmeul! Zmeul!...Săriți! ...a răpit domnița!

PAPURĂ: Ce zmeu?

MARICA: În vreme ce domnița sta departe pe terasă, soarele s-a-ntunecat și deodată a apărut prin văzduh un zmeu călare, a trecut pe lângă domniță, a luat-o în brațe și s-a dus în fundul orizontului

PAPURĂ: Tocmai în fund?

MARICA: Tocmai

TOȚI: AA!

PAPURĂ: Ce-ați căscat gurile? După el!Oștile, să iasă oștile....Poporul! Să sară poporul! Cum să-mi fure bunătate de fată de sub nas? După hoț! Hai nu mă lăsați singur.

 

SCENA IV

ZÂNA: Bine-ai venit,frate!Ce-ai pățit de ești așa trist? AI pierdut-o poate pe Sânziana?

ZMEUL: N-am pierdut-o soro. Ea m-a prăpădit pe mine.

ZÂNA:Cum?

ZMEUL:Nu vrea!

ZÂNA: Ce nu vrea?

ZMEUL: Să mă iubească. Sunt galben ca nufărul, căci nici mănânc, nici beau, nici dorm; sunt năuc și înamorat lulea. După ce am răpit-o de la curtea lui Papură am adus-o la palatul meu. Era leșinată de spaimă. Când s-a trezit și a dat ochii cu mine.. în loc să-mi zâmbească știi ce-a făcut?

ZÂNA: Ce?

ZMEUL: S-a-nfuriat ca o pisică sălbatică și cât pe-aci să mă chiorască cu unghiile...Așa! I-am spus că o iubesc și că vreau s-o fac împărăteasa zmeilor, că i-oi aduce toate comorile din lume, i-am căzut în genunchi, am plâns...

ZÂNA: Și ea?

ZMEUL:Ea s-a uitat la mine cu dispreț. Eu m-am repezit s-o apuc în brațe și ea mi-a tras o palmă de mi-au scăpărat ochii. Cine-ar crede că o mânușiță atât de fragedă... Mi-e umflată falca?

ZÂNA: Umflată bine...De este așa, te jelesc frățioare.. După câte mi-ai spus Sânziana are mândrie și energie.

ZMEUL: Prea multă energie....Puterile mi-au secat  și sunt foarte îngrijorat căci am aflat de venirea lui Papură Împărat asupra mea cu oaste mare.Mă simt fără curaj de când m-a muiat amorul...și mă tem...

ZÂNA: Nu te teme, cât sunt eu în calea lor....

ZMEUL: Prinde-i surioară!Ce se-aude?

ZÂNA: Zăresc o oaste mare...o fi Papură.Mergi degrabă de te închide în cetatea ta.

PAPURĂ: Unde suntem Tândală?

TÂNDALĂ: La marginea unui codru, auguste.

MACOVEI: Măria-ta...trebuie să nu fim departe de împărăția zmeilor.

TOȚI(CU FRICĂ):Oare?

PAPURĂ: Cum? ...să fie zmeul așa aproape de noi?

TOȚI: În codrul ăsta?

PAPURĂ: Ce v-ați spăriet, voinicilor? Păcală, Tândală unde sunteți?

AMÂNDOI: Prezenți.

PAPURĂ: Intrați în codru și trageți cu ochiul, nu cumva îți zări zmei pe după copaci.

AMÂNDOI: Noi?

PAPURĂ: D-apoi cine? Eu? Hai, marș!

AMÂNDOI: Ne-am topit...

PAPURĂ: Pornit-ați azi?...

PAPURĂ (ostașilor): Până se vor întoarce din misiunea lor extraordinară, de se vor mai întoarce... voi întindeți-mi cortul sub pădurețul cel stufos, ca să mă odihnesc... (Arată în dreapta, înspre culise.) Unde-s Pârlea și Lăcustă?

MACOVEI: Au rămas pe urmă, după obicei.

TÂNDALĂ: Păcală?

TÂNDALĂ: Halal!... Păcală, știi una?

PĂCALĂ: Ce?...

TÂNDALĂ: Dacă am spăla putina?

PĂCALĂ: M-am gândit de mult la asta... dar unde să mergem?... încotro s-apucăm singuri-singurei?... să ne rătăcim?... să ne mănânce fiarele?... asta vrei?...

TÂNDALĂ: Ferească Sfântul... Păcală, vezi ceva?

PĂCALĂ: Nimic alt, decât un soi de țânțari morți de foame...

TÂNDALĂ (apropiindu-se): Hâș, dihanie... na!... m-a pișcat de mână... (Își trage o palmă peste mână.)

PĂCALĂ: L-ai ucis?...

TÂNDALĂ: Ba!... ia seama, se pune unul pe obrazul tău.

PĂCALĂ: Îl aud bâzâind și-l pândesc.

TÂNDALĂ: Dă-i!

PĂCALĂ: Na! (Își trage o palmă peste obraz.)

TÂNDALĂ: L-ai ucis?

PĂCALĂ: Ba nu, ucigă-l crucea.

TÂNDALĂ: Păcală... apucă tu în dreapta și eu în stânga... deacum ce-o vrea Dumnezeu cu noi.

PĂCALĂ: Poate să pierim... Tândală, să ne îmbrățișăm, pentru întâia și ultima oară... Să ne iertăm...

TÂNDALĂ (luându-l în brațe): Multe ți-am greșit, frate.

PĂCALĂ: Și eu ție...

TÂNDALĂ: Am cătat să te dau peste cap din minister.

PĂCALĂ: Și eu pe tine.

TÂNDALĂ: Știi că asta nu-i delicat?... Dar suntem chit... adio... să ne vedem sănătoși.

 (Se despart, apucând unul în dreapta și celălalt în stânga...)

TÂNDALĂ (cu glas speriat, între culise): Păcală!...

PĂCALĂ (asemenea): Tândală!...

(Vin amândoi în scenă, plini de groază și cu nasurile bășicate.)

TÂNDALĂ: Ce este? Zmeul? ai văzut zmeul?...

PĂCALĂ: Ba nu... dar tu?...

TÂNDALĂ: Nici eu.

PĂCALĂ: Apoi de ce m-ai chemat?...

TÂNDALĂ: Mi-a fost dor de tine!...

PĂCALĂ: Zi mai bine că ți-a fost frică.

TÂNDALĂ: Frică?... nicidecum!... groază!...

PĂCALĂ: Iaca!... Da ce-ai pățit, Tândală? Ți-e nasul roș și umflat ca o sfeclă.

TÂNDALĂ: Taci!... S-aude ceva... la sănătoasa, frate.

PĂCALĂ: Stăi, nu te teme... vine împăratul.

PAPURĂ: Ha! ha! v-ați întors din codru??... ați văzut ceva?...

PĂCALĂ: Am văzut numai niște țânțari.

TÂNDALĂ: Cât niște zmei!

PAPURĂ: Și v-ați războit cu dânșii... judecând după halul nasurilor voastre...

TÂNDALĂ: Ce râdeți?...

ZÂNA: Cale bună, împărate!

PAPURĂ: Sărut ochii, drăguliță.

ZÂNA: Unde mergi cu așa oaste mare?... Vrei să cotropești lumea?...

PAPURĂ: Ba, deocamdată, merg să-mi găsesc fata.

ZÂNA: Pe Sânziana, care a răpit-o zmeul?

PAPURĂ: Tocmai!... dar nu prea cunoaștem drumul; n-ai putea dta să ne îndrepți spre țara zmeului?

ZÂNA: Cum nu. Au încăput pe mâna mea? am să-i schimb în dobitoace.

PAPURĂ-ÎMPĂRAT (cu cap de buhai de baltă), TÂNDALĂ - PĂCALĂ (cu capete de lup), MACOVEI (cu cap de măgar)

ZÂNA (singură): Un fluier?... îl cunosc?... e fluierul lui Pepelea, dat lui de Zâna-Lacului, dușmana mea de moarte... El fură mințile și pătrunde inimile. (Ascultă.) Ce armonie încântătoare!... Cu el, Pepelea poate realiza tot ce dorește în astă lume. Cum să-l opresc de-a merge înainte?... Cum să-i smulg arma din mână, fluierul cel vrăjit?... A!... bună idee!... să iau chipul și glasul Sânzianei, să-i ies în cale, să-l amețesc, să-l orbesc... minunat! (Fluierul încetează.)

PEPELEA (tresărind): Ce-aud?... e glasul Sânzianei. (Se scoală tulburat.)

(Zâna-Codrului vine în scenă sub figura Sânzianei.)

PEPELEA: Sânziană-Sânziană!

ZÂNA: Cine mă cheamă?

PEPELEA: Eu, Sânziană!

ZÂNA: Cine ești tu?

PEPELEA: Nu mă recunoști?... Eu sunt Pepelea, care te-am scăpat de zmeu în palatul tău împărătesc...

ZÂNA: Când?... a!... mi-aduc aminte... e mult de-atunci, judecând după chinurile ce-am suferit, cât am fost în puterea zmeului.

PEPELEA: Dar acuma nu mai ești în puterea lui?

ZÂNA: Nu; am fugit din palatul lui și acum vreau să mă-ntorc la tatăl meu.

PEPELEA: Te-oi duce eu, Sânziană.

ZÂNA: A! ferește-te de zmeu, căci are un buzdugan pe care-l aruncă în depărtare de șapte poște, și tu n-ai nici o armă.Pepeleo! ce mi-ar folosi un rest de viață dacă ai muri tu? N-ai înțeles că și eu, din parte-mi... te iubesc?

PEPELEA (fericit): Tu pe mine? O, de-acum sunt împăratul lumii!... Vie zmei, balauri, pajuri năzdrăvane, le voi combate, le voi învinge.

ZÂNA: Dar cu ce?

PEPELEA: Cu fluierașul ăsta pe care mi l-a dat Zâna-Lacului.

ZÂNA: Ți-ai perdut mințile, Pepeleo?... cu o biată trestie crezi tu să sfărâmi buzduganul zmeului?

PEPELEA: Dar tu nu cunoști puterea acestei trestioare; Zâna-Lacului mi-a zis să nu-l dau nimănui, căci pe loc m-ar cuprinde moartea.

ZÂNA (cu glas dezmierdător): Nici mie măcar?

PEPELEA: O! ție-ți dau tot, tu ești viața mea și fericirea vieții mele.

ZÂNA: Adevărat? adă fluierul ca să suflu în el, și el să-mi spuie de este adevărat amorul tău?

PEPELEA (dându-i fluierul): Ține.

ZÂNA (luând fluierul și schimbând tonul): A! te-am dezarmat, nemernicule, și te-am redus iar la nimicirea ta omenească.

PEPELEA: Ce zici?

ZÂNA: Ai crezut că sunt Sânziana?... privește... (Își scoate vălul.) Sunt sora zmeului, Pădureanca, Mama-Pădurii, și te osândesc să intri de viu în pământ...

PEPELEA: O, Zâna-Lacului, Zâna-Lacului!

ZÂNA-LACULUI: Stai!

ZÂNA-CODRULUI (înfiorându-se): Zâna-Lacului, sunt pierdută!

(Scapă fluierul din mână.)

ZÂNA - LACULUI: Pădureanco, Zâna-Codrului, tu care nu cunoști pe lume nici mila, nici iubirea, dispari.

ZÂNA - CODRULUI : A!

PEPELEA (îngenunchind): O! Zână binefăcătoare, cum să plătesc binele ce mi-ai făcut?

ZÂNA - LACULUI: Făcând și tu bine altora; sună din fluier, ca să dezlegi de farmecele Pădurencei pe toți nenorociții care gem închiși în codrul acest blestemat.

Adio, rămâi cu bine,

 Pepelea, luând fluierașul de jos, sună în el; Papură, Pârlea-Vodă, Macovei, Tândală, Păcală etc. Reapar toți sub figurile lor.

PAPURĂ: Uf! am scăpat!... mă întorc acasă... Cine vine cu mine?...

TOȚI: Eu! Eu! Eu!

PAPURĂ: Hai!... de-acum aibă parte Sânziana de zmeul ei; m-am săturat de vânturat lumea.Vii cu mine acasă. Și tu, Pârleo?

PÂRLEA: Ba, mergem să găsim pe Sânziana.

PAPURĂ: Călătorie sprâncenată.

LĂCUSTĂ: În ce hal am ajuns, vere Pârle!... argați la blestematul cel de zmeu, care ne-a prins robi. Ș-aicea zmeul ne-a condamnat să scoatem apă ziua-ntreagă, pentru bucătăria lui. El mănâncă și noi... Ian privește, mi s-au lungit urechile de foame.

PÂRLEA: De ce nu le mănânci pe ele, vere? ai avea cu ce să te-ndestulezi!

LĂCUSTĂ: Ție ți-e a glumi, dar nu-i de glumit.

PÂRLEA: Păcatul omului, Lăcustă, vere!... mai cuminte făceam de urmam pe Papură, decât să alergăm nebuni după Sânziana.

LĂCUSTĂ: Așa este, dar tatăl ei știi că făgăduise jumătate de împărăție aceluia care i-a deveni ginere. Vere, crezi tu că vom scăpa vreodată de-aicea?

PÂRLEA: Cum nu, să n-ai îndoială, vom ieși pe ceea lume.

LĂCUSTĂ: Pușchea pe limbă-ți...

ZMEUL (ieșind din palat): Umplut-ați poloboacele?

LĂCUSTĂ: Umplut.

ZMEUL: Bine; acum le luați în spinare și le duceți în bucătărie.

LĂCUSTĂ: În spinare... să ne deșelăm?...

ZMEUL: Ce-mi pasă?... Hai la bucătărie.

PÂRLEA: Non possumus.

ZMEUL: Ce-ai zis?

PÂRLEA: Am zis catolicește... non possumus, adică: mă-nchin cu plecăciune.

ZMEUL: Îndrăzniți a vă împotrivi mie?

PÂRLEA: Îndrăznim... da!... fă cu noi ce-i voi. După ce ne-am înjosit a scoate apă cu ciutura, ca niște argați... să ne mai înjosim a căra poloboace, ca niște hamali? Niciodată.

ZMEUL (ridicând palma): Vă mănâncă falca, se vede.

LĂCUSTĂ: Să nu dai, că mă mânii...

PÂRLEA (dârz): Lovește... fii brutal. Arată-ți arama, ca să te vază Sânziana cine ești.

ZMEUL (aparte): Sânziana?... are dreptate!... să mă stăpânesc, până mi-oi săvârși cununia. Mergeți în pădure, ca să dați la pământ zece stejari de cei mai groși... Hai!

PÂRLEA (lui Lăcustă): Hai să tragem un somn la umbră.

ZMEUL: Mișeii, nu pot să ridice măcar un poloboc plin. Să-l duc eu...

SÂNZIANA (vine-n scenă)

SÂNZIANA: M-am furișat din palat, ca să merg la malul mării... nenorocita de mine! n-am zărit nici o corabie!... nici un ajutor nu-mi vine! Sunt uitată și de Dumnezeu și de oameniSÂNZIANA: Iată-l... iată-l... el e, vine!!!

ZMEUL : Sânziană, cum ai ieșit din palat? Pe unde?

SÂNZIANA: Pe ușă.

ZMEUL: Mă cătai pe mine? Sânziană, tot supărată ești pe mine, care mă usuc de dragoste?

SÂNZIANA: Dă-mi pace.

ZMEUL: Mă urăști?..Ce ți-am greșit de nu mă poți suferi?

SÂNZIANA: Încă mă întrebi?... m-ai răpit din casa părintească... ș-apoi te miri că-mi ești urât de moarte?

ZMEUL: Urât de moarte?... când vreau să te iau de soție?

SÂNZIANA: Eu, soția ta? Niciodată!

ZMEUL: Așa? Ei bine, află că nu mai târziu decât mâine avem să ne cununăm... toate sunt gata... mergi în casă... am să te închid în turnul ăsta, de unde n-ai putea să-ți iei zborul.

ZMEUL : Se face că-i mânioasă?... Când a vedea mâine rochia de nuntă și beteala, o să zburde. Acum hai în pădure să cărăm lemne pentru ospățul cununiei. Ha! ha! ha! Bieții Pârlea și Lăcustă ...pe unul am să-l pun în frigare și pe celalalt am să-l fierb în căldare. Ce chef!... ce chef!

PEPELEA: Bine te-am găsit, zmeule!

ZMEUL: Ce? un pământean aicea? de unde?

PEPELEA: Din lume.

ZMEUL: Cum ai intrat în împărăția mea?

PEPELEA: Cum se intră.

ZMEUL: Și cine ești tu?

PEPELEA: Feciorul tătâne-meu.

ZMEUL: Și ce cați aicea?

PEPELEA: Te cat pe tine, ca să ne prindem împreună frați de cruce... cum e datina vitejilor.

ZMEUL:... am să te strâng în brațe, până ți-a ieși sufletul.

PEPELEA: Și eu pe tine, până ți-a ieși limba de-un cot.

ZMEUL: Mare ți-e lauda. Vină!

PEPELEA: Ține-te bine, zmeule.

(Se apucă brățiș la trântă, se opintesc și cată să se răstoarne unul pe altul.)

ZMEUL (strângându-l): Îți place așa?.... Ce-ai holbat ochii la cer?

PEPELEA: Cat să văd în care nor să te azvârl.

ZMEUL: Să mă azvârli în nori? (Aparte.) Ăsta-i dracul.

PEPELEA: Nu te da, zmeule, acu-i acu, una, două...

ZMEUL: Stai! ești viteaz cât și mine... mă prind frate cu tine... și te poftesc la nunta mea.

PEPELEA: Pe când?

ZMEUL: Pe mâine.

PEPELEA: Cu cine?

ZMEUL: Cu Sânziana! O să facem prânz mare, o să avem și doi domni la masă.

PEPELEA: Care și care?

ZMEUL: Pârlea-Vodă și Lăcustă-Vodă....aș fi preferat căprioare... dar cred c-or fi buni cu tarhon și cu ardei.

PEPELEA: Vrei să-i mănânci? Încalte destul de grași sunt?

ZMEUL: Unu-i plinuț, celălalt slăbuț, dar împănându-i cu slănină...Acum, fiindcă ești oaspele meu... spune-mi cum te cheamă?

PEPELEA (repede): Tot am zis c-am zis c-oi zice, dac-oi zice, tot oi zice, ca să zic c-am zis c-oi zice!

ZMEUL: Ciudat nume... cine ți l-a dat?

PEPELEA: Nașul meu, care se cheamă: Rotofei de tei pe miriște de mei.

ZMEUL: O fi fost de neam mare?

PEPELEA: Se rudea cu Capra calcă-n piatră, piatra crapă-n patru.

ZMEUL: Destul... ziua trece și noi o pierdem cu vorba; cred că mi-i ajuta la pregătirile nunții.

PEPELEA: Bucuros, ce-i de făcut?

ZMEUL: Deocamdată, cară polobocul ăsta după casă, la găinărie.

PEPELEA: Cu ce să-l car?

ZMEUL: Cu spinarea, cum fac eu.

PEPELEA: Bine; numai unul?... aș vrea să duc două odată.

ZMEUL (aparte): Zdravăn e! (Tare.) Mâine îi căra zece, acum, la treabă... Eu mă duc în pădure să aduc lemne...

 PEPELEA (singur): S-a dus; Să-i dau de știre Sânzianei cu fluierul. SÂNZIANA: Pepeleo... Pepeleo!

PEPELEA: Iubito... am venit să te scap... Poți ieși la noapte din palat?

SÂNZIANA: Ba nu, zmeul mă închide în turn... dacă ai avea iarba fierului, ai putea să sfărâmi broaștele.

PEPELEA: N-am nevoie de iarba fierului... dar spune-mi ce face zmeul după ce te-nchide?

SÂNZIANA: Mănâncă, bea, se-mbată și doarme dus.

PEPELEA: Minunat!... Să fii deșteaptă astă noapte.

SÂNZIANA: Ah! Pepeleo!... de m-ai scăpa de-aice, te-oi iubi toată viața mea... ia seama, vine zmeul. (Dispare.)

PEPELEA (singur, ia hârlețul de lângă fântână și începe a săpa împrejurul ei, cântând):

(Pârlea și Lăcustă intră purtând pe umeri un stejar lung și gros. Ei cad pe brânci sub greutatea copacului.)

ZMEUL: Hai, leneșilor, mai iute, mai cu inimă; duceți stejarul în lemnărie.

LĂCUSTĂ: Aoleo... aoleo, nu mai pot.

ZMEUL: Ian privește, mișeii, nu-s în stare să ducă un stejar în spate, ei doi.

PÂRLEA (sculându-se): Ducă-l cine-i zmeu sau vită... noi suntem de-o altă făptură.

ZMEUL: Ba de-o altă friptură.

PÂRLEA: Ce friptură... cum friptură? eu, friptură?

ZMEUL: Tu... stejarul ăsta are să te rumenească pe tine-n frigare... și pe Lăcustă să-l fiarbă-n căldare. Să-l duc tot eu în bucătărie.... (Ridică copacul subțioară și pleacă.)

PÂRLEA : Ce-a spus?

LĂCUSTĂ: Ce-a zis?

PEPELEA (ieșind după fântână): A zis că o să vă facă bucate.

LĂCUSTĂ: Ce văd? Pepelea?

PEPELEA: Eu... Zmeul m-a poftit la masă.

PÂRLEA: Cum, și tu ai să mănânci din noi?

ZMEUL (revenind): Hei! Ce faci acolo ?

PEPELEA: Sap puțul primprejur.

ZMEUL: Pentru ce?

PEPELEA: Să vezi, frate zmeule; am chitit așa, decât să cărăm apă cu poloboacele, mai nimerit ar fi să iau puțul în spinare... și să-l duc în bucătărie.

ZMEUL (uimit, aparte): Bree!... adineoarea căta să mă azvâlă-n nori, ș-acum vrea să-mi care puțul?...

PEPELEA: Hei, puneți mâna cu toții — una, două!

ZMEUL: Nu!... Pepeleo dragă, nu te osteni, lasă puțul la locul lui, e deprins din copilărie a sta aici.

PEPELEA (azvârle hârlețul): Fie cum vrei, eu cătam să te îndatorez.

ZMEUL (strângându-i mâna): Mulțumesc, frățioare.

(Pepelea dă un răcnet de durere.)

ZMEUL: Ce este?

PEPELEA: Am crezut că ți-am frânt mâna, strângând-o într-a mea.

ZMEUL (aparte): E primejdios! (Tare.) Dar începe a înnopta. (Lui Pârlea și Lăcustă.) Intrați la culcuș în turn, voi doi; frate Pepeleo... n-am unde să te adăpostesc; culcă-te colea, la răcoare; și dormi întruna pănă dimineața.

ZMEUL : Cum o adormi, am să vin să-l ciomăgesc, până l-oi ucide.

PEPELEA: Zmeul are vrun gând rău cu mine; să mă prefac că dorm... Unde să mă culc? Ha! pe trunchiul ăsta, dar să-mi pun fluierul pe piept, ca un scut.

ZMEUL (iese încet din palat, armat cu buzduganul): Doarme! (Încet.) Frate, frățioare... Nu răspunde... a adormit... (Se apropie de Pepelea pe vârful picioarelor și lovește în trunchi cu buzduganul.) Na, una; l-am amețit... să-i mai dau vreo câteva (lovește), două, trei, patru; tare căpățână!...Să-i mai trag una. Na! mi-am frânt buzduganul!...Încalte l-am ucis... Ce chef!, ce chef!... Hai la culcare.

LĂCUSTĂ: Sărmanul Pepelea!

LĂCUSTĂ: Ba iaca învie, învie!... mare minune!

(Pepelea se mișcă și se ridică.)

LĂCUSTĂ: Pepeleo...

PEPELEA: Cine mă cheamă?...

LĂCUSTĂ: N-ai pierit?...

PEPELEA: Nu cred... am dormit dus.

LĂCUSTĂ: Dar n-ai simțit nimic prin somn?

PEPELEA: Ba, parcă m-au pișcat niște țânțari.

LĂCUSTĂ -PÂRLEA: Breee! breee! bree! bree!

PEPELEA: Groaznic m-a ciomăgit fratele meu de cruce! noroc c-a lovit în fluier... oare ce face el acum?.. a adormit?... (Se apropie de poarta palatului și ascultă. Se aude un horăit grozav înăuntru.) Doarme butuc... acu-i vremea de scăpat pe Sânziana .

-sună din fluier-

PEPELEA: Zmeul e beat de somn... sunteți gata?

SÂNZIANA: Gata.

LĂCUSTĂ: Dar cum ieșim din turn?

PEPELEA: Feriți-vă, c-am să deschid turnul prin farmecul fluierului meu. SÂNZIANA : Pepeleo!

PEPELEA: Scumpa mea mireasă!

LĂCUSTĂ (îmbrățișând pe Pepelea): A! scumpul nostru liberator!

PEPELEA: Nu-i vreme de pierdut... la fugă, barca ne așteaptă după stâncă... Hai!

PÂRLEA: Hai!... și tu, locaș afurisit, să cadă trăsnetele pe tine, să te macini ca mălaiul... să te...

LĂCUSTĂ: Lasă blestemurile pe altă dată... acum, la sănătoasa.