vineri, 5 noiembrie 2010

Sambata 18 decembrie 2010, grupa de gradinita a Clubului Copiilor Navodari a sustinut mini-spectacolul "Cand vine ploaia!!!".La spectacol a fost invitata si trupa "Omide" cu spectacolul "Omul de zapada".














Când vine ploaia...


-melodie-

Delia: Pic, pic, pic

Greta: Cine mă gâdilă oare pe cochilia mea tare?

Ia te uită! Este ploaia!Ei! Așteaptă, nu pleca!

Gabriela: Drumul este foarte greu! Din casă până-am ieșit tare mult m-am mai căznit!

Carmen:Și uite, acum ploaia s-a oprit!

Greta: De atâta răsucit puterile mi le-am sleit! DEMISIONEZ!(îi dă masca lui M2 și se pune în formație)

MARA(încearcă să adune de jos cu palmele apă, dar dezamăgită renunță): Setea ar putea să-mi treacă de-aș găsi chiar și-o băltoacă.

TOȚI: Cât de greu, vai cât de greu este drumul tot mereu! Vreau morțiș s-ajung acasă!

MARA: Soarele insensibil strălucește fără rost! Repede la adăpost!

-toți merg în spate lângă sticle și se ghemuiesc supărați-

-Delia se ridică: Ploaia cade făr-oprire ștergând orișice mâhnire!

Pic, pic, pic stropii se adună ca să cânte împreună!

-câte unul se scoală fericiți și spun din ce în ce mai tare celuilalt la ureche:

VIAȚA ESTE O PICĂTURĂ DE APĂ și apoi beau apă din sticlă mimând-

ERIC: Mie-mi place să mă plimb prin ploaie!

-după fiecare replică copilul va spune PIC, PIC și se va plimba cu umbrela prin spațiu sărind între-un picior-

EVELYNA:Sâc! Sâc! Tu n-o să mă uzi niciodată!

MARA: Ploaia face zgomote ușoare!

LORENA: Când cazi, cerul parcă plânge!

TEODORA: E atâta apă pe pământ!

TOȚI: Ne vom îneca! (își lasă umbrelele deoparte)

EVELYNA: Tu vaporașul meu, mă vei duce departe?

MARK: Plutește, plutește vaporașule!

TEODORA: Plutește, plutește vaporașule!

MARK: Eu sunt marinarul care îl duci cu tine!

GABRIELA: Atenție, vine furtuna!

-toți se prăbușesc la pământ ca loviți de trăsnet-

EVELYNA: Atenție peștilor, sosim!

CARMEN: Nu te îndepărta de mal!

GRETA: Mi-e teamă, furtuna crește în zare!

-cică se îneacă, Delia se ridică și o stropește pe Mara

MARA: Apa este un strop de viată pentru plante!(se transformă în plantă)

ERIC: Apa e un strop de viață pentru animale!

ALIN: Apa este un strop de viață pentru a crește mare!

GRETA: Apa e casa peștilor!

TEODORA: Apa e un strop de viață pentru oamenii deșertului!

LOREDANA: Apa e un strop de apă pentru oamenii deșertului!

MARK: Viața e un strop de apă care face grâul să crească!

EVELYNA: Fără apă nu ne putem spăla!

DELIA: Viața este un strop de apă în care te poți bălăci!

GABRIELA: Viața este un strop de apă în care poți înota!

ALIN: Apa e un strop de viață când te joci în piscină!

vineri, 29 octombrie 2010

Ce ne facem fetelor?
Tigrul căruia îi plăceau clătitele



RUTH BYERS




PERSONAJE:

CORUL: C1, C2, C3, C4, C5

VIPEROANȚA

HI

HIM

MĂMUCA

AMELIA ANN

HUBERT

TIGRUL PURPURIU

2 BOP-HOPI

CORUL: C1: Bing!C2: Bang!C3: Bong!C4: Bum!

O să vă spunem o poveste!

C1: O poveste hazlie!

C2: Ba nu-i deloc hazlie!

C3: Uneori e tristă,

C4: înfricoșătoare și fantastică!

C5: Este povestea unui moș care trăia pe lună!

C1:Este povestea unei babe care călătorea pe mătură!

C4:Ba nu! Este vorba de o femeie bătrână care locuia într-un castel!

C2: Cu scări care trosnesc!

C3: Uși care scârțâie....Obloane stricate!....

C4: Și pânze de păianjen!

C5: În acest castel locuiește bătrâna cu cei doi frați ai ei.

C1: O cheamă Viperoanța. Cei doi frați sunt Hi și Him.

C2: Și într-o zi Viperoanța s-a trezit dimineața .....soarele strălucea și păsările ciripeau...

C2: Nu-i adevărat!

C3: Bine! Cerul era negru și nici o pasăre nu ciripea.

C4: Ea a hotărât ca tocmai aceasta să fie ziua în care să spulbere colbul de pe cartea care nu fusese deschisă de 100 de ani.

VIPEROANȚA: ”Cum se fabrică 10 animale care să cucerească întreaga lume...”Him! Hi!Asta-i ce-am vrut să facem de când mă știu!

HI: Ce mai este? Nu vezi că-mi hrănesc liliacul?

HIM: Și eu îmi lustruiesc dintele!

CORUL: Ce scârbos!

VIPEROANȚA: Doamne, ce familie mi-ai dat! Am găsit un mijloc de a cuceri lumea!

HIM ȘI HI: Un mijloc de a cuceri lumea?

VIPEROANȚA: Fiți atenți! O rețetă de mâță Carapusy!

Hi: Și una de Bob-Hop!

HIM: Ce-i aia Bob-Hop?

VIPEROANȚA: Ia uite! Un tigru! Hai să ne apucăm de treabă!

Un pahar, păr de cămilă.

Fir cu fir, încet cu milă!

Lipitori vreo cinci sau șase,

Dar sculate de la masă!

Neg cu două rădăcini,

Șapte inimi de găini,

Doi, trei viermi,....Huo! Cu măsură!

Mesteci bine în fiertură!

Două aripi de liliac...

HI: Nu liliacul meu, prostule!

VIPEROANȚA: Dinte de năpârcă ros pentru tigrul fioros. Și fiarbă, fiarbă, fiarbă!Para focului să-l arză!

-din cazan iese tigrul roșu-

VIPEROANȚA: Neisprăviților! Ați descântat un tigru purpuriu? Cine-a mai văzut vreodată un tigru purpuriu?

HI: N-am pus eu culoarea! Tu ai pus-o!

HIM: Ba n-am pus-o eu! Tu ai pus-o!

HI: Ba tu!

HIM: Ba tu!

HI: Și ce-are a face culoarea? Nu-i tot tigru?

HIM: Dar n-are dungi!

VIPEROANȚA: Să vedem cum se adaugă dungile.....în rețetă nu scrie despre asta și doar dungile fac din el un adevărat tigru..

HI: N-avem decât să-i aplicăm noi câteva dungi!

VIPEROANȚA: Da eu nu știu să cos!

HI: Noi nici atât!

VIPEROANȚA: Tot eu trebuie să găsesc o soluție. Mă mănâncă puricii cu voi doi! Hai, cărați cazanul ăsta în cămară!

HIM: Dar noi suntem personaje negative, avem voie să fim dezordonați.

VIPEROANȚA: Poate vrei să te împiedici și să cazi în cazan. Am să te transform pe tine atunci în tigru cu dungi.

TIGRUL PURPURIU: Mi-e foame!Dați-mi să mănânc.

VIPEROANȚA: Noi n-am mai mâncat de 50 de ani.

TIGRUL PURPURIU: Mi-e foame!Dați-mi să mănânc.

HI: Ăsta doar asta știe să zică.

TIGRUL PURPURIU: Mi-e foame!Dați-mi să mănânc.

VIPEROANȚA: Hai să mergem la supermarketul de la marginea orașului. Îi dăm ăstuia să mănânce ceva și poate găsim și niște dungi pe-acolo.

C1: Și așa oamenii au auzit de doamna bătrână și de tigrișorul ei purpuriu, pentru că în fiecare miez de noapte se plimbă pe străzi, privind la toate vitrinele, doar, doar or găsi niște dungi.

C2: Când au ajuns la supermarket primul lucru pe care l-a înfulecat tigrișorul au fost niște clătite cu gem de zmeură. De atunci numai asta înfuleca.

C3: Ca în toate orășelele, trăia acolo o croitoreasă. Nevoia de bani o făcea să lucreze până seara târziu în micuțul său atelier.

MAMA: Amelia, Hubert, duceți-vă acasă și încuiați ușa. E aproape unu.

AMELIA: De ce nu vii și tu?

MAMA: Mai am de cusut mânecile și mâine vine clienta să-și ia costumul.

AMELIA: Bine, o să am eu grijă de Hubert.

C1: Timpul trece.....Tic-tac, tic-tac

C2: Ce se aude?Pași?

C3:Pași

C4:Pași.

-coriștii fug zbierând-

-se aud pași zgomotoși-

MAMA: Cine e?

VIPEROANȚA: O croitoreasă! Asta sigur are dungi! Luați-o!

CORUL: Nu se poate!Trebuie să-i avertizăm pe copii!

AMELIA: Ce-i, ce s-a întâmplat?

CORUL: Viperoanța ți-a răpit mămica!

AMELIA: Nu se poate! Ce ne facem?

HUBERT: Mergem după ea!

C1: E prea primejdios pentru voi. Castelul e prea departe.

C2: Și chiar dacă ajungeți acolo, Viperoanța îl are pe Tigrișor. Cum scăpați de el?

AMELIA:Știi la ce mă gândesc? Tigrului îi plac clătitele. Dacă l-aș mitui?

HUBERT: Fantastic. Eu zic să mergem acasă, facem un coș de clătite și-apoi plecăm în expediție.

AMELIA: OK!La revedere! Sper să ne vedem cu bine!

-încep să se costumeze în vegetație-

C3: Și așa, Amelia și Hubert și-au început călătoria.

C4: Au mers, și-au mers...și-au mers...Coborând drumul prăfos,

C1: Trecând peste piscuri de gheață

C2: Și în adâncul, negru codru......

HUBERT: Să facem un popas, am ostenit.

AMELIA: Să gustăm ceva. Sunt lihnită de foame.

HUBERT: Clătitele trebuie să fie grozave!

AMELIA: Nu trebuie să mâncăm prea multe. Trebuie să păstrăm și pentru tigru. Nu mai lua altele!

HUBERT: Mă-ntreb ce-o face mama acum?

AMELIA: Hai să mergem, se face târziu!

HUBERT: Să ne mai odihnim puțin!

AMELIA: Hubert, suntem prea aproape de castelul bătrânei. Nu-i prudent să ne odihnim aici!

HUBERT: Ce se-aude?

AMELIA: Nu știu! Ascultă cum sună....Parc-ar fi din altă lume!

HUBERT: Mi-e frică! O fii trimis bătrâna vreun animal să ne prindă!

-apar cele două ființe-

BOB-HOPI : Predați-vă, nenorociților!

HUBERT: Ajutor!

AMELIA: Degeaba strigi, cine crezi că te aude în sălbăticia asta?

HUBERT: Uită-te la ochii lor. Ce mari sunt!

BOB-HOPI 1: Ca să te putem ronțăi mai bine!

BOB-Hopi 2: Ai luat muștarul?

BOB-HOPI1: Eu îi prefer cu usturoi!

BOB-HOPI2: Și la mine nu te-ai gândit? Știi că usturoiul nu-mi face bine la stomac.

BOB-HOPI 1: Nu-i problema mea. Prinde-i că vor să scape!

BOB-HOPI 2: Io zic să-i legăm fedeleș și să-i ducem la castel. Acolo avem de toate.

BOB-HOPI1: Și acolo să ne fure prada Viperoanța.Nu știi că aia nu ne lasă nimic și nouă.

BOB-HOP2: E clar. Frumușeilor pregătiți-vă! Vă vom servi chiar aici!

AMELIA: Ce vrei să faci?

HUBERT: Fii atentă! Număr până la trei și le azvârlim clătitele în ochi. Poate-i orbim și putem fugi.

-cei doi încep să zbiere și să meargă prin scenă dezorientați, între timp copii ies-

AMELIA: Mai repede Hubert!

HUBERT: E așa întuneric, că nu văd nimic.

AMELIA: Ține-mă de mână! Se face frig!

HUBERT: M-apucă spaima. Oare vom mai ieși vreodată de-aici?

AMELIA: Stai, uite o luminiță!

HUBERT: Ăsta e castelul! Ce mare și negru e!

HI: Ce faceți aici?

HIM: Cine sunteți?

AMELIA:Noi.....sssuntem...

HUBERT: Suntem din oraș.

HI: Ce aveți în coș?

AMELIA: Clătite. Viperoanța a făcut o comandă specială pentru Tigrișor.

HIM: De unde știm noi că n-aveți altceva în coș? Mmm ce frumos miros!

AMELIA: Dacă vreți vă dăm și vouă.

HI: Fie, da să nu-i spuneți nimic Șefei.

HIM: Să nu zăboviți mult în castel, că vă mănânc și pe voi! Hai, cărați-vă!

C1: Și așa Amelia și Hubert au pătruns în castel.

C2: Ce poveste strașnică!

C3: Și nu se întrerupe din cauza reclamelor

C4: Hei, puștiule, nu te duce tocmai acum să bei suc! Vrei să pierzi momentul cel mai palpitant?

C1: Și așa ultima scenă a poveștii noastre ale loc la castelul Viperoanței unde croitoreasa muncește din greu la dungile tigrișorului.

VIPEROANȚA: Încă o dungă și tigrișorul nostru va deveni o adevărată fiară! De acum încolo n-o să-i mai placă deloc clătitele. Știi ce va adora să roadă?

MAMA: Ce te face să crezi că vei putea cuceri lumea cu trei animale?

VIPEROANȚA: AI fost adusă aici să coși nu să pui întrebări.

MAMA: Și ce vei face cu Pământul după ce-l vei cuceri?

VIPEROANȚA: La asta nu m-am gândit. Coase! Ți-e foame? Peste câteva clipe n-ai să mai vrei clătite! Da am să-ți fac pentru ultima oară pe plac. Hi, Him! Unde sunteți?

MAMA: Nu trebuie să cos ultima dungă.(ascunde ața) Mă tem că nu mai am ață!

VIPEROANȚA: Ce? Nu mai ai ață?Imposibil!Ți-am adus un mosor întreg!

HI: Da șefa!Am auzit clopotul!

VIPEROANAȚA: Era și timpul! Mai trebuie ață și clătite!

HIM: Tigrul le-a mâncat deja pe toate?

VIPEROANȚA: Nu mai erau clătite. De ce credeți că vă spun să mai aduceți?

HI:Păi și clătitele aduse de copiii ăia?

VIPEROANȚA: Ce copii?....Netrebnicilor, ați lăsat niște copii să intre în castel?

HIM: N-au venit la tine?

VIPEROANȚA: Bineînțeles!Ce șușotiți acolo? Căutații repede, nu cred că sunt departe.

-încep să caute, copii se strecoară pe altă parte și își dezleagă mama-

HI: Au dispărut!

VIPEROANȚA: Prostii! Tot aici trebuie s-ajungă!

HIM: Uite-i!

VIPEROANȚA: Prindeți-i nătărăilor!

AMELIA: Ce-i de făcut?

HUBERT: Clătitele... Tigrișorule ia o clătită.

VIPEROANȚA: NU-l lăsați!

MAMA: Oprește-te, la primul pas vă va înghiți!

VIPEROANȚA: Cum să ne înghită? Pe noi? Înainte băieți!

AMELIA: Tigrule, drăguțu-le halește-i!

TIGRUL: Știi că aveți dreptate! Oricum ăștia trei începuseră să mă enerveze!

HI: N-nghite!

HIM: Să fugiim!

VIPEROANȚA: Tigru nerecunoscător! Mișcați-vă netoților!

C5: Și așa Viperoanța, Him și Hi au fugit din castel și n-au mai fost văzuți niciodată!

C2: Amelia, Hubert și l-au adoptat pe Tigrișorul purpuriu care....până la urma urmelor nu era un tigru adevărat pentru că.....n-avea dungi

joi, 14 octombrie 2010

TEXTE ANUL 2010-2011

TEZA LA LIMBA ROMÂNĂ





LAURA

MARILENA

VICTORIȚA

MIRON

PROFESOR LIMBA ROMÂNĂ



LAURA: Mihail Sadoveanu! Nu crezi că ar putea să ne dea ceva în legătură cu opera lui?

MARILENA: Laura, tu vrei să pregătești un singur subiect... și gata? Frunzărești cartea aia de o jumătate de oră. Hai să luăm materia metodic și s-o repetăm.

LAURA: Chiar toată materia?

MARILENA: Doar n-o să repetăm la întâmplare. Eu zic să luăm lecțiile la rând și pe urmă să rezumăm totul în câteva idei.

LAURA: Asta ar însemna să stăm până la noapte.

MARILENA:Bineînțeles.

LAURA: A nu! Eu mai am și altceva de făcut.

MARILENA: Atunci de ce m-ai chemat? Credeam că vrei să învățăm împreună. Dar dacă tu ai altă treabă...

LAURA: Stai dragă! Nu te supăra! (sună cineva la ușă) Cine-o fi?

VICTORIȚA: Bună Marilena! A! Ce mere frumoase! E voie, nu? Unde-ați ajuns, fetelor?

MARILENA: Cu CE?

VICTORIȚA: Cu repetarea materiei?

MARILENA: Nici n-am început.

LAURA: Eu-s de vină. Nu știu ce-i cu mine astăzi. Nu prea am chef de învățătură.

VICTORIȚA: Parcă numai azi!

LAURA: Ce-ai zis?

VICTORIȚA: Grozave mere!

LAURA: Degeaba râdeți! Nu toată lumea e tocilară ca voi!

VICTORIȚA: Hai s-o spunem pe-aia dreaptă: nici ca noi dar nici ca tine!

LAURA: Poți să înveți și fără să rupi cartea cu dinții. Știți c-am fost bolnavă două săptămâni....Pot să pregătesc eu în două zile tot ce n-am învățat în două săptămâni?

MARILENA: Am vrut de atâtea ori să te ajut! De fiecare dată erai ocupată.

VICTORIȚA: Cu serialele de pe acasă.

LAURA: Ce-a fost a fost! Ce facem acum?

MARILENA: Repetăm.

LAURA: N-am putea găsi altă soluție?

VICTORIȚA: Care? Să te hipnotizăm! Phu-phu, eleva Ionescu Laura, îți poruncesc să faci o lecție de nota zece! Ce bine ar fi!

MARILENA: Și totuși, ce soluție ai tu?

LAURA: E o chestie de ......de colegialitate. Azi îți fac eu un serviciu, ......mâine îmi faci tu...

MARILENA: Nu înțeleg

VICTORIȚA: Ba, eu înțeleg ceva, dar prefer să zic că nu!

LAURA: Lăsați-o baltă! Nici nu mă așteptam să-mi dați vreun ajutor. Așa c-am mai chemat un ajutor.

VICTORIȚA: E bărbat, sau fată?

LAURA: Ce importanță are? Un băiat.

VICTORIȚA: Pe cât pariu că ghicesc cine e?

LAURA: Ei na! E Miron, pe el l-ai chemat.

MARILENA: Cum?

VICTORIȚA: Ce-ai rămas așa nedumerită? Era la mintea cocoșului.

LAURA: L-am ales din două motive. Întâi pentru că e un...foarte bun coleg.

MARILENA: De-aia îl și exploatezi. Ziceai că l-ai chemat din două motive....

LAURA: E cel mai bun din clasă....și un bun ”coleg” n-o să-și lase colega în suferință.

VICTORIȚA: Și mai e un motiv. Miron ....te place.

MARILENA:Ce?

VICTORIȚA: Parcă tu nu știi! Cine primește pe telefon mesaje? Laura e pe posr de muză...cam profitoare e adevărat.

LAURA: De ce?

VICTORIȚA: Parcă eu nu te-aud toată ziua: ”Miron, ascute-mi creionul, Miron, nu te duci să-mi cumperi un corn?”

LAURA: Ce să fac, dacă așa e el, politicos?

MARILENA: Și tu știi să te descurci!

LAURA: Știu că-l placi, da ce să-ți fac eu dacă ești timidă?Și el e la fel de sensibil ca tine dar nu uita de legea fizicii....electricitățile de același sens, se resping. Cele de sens contrar.....

MARILENA: Pe mine nu mă interesează nici lecția ta de fizică, nici preferințele lui Miron. Vreau să știu de ce ne-ai chemat aici?

LAURA: Nu ți-am spus?Suntem colege și la nevoie ar fi trebuit să ne ajutăm dar....

MARILENA: ȘI cum vrei mai exact să te-ajutăm?

LAURA: Tare grea de cap mai ești! Să mă lăsați să copiez după voi.

MARILENA: Asta numești tu ”colegialitate”?Și crezi că Miron va face asta?

LAURA: Spre deosebire de voi, Miron ține la mine.

VICTORIȚA:Ăsta e șantaj.

LAURA: La urma urmei nota lui Miron e asigurată. Ce are de pierdut? Ce mare catastrofă e dacă iau și eu câteva idei de la el? Nu e prima dată când se întâmplă așa ceva într-o clasă...și nici ultima...

MARILENA: Și dacă Miron te refuză?

LAURA: Vrei să pariem?

VICTORIȚA: Stați fetelor. Voi vindeți aici pielea ursului din pădure. Mai întâi să vină Miron.

(se aude sunând)

LAURA: Ăsta cu siguranță e el.

MIRON: Cred c-am întârziat. Scuză-mă Laura, a venit în vizită o mătușă.

LAURA: Nu-i nimic. Stai acolo.

MIRON: Până unde ați repetat?

LAURA: N-am repetat nimic.

MIRON: De ce? Îmi pare rău! M-ați așteptat pe mine?

LAURA: Nu din cauza asta!

MIRON: Ce să-mi spună?

MARILENA: Laura vrea să-ți propună să o ajuți...

MIRON: Am niște rezumate grozave. Dacă stăm azi și mâine...

VICTORIȚA: S-a gândit la o altă formă de ajutor. Ceva mai greu...mai periculos.

MIRON:Cum?

VICTORIȚA: Vrea să copieze după tine.

MARILENA: Iar eu i-am spus că tu n-ai să participi la asta. A făcut chiar un pariu că va reuși să te convingă.

LAURA: Nu e chiar așa. Știi că am fost bolnavă și c-am rămas în urmă cu materia.Acum ce să fac? Teza e poimâine.

MIRON: Dar e periculos...profu poate descoperi asemănările.

LAURA: Doar n-o să scriu cuvânt cu cuvânt după tine. Ici colo câte-o idee. Poate nici n-o să fie nevoie. Poate îmi cade ceva ce știu.

VICTORIȚA: Slabă nădejde!

LAURA: Ce-ai spus?

VICTORIȚA: Nimic, eu mănânc mere.

MARILENA: Eu zic că asta nu e prietenie.

LAURA:Așa zic și eu.

MARILENA: Poftim?

LAURA: Înseamnă ceva mai mult!

VICTORIȚA: Bine ai întors-o!

LAURA: Ascultă, Miron. Eu nu mă feresc de ele. Tu știi că eu țin foarte mult la ....prietenia ta. N-aș fi în stare niciodată să-ți fac vreun rău. Dacă nu vrei....nu te silesc. O să mă descurc și singur. Poți să pleci Miron. N-o să fie cu supărare. Eu te înțeleg. Ești de părerea Marilenei, așa că pleacă liniștit. Fiecare vede prietenia în felul lui...

MIRON: Dar eu n-am zis că plec.

LAURA: Nu? Îți mulțumesc, Miron! Eram sigură că-mi ești prieten!

VICTORIȚA: Ține-mă Doamne!

TABLOUL II

PROFESORUL: Stoian Victorița. O teză destul de bună. Nota opt, dar să fii mai atentă pe viitor.

VICTORIȚA: Da, domnule profesor. (către Marilena) Sunt curioasă ce a făcut Laura.

PROFU: Ionescu Marilena. Ar fi trebuit, poate, mai multe exemple din opera lui Coșbuc. Nota nouă.

PROFU: Constantinescu Laura. Iată și o lucrare excelentă. Felicitări! Ai lipsit două săptămâni dar după cum se vede n-ai rămas în urmă cu nici o lecție. Ți-am pus nota zece.

VICTORIȚA: Hai că asta-i bună!

PROFU: Ai ceva de comentat?

VICTORIȚA: Nu, domnu profesor!

PROFU: Și acum am ajuns la surpriza tezelor de pe semestrul ăsta. Răducanu Miron. Ce-ai pățit? E lucrarea ta, nu?

MIRON: Da!

PROFU: Asta nu e teză, e catastrofă! Nota trei! La revedere!

MARILENA: Ei, poftim! Ia uite ce se mai bucură Laura! Îți place ce-ai făcut?

LAURA: Da ce vină am eu?

MARILENA: Pe ce ți-a dat nota zece? Nu pe teza lui?

LAURA: Am luat doar o idee, două de la el...

VICTORIȚA: Minți! Tot timpul te-ai uitat la el în lucrare. Cred că i-ai furat chiar și virgulele.

LAURA: Nu înțeleg nimic. Cred că a dat altă lucrare, pentru că pe a lui și-o scrisese bine. De ce n-ai dat lucrarea ta?

MIRON: N-am dat-o ....și gata.

LAURA: De ce? Ai vrut să faci pe eroul, ai vrut să-ți rămân datoare mereu?Poate vrei să mă faci de râsul clasei, nu?

VICTORIȚA:Poate-l iei și la bătaie!

MIRON: Nu vreau nimic de la tine!

LAURA: Atunci de ce n-ai dat lucrarea bună? Știai c-o să iei o notă proastă!

VICTORIȚA: Ești mai rea și mai proastă decât o gaiță! Nu-nțelegi nimic.

LAURA: Și voi da?

MARILENA: Deșteapto! Ca să-ți lase ție nota zece. Degeaba te rățoiești la el. Dacă ar fi predat el lucrarea cea bună, riscai tu să primești doi pentru copiat. Ai avut grijă să copiezi cuvânt cu cuvânt după el. Profu știe cât de mult îți place ție cartea.

LAURA: Sunteți niște prefăcute amândouă. V-ați pornit împotriva mea. Dac-aș fi bănuit ce-o să urmeze mă lipseam de gestul tău ”colegial”!(pleacă)

VICTORIȚA: Asta în loc de merci!

MARILENA: (către Miron)Mergem acasa ?

MIRON: Da. Păcat că Laura a plecat așa...

VICTORIȚA: Vezi, nu întotdeauna legea aia din fizică e valabilă!

MIRON: Ce lege?

VICTORIȚA: Electricitățile de sens contrar se atrag.

Miron: Tot nu înțeleg.

MARILENA: Nu-ți bate capul. Chestii ale fetelor. Hai să mergem acasă.


POVESTEA OAMENILOR DE ZAPADA




PERSONAJE:

MIHAI

BIANCA

MAMA

FROSTY

FROSTYNA

VÂNTUL-3 COPII

COPILUL I

COPILUL II

COPILUL III

REPORTERUL

CRĂIASA ZĂPEZII

(din culise)

MIHAI: Da nu e vina mea! Ea a spart cana!

MAMA: Da, dar tu i-ai pus piedică. Sunteți vinovați amândoi!Așa că sunteți pedepsiți să refaceți poteca spre poartă. Uite, folosiți lopețile astea.

BIANCA: Mamă, eu sunt prea mică să țin o lopată!

MAMA: Nu mai spune! Da să faci tâmpenii prin casă ai forță! Lasă smiorcăiala și treci la treabă!În ultima vreme ai cam profitat de statutul de soră mai mică!

MIHAI: Păi da, și când îți spun eu nu mă crezi. Întotdeauna îi ții partea.

MAMA: Tu să taci! Mă duc în casă să pregătesc cina, până terminați voi va fi gata.

BIANCA: Vezi ce-ai făcut!Tu si glumele tale proaste!

MIHAI: Mucioaso!Apucă-te de treabă.

BIANCA: Și tu ce vei face?

MIHAI: Având în vedere că eu sunt fratele mai mare, voi fi șeful de echipă. Uite, începe de acolo.

-fata incepe să dea zapada imaginară-

BIANCA: Nu ai de gând să mă ajuți și tu?

MIHAI: Șeful gândește nu muncește. Hai mai repede că mi-au cam înghețat picioarele.

BIANCA: Dacă ”șeful” ar vrea să mă ajute am termina treaba mai repede și am avea și timp să ne jucăm.

MIHAI: Să zicem că ai dreptate. (ia lopata și începe să dea și el)

BIANCA: GATA!Hai să ne jucăm puțin până nu ne cheamă mama în casă.

MIHAI: Bine.Eu propun să ne dăm cu sania.

BIANCA: Ce șmecher ești! Să mă pui ca și ieri să te trag o oră și când să-mi vină și mie rândul ne cheamă mama la lecții. Nu merci.

MIHAI: Atunci ce propui să facem?

BIANCA: Să construim un om de zăpadă!

--formarea bulgărilor-

-bate vântul, timp în care apare pe scenă Frosty-

BIANCA: Ce vânt s-a pornit. Mi-au înghețat mâinile de tot.

MIHAI: OK, acum să-i așezăm și pălăria asta pe care am găsit-o în pod.Și coceanul ăsta îi va servi drept pipă.

BIANCA: O femeie nu fumează pipă.

MIHAI: Cine a zis că e femeie?

BIANCA:Eu.(scoate pipa)

MIHAI: Pălăria de ce o lași? Ce femeile poartă pălărie?

BIANCA: N-ai auzit de Marlene Dietrich?

FROSTY: Ce e cu toată agitația asta? Pe mine mă întreabă cineva ce aș vrea să fiu?

MIHAI: Nu se poate!Bianca tu ai auzit ?Omul de zăpadă vorbește!

BIANCA: Da.

MIHAI: Dacă doi oameni aud și văd același lucru înseamnă că nu se mai poate vorbi de halucinații.Alta trebuie să fie explicația.

FROSTY: De ce oamenii trebuie să găsească explicații tot timpul? În poveștile pe care le citiți nu se întâmplă lucruri neexplicabile științific?

BIANCA: Ba da.

MIHAI: Îmi dați voie să vă pun o întrebare de ordin personal?

FROSTY: Curaj flăcăule!

MIHAI: Puteți să-mi spuneți de ce gen sunteți?

FROSTY: Masculin.

MIHAI: Vezi, ți-am spus eu. Spuneți-i și puștoaicei că nici nu există oameni de zăpadă de gen feminin.

FROSTY:Asta n-aș putea spune. Eu m-am născut acum cinci minute. Nu știu prea multe despre lumea asta.

BIANCA: Hai să-l botezăm!

MIHAI: Bună idee. În lumea asta pământeană orice lucru care există poartă un nume. Da cum să-l cheme?

FROSTY: Aș avea eu o preferință: Frosty

MIHAI: Nu-i o idee rea.

MAMA: Copiii, ați terminat? Ia uite ce harnici ați fost! Ați avut timp să faceți și un om de zăpadă?

BIANCA: Mamă, omul ăsta poate vorbi.

MAMA: Mihai, iar ai lăsa-o pe surioara ta să mănânce zapadă? Nu știi că nu-i face bine?

MIHAI (îi dă un ghiont surorii sale): De ce ne dai de gol? Un om matur nu mai crede în povești!

MAMA: Hai, intrați în casă! Vântul bate destul de tare. Să nu-mi răciți că vă mănânc!

-se lasă seara-

FROSTY: - Ce noapte frumoasă! Luna face zăpada strălucitoare, stelele scânteiază, vântul abia adie...Copacii par îmbrăcaţi în vată de zahăr! Bianca și Mihai sunt acum la culcare.

Dar cu cine să împarţi această frumuseţe dacă eşti singur?!

VÂNTUL: -Nuuu, nuuu eşşşti sssinguuur! Pe uuunde am trecuuut, am văzuuut...muuulţi oameni de zăpadă...

FROSTY: Cine ești tu?

VÂNTUL: - Suuunt chiar vântuuul!

FROSTY: -Unde sunt alţi oameni de zapadă?



VÂNTUL: Chiar lângă Paaarc,nuuumai la doua cassse distanţă...E o fetiiiţă de zăpadă...

FROSTY:O fetiță de zăpadă! Ce bine-ar fi să o cunosc! Poate așa aș face rost de o surioară așa cum are și Mihai pe Bianca. O surioară cu care mă voi juca. Din păcate, n-am cum să ajung la ea. Nici dacă aş striga, nu m-ar putea auzi!

VÂNTUL: Te ajuuut eu.Şooopteşşşte ce-ai vrea sssa-i ssspui,atunci când eu trec mai iute pe lângă tine,şşşi-am sssă-ţi port vooorbele... pââână la ea...

FROSTY: Am 1.30 înălțime, sunt durduliu (dar cred că toți oamenii de zăpadă sunt așa) și nu iubesc deloc căldura. Vrei să fii prietena mea?Ba nu! Dacă-i cer prietenia de la început va crede că sunt un nesimțit.Vântule, nu, stai, nu asta vroiam! Ce rapid mai e! Ce mă fac?Dacă fetița de zăpadă se va supăra?

-apare Vântul_

FROSTY: Ai și venit?Ce-a spus, vântule?

VÂNTUL: A râs..A spus ca vrea să te vadă.

FROSTY: Ce fericire! O să am și eu cu cine să mă joc! Ba nu. Asta e imposibil!

VÂNTUL: De ce?

FROSTY: Pentru că eu n-am picioare.

VÂNTUL: Nuuu e chiar IMPOSIBIL. Îți voi face o fotografie .Fulgii de zăpadă se comportă în prezenţa mea ca nişte stereograme...Zâmbeşte- vei fi fotografiat şi codat.



FROSTY: Ei, ce-a zis?!

VÂNTUL: A spus ca esti ,,cool".

FROSTY: Cum?!

VÂNTUL: S-a emotionat foarte tare.Nu-si imaginase ca eşti aşa frumos.Asta a zis .Mie, sincer, nu mi se pare c-ai fi chiar aşa.

FROSTY:Şi pe ea...pe ea n-ai ,,fotografiat-o''?

VÂNTUL:Ba daaa....Dar pe furiş, pentru ca după ce te-a văzut, s-a emoţionat .

Ia priveşte aici!

-Şi vântul aduse în faţa Omului de Zapada o perdea densă de fulgi-

FROSTY:Nu văd nimic!

VÂNTUL:Priveşte printre fulgii de zapadă.

FROSTY: Vreau s-o văd, zise el.Te rog, poti face asta pentru mine? Pentru noi?

Vântul nu răspunse.

FROSTY: Te implor!Aş da orice sa fiu cu ea,s-o privesc,să vorbim, să dansăm...O singura dată...

VÂNTUL: Bine!

-este adusă Frostyna, aceștia se ating și apoi ea se prăbușește răpusă de vânt-

FROSTY:Ce s-a întâmplat? Ce are?

VÂNTUL: Îmi pare rău! E vina mea. Am suflat prea puternic și s-a prefăcut într-un maldăr de zapadă.

FROSTY: Și nu poți s-o refaci?

VÂNTUL: Numai oamenii pot crea un om de zăpadă! A început să se lumineze, eu trebuie să plec!

FROSTY: Și cu mine cum rămâne? Of, de ce oare nu mă pot mișca, mi-aș reface eu prietena. Așa....

-se aud din casă voci de copil-

MIHAI: Bianca, hai să ne jucăm cu zăpadă!

BIANCA: Imediat, să-mi iau mânușile!

MIHAI: Ia uite! Frosty încă mai e aici!

BIANCA:(râzând) Credeai că pleacă undeva? Oare de ce e așa gârbovit? Pare foarte trist.

FROSTY: Sunt trist pentru că aseară vântul mi-a făcut cunoștiință cu o fetiță de zăpadă. A încercat chiar să mi-o aducă aici dar suflând prea puternic a ....Acum zace aici lângă mine fără viață.

BIANCA:Bietul Frosty!

MIHAI: Stai măi puțin! Ce atâtea tristețe?!Hai să-i refacem noi prietena! Cred că patru mâini pot face asta destul de ușor.

FROSTY: Mulțumesc copii! Acum are cine să-mi țină de urât când voi veți merge la culcare. Bună, mă numesc Frosty. Pe tine cum te cheamă?

-tăcere-

FROSTYNA: Frostyna. Bună dimineața! Hai să ne jucăm împreună, vreți?

MIHAI: Mănânci calule ovăz?

-începe joaca-

-la un moment dat copiii încep să se dezbrace-

BIANCA: Da ce cald e! Așa dintr-o dată.

MIHAI: Cu vremea asta nu mai stii niciodată cum să te-mbraci. Încălzirea globală își cere drepturile.

BIANCA: Mihai, ia uită-te la cei doi. Iar s-au întristat.

FROSTY: Dacă mai ține mult căldura, ne vom topi amândoi!

BIANCA: Am o idee!Mihai hai până în casă!

-se întorc cu multă gheață și două umbrele-

MIHAI: Încercăm să amânăm inevitabilul!

-apar trei copii-

COPILUL 1: Ce faceți măi, de ce ne-ați chemat?

MIHAI: Trebuie să ne ajutați să salvăm oamenii de zăpadă.

COPILUL II: Ceva e putred aici. Omul ăsta e făcut de mine aseară. Cum a ajuns aici?Că doar nu v-ați apucat să furați oameni de zăpadă?

BIANCA: În primul rând că e fată, și în al doilea rând că nu noi am furat-o ci Vântul ne-a adus-o.

COPILULIII: Și marmota învelea ciocolata în staniol! Ce vrăjeală are asta mică!

MIHAI: Ați adus gheață?

COPILUL I: Da. Da ce faci cu ea?

-Mihai pune gheața lângă oamenii de zăpadă-

COPILUL III: Ce vreme ciudată! Doamna de biologie ne-a explicat la școală că de vină este subțierea stratului de ozon .

FROSTYNA: Noi n-avem idee ce e ăla strat de ozon. Dar vă rugăm faceți ceva cât mai rapid!Dacă mai stăm mult ne vom transforma în băltoacă.

COPILUL II: Din cauza oamenilor mari se întâmplă toate astea. Gunoaie aruncate aiurea, mașini cu sutele pe străzi. Lor puțin le pasă că în curând iarna nu vom mai putea să ne dăm cu sania. Ce-ar fi să organizăm un marș de protest!

BIANCA ȘI MIHAI: Ce idee bună!

COPILUL III: Atunci să ne grăbim. Eu propun să chemăm și televiziunea. Așa ne vor lua în seamă.

MIHAI: Mă duc să dau telefon!

BIANCA: Iar eu să fac niște pancarte.

FROSTY ȘI FROSTYNA: Nu mai vrem căldură!

-apare și Bianca și Mihaicu pancartele: ”Nu mai vrem să ne topim”, ”Zonă fără zăpadă”-

TOȚI: NU MAI VREM SĂ NE TOPIM!

REPORTERUL: Bună ziua, doamnelor și domnilor. Mă aflu în cartierul Tomis III unde o mână de copii s-au strâns pentru a protesta. Ce vă nemulțumește?

COPILUL II: Oamenii mari nu mai au grijă de mediul înconjurător. ȘI DIN CAUZA ASTA iarna nu mai e iarnă și vara nu mai e vară.

COPILUL III: Vrem să salvăm viața acestor oameni de zăpadă.

TOȚI: NU MAI VREM SĂ NE TOPIM!

REPORTERUL: Părinții voștri știu ce faceți?

BIANCA: Da. (mama iese din casă și începe și ea să strige)

REPORTERUL: Nu vi se pare exagerată reacția copiilor voștri? Sunt doar niște oameni de zăpadă.

MAMA: Nu cred că vorbeați așa când erați de vârsta lor. Dacă noi, oamenii mari am mai crede în povești poate că nu am face atât de mult rău Pământului.

REPORTERUL: Mulțumesc, doamnă. Atât de aici. A transmis pentru Viața Tv, Marius Caloianu.(iese)

-deodată începe să bată vântul-

BIANCA: Băieți, nu vi se pare că s-a răcit deodată?

MIHAI: Ba d.....

CRĂIASA ZĂPEZII: Bună ziua copiii!

COPILUL I:Asta cine mai e?

CRĂIASA ZĂPEZII: ..........Așa vorbești tu cu un om mare?

COPILUL I: Da și eu sunt Scufița Roșie!

BIANCA:Iertați-l vă rog, doamnă! E....

COPILUL III (către Copilul I): Tu nu vezi mă cum e îmbrăcată?

COPILUL II: Chiar e Crăiasa Zăpezii.

CRĂIASA ZĂPEZII: Am venit să vă ajut copii! Curajul vostru de a vă opune acțiunilor necugetate ale adulților m-a impresionat profund. Așa că am venit să vă ajut.

FROSTY: Să trăiți Măria Voastră! Deja ne-ați ajutat. Vremea e minunată acum. O veți lăsa așa nu?

CRĂIASA: DIN PĂCATE eu n-am o putere așa mare. Pământul a hotărât acum ceva ani că oamenii au devenit prea răi așa că vrea să-i învețe minte. De-aia vremea e atât de incoerentă.

BIANCA: Dacă nu ne aduceți definitiv frigul, atunci cum ne veți ajuta?

CRĂIASA: Frosty și Frostyna când va veni primăvara se vor topi oricum. De aceea vă propun să-i iau în Împărăția mea. Acolo e veșnic frig.

BIANCA: Și noi cu cine ne mai jucăm?

CRĂIASA: Cred că e timpul să vă gândiți în primul rând la binele prietenilor voștri.

MIHAI: Are dreptate! Crăiasă, dar dacă mâine noi vom face alți oameni de zăpadă, primăvara vor muri?

CRĂIASA: Asta credeți voi, oamenii. De fapt atunci când se topesc oamenii de zăpadă călătoresc tot în lumea mea.

COPILUL I: Ce chestie! Dacă știam nu ne mai revoltam atâta!

CRĂIASA: Nu! E bine că încercați să schimbați lumea! Și chiar vă rog ca în continuare să încercați să-i sensibilizați pe oamenii mari. Acum e timpul să plec.

-îmbrățișări cu Frosty și Frostyna-

-apare vântul care îi ajută pe cei doi F să intre în culise-

MAMA: Copiii, haideți toți în casă. Cine vrea ciocolată caldă?

TOȚI: NOI!!!!!!!!

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Inscrieri in anul scolar 2010-2011

Profesorii Baciu Magda (teatru) si Linea Monica (dans modern) vă așteaptă sâmbătă 2 0ct. 2010, între orele 10-13 pentru reinscrierea la cursurile noastre. Nu uitati sa prezentați și o copie a certificatului de naștere al copilului.

miercuri, 8 septembrie 2010

Locul II la Festivalul de Teatru Antic, Constanta august 2010

Spectacolul: Asa s-a nascut...Dumnezeu! (adaptare dupa Mustele-J.P. Sartre)
Din distributie: Electra-Andreea Badea
Clitemnestra-Francesca Barbacariu
Crainicul-Andreea Stoian
Furiile: Harpad Roxana, Hoarta Viorela, Mihaela Croitoriu
http://www.220.ro/user/ccnavodari/

joi, 1 iulie 2010

clubnavodari: Texte pentru Festivalul de Teatru Antic

clubnavodari: Texte pentru Festivalul de Teatru Antic

Texte pentru Festivalul de Teatru Antic

T. Mușatescu- Scumpa mea prietenă, Scrieri vol. 6
Sunt distrusă sufletește de nervi. Veți rămâne absolut electrocutați, când veți afla ce-am pățit.

Miercurea trecută, pe la 11 dimineața, când ne-am deșteptat m-a pocnit o mâncărime de piele chiar pe linia vieții, colț cu norocului, dar într-un mod atât de ocult- încât a trebuit să mă scarpin în palma stângă cu peria de sârmă. Fiind absolut sigură că, dacă te mănâncă palma stângă de dimineață, iei bani pe drum de seară, mi-am zis că singura posibilitate pentru a intra în posesiunea acestei sume, este să joc la loto. Drept pentru care m-am împrumutat de la mama 20 de lei și m-am dus la primul loto care mi-a ieșit în drum. În timp ce scriam biletele de loto mă mânca atât de rău în palmă, încât a trebuit să mă scarpin cu fermoarul poșetei pe care o am de la o soră a mamei. Și cred că vă închipuiți cu ce emoție vertiginoasă am început să aștept rezultatul tragerilor.A doua zi tot pe la 12 dimineața, când m-am deșteptat din primul somn, văd că începe și palma dreaptă, în afară de linia inteligenței pe care, la această mână n-o posed având-o absentă din naștere. Mama auzind de acest fenomen nou care mi s-a produs, s-a făcut albă la față și mi-a spus:” Dezido, mamă! Te-a văzut norocul orb și deci îți mai dau o sută de lei să-i joci.” Așa că în 10 minute eram înapoi acasă cu buletinele în mână. Deodată simt că începe să mă mănânce tot organsmul și mai ales coloana vertebrală din spate. Neputând ajunge la locul cu pricina, am chemat-o pe mama din grădină, să mă scarpine dânsa. Auzind una ca asta mama, a tăbărât pe mine. ”Trebuie să fii nebună, Dezido mamă! Cum o să-ți scarpin eu norocul de pe corp, tocmai acum când s-a apropiat de tine? Fii fată cultă, ce dracu, și rabdă că ne umplem de bani!” Am început să rabd. Și chiar dacă aș fi vrut să mă scarpin tot n-aș fi putut fiindcă mâinile nu-mi ajungeau până la spate și nici spatele până la mâini.

Calvarul ăsta a durat până vineri seara când am primit prima lovitură de grație: nu mi-a ieșit nici un număr la loto. Am fost atât de distrusă că n-am avut nici măcar puterea să spun cuiva. Ce-am pățit eu, nici Fosocle, nici Moliert, nici Amlet n-au avut habar. Azi m-am mai întremat puțin datorită unei găini care cânta cocoșește și pe care mama a tăit-o zicând că e semn rău. M-am întreținut și eu puțin din conținutul ei-cu pilaf și supă.

În ceea ce privește finalul acestui deznodământ fatal aflați că alaltăieri, un văr de-al mamei, care este veterinar și licențiat în vaci, observând că mă scărpinam foarte insistent, pe unde îmi era posibil, mi-a făcut o mică consultație, constatând de la prima vedere că mâncărimea nu este nici pe departe un fenomen ceresc ci-ținete bine-un caz de râie porcină. N-aș fi putut să iau acest flagel decât numai prin telefon de la o femeie din Pitești cu care am vorbit și care – acum îmi dau seama – se scărpina și cu limba de receptor în timpul conversației cu mine.

Văleleu!( începe să se scarpine) Îmi pare rău că trebuie să vă las. Mă duc la mine-n cameră ca să mă scarpin puțin mai complet că nu mai pot. Vă sărut dulce că nu mai pot de mâncărime.

IOESSA-DIN ”Dialogurile curtezanelor”- Luciano din Samosata



Faci pe nebunul cu mine, Lysias? Bine-mi șade că nu ți-am cerut niciodată bani, nici nu te-am ținut afară!Când ai venit la mine nu ți-am spus: E altul înăuntru! Credeam în jurămintele tale și de aceea, legându-mă de tine, eram cuminte ca o Penelopă. Numai că tu, de cum ți-ai dat seama că mă ai în mână, pentru că mă topesc după tine(...) ai sărutat-o de cinci ori pe Kymbalion. Te-njoseai singur sărutând o asemenea femeie. De ce faci asta? Ce rău ți-am făcut? Cu ce te-am supărat? M-am uitat la altul? Nu trăiesc numai pentru tine?

Nu e mare ispravă Lysias să chinui o biată femeie care și-a pierdut mințile după tine.

Există însă zeea Adrasteia și ea vede toate astea. Poate că și tu o să suferi odată, dac-o s-auzi c-am murit punându-mi lațul de gât. Sau că m-am aruncat cu capul în jos într-o fântână. O să găsesc eu o cale să mă omor, ca să nu-ți mai fie urât să mă vezi!

Atunci poți să te-mpăunezi c-ai săvârșit o mare și strălucită faptă de vitejie. De ce mă privești pieziși și scrâșnești din dinți? Dacă-mi găsești vreo vină spune-o. Ce faci? Pleci și mă lași fără nici un răspuns?

Ce cruzime! Să rămână nesimțitor la lacrimile mele!E piatră, nu om. L-am iubit prea mult și i-am arătat-o. Nu trebuia să fiu așa geloasă.

Nu mai plânge amărât-o! Știu ce-am să fac! Când mai vine pe la mine am să-i închid ușa-n nas de vreo două ori. Să-l vezi atunci cum se aprinde și-și pierde mințile de-a binelea. Focul cel mai puternic e intreținut de gelozie și cred că dețin și cremenea potrivită pentru a provoca o vâlvătaie puternică: Georgias. Apollo l-a înzestrat cu un trup ... Cred că-i va fi de ajuns o privire și va înțelege ce vreau de la el. Hetaira Chrysis dă mâine un bal. Mă duc să o conving să-l invite și pe Georgias.Ține-te bine dragul meu Lysias! Zeiță Eris am să-ți aduc ofrandă o iadă grasă pentru ideea bună ce mi-ai dat-o
ERIS-ZEIȚA DISCORDIEI

-intră și privește spre public mirată-

Păi ce faceți? Nu vă speriați când intru? Nu spuneți rugăciuni de înduplecare? Tare ciudat! (privește în jur) A,aaaa, gata, m-am dumirit! Voi sunteți creștini! Uitasem unde mă aflu! Voi sunteți poporul ăla care are un singur zeu! Ce sărăcie lucie e pe aici! Auzi tu un singur zeu! Săracul de el, cred că e frânt de oboseală!

Ar fi totuși politicos să mă prezint.Eris-zeița discordiei. Vin din Olimp, țara zeilor grecești. Toți sunt supărați pe mine și mă acuză că eu aș fi dus la izbucnirea războiului Troiei. Să fim sinceri: cine a început primul? Eu sau ei?Care ei? Zeii firește. Primul care a vârât zâzanie a fost Momo. Ăla căruia totul îi pute și care trăiește doar ca să-i critice pe ceilalți. El a fost cel care i-a spus lui Zeus să nu mă invite la nunta lui Peleu cu Thetis.

Cât de nesuferiți sunt zeii ăștia! Ori de câte ori mă văd pe stradă se prefac că nu mă văd .Da știu să mă implore când au nevoie de mine: ”Eris, comoara noastră, provoacă-i pe traci, aroganța lor a ajuns de nesuportat! Eris, Hades protestează că în Infern nu mai ajunge nimeni!” Și eu ca o proastă mă străduiesc din răsputeri să provoc vrajbe la hotare între niște bieți oameni care poate n-au chef să se răfuiască. Da când e rost de distracție, de băut și de mâncat pe săturate toți sar cu gura: Cine?Eris Discordia? Pentru nimic în lume! N-am și eu dreptul la puțină distracție?

Răspunderea acestui război o poartă Gea. Am prins-o într-o zi când îi zicea lui Zeus: ”Fă ceva că nu mă mai descurc cu muritorii ăștia! Moirele mi-au spus că sunt deja 5 milioane. Inventează ceva ca să se mai împuțineze. Așa că Zeus o plăsmui pe Elena.

Acuma, fie vorba între noi nu trebuia să se mai nască încă o ....femeie (vrea să zică curvă) pentru a dezlănțui un război. Nu sunt destule pe pământ sau în Olimp? Era musai să se inventeze una în plus?

Stai puțin, mi se pare mie sau și pe voi v-a procopsit zeul vostru cu o ...Elenă? Săracii de voi! Credeți-mă pe mine astea fac prăpăd! Trebuie să scăpați cât mai repede de ea! Am niște idei fantastice. Da să știți că vă costă vreo 3 ospețe. Ce ziceți? Ce fețe aveți! Hai că vă las timp de gândire. Mă duc. Dacă simt miros de fripturică mă întorc cu planul de acțiune.

Așa s-a născut ...Dumnezeu
-adaptare Muștele_Jean Paul Sartre-

PERSONAJE:


CRAINICUL 1


CRAINICUL II


ELECTRA


CLITEMNESTRA


FURIA I


FURIA II


FURIA III



CRAINICUL 1: Zeus, oare până când blestemul Casei Atrizilor, va mai conduce soarta cetății Micena? Întors victorios din războiul troian, Agamemnon este ucis de soția sa Clitemnestra. Inima acesteia aparține acum lui Egist. După ce și-a ucis soțul dat de zei, Clitemnestra a ținut-o în sărăcie pe fiica sa Electra.

ELECTRA: (vine cu o pungă de plastic din care incepe sa arunce diverse resturi alimentare si vorbește către cer)  Lepădătură! Am venit și eu să-ți aduc ofrande, acum, când tot orașul e cufundat în rugăciune. Poftim: coji și toată cenușa din vatră. A, și niște ciozvârte de carne de care nici porcii n-au vrut să se-atingă.

CLITEMNESTRA: Electra, regele îți poruncește să te pregătești de ceremonie. Ai să-ți pui rochia neagră și giuvaierele. Ce e? Ce înseamnă privirea asta lăsată în jos?Uită-te la mine! Răspunde-mi odată!

ELECTRA: Aveți nevoie de o sclavă pentru a ada strălucire sărbătorii voastre?

CLITEMNESTRA: Lasă prostiile! Ești prințesă, Electra și poporul te așteaptă.

ELECTRA: Zău? Sunt prințesă? Și vă aduceți aminte de asta odată pe an. Halal prințesă care spală vasele și păzește porcii. Ca și anul trecut, Egist își va petrece brațul peste umerii mei, îmi va zâmbi lipindu-și obrazul de al meu și îmi va șopti la ureche cuvinte de amenințare?

CLITEMNESTRA: De tine depinde să nu mai fie așa.

ELECTRA: Da, dacă mă las molipsită de remușcările voastre și dacă implor iertarea zeilor pentru o crimă pe care n-am făptuit-o. Da, dacă sărut mâna lui Egist și îi spun, tată. Ptiu, are sânge închegat sub unghii.

CLITEMNESTRA: Taci! Oricine poate să mă scuipe în obraz, spunându-mi că sunt o ucigașă. Dar nimeni n-are dreptul să-mi judece remușcările. Îți spun cinstit: nu de moartea țapului ăla bătrân îmi pare rău! Când l-am văzut cum sângerează în baie, am cântat și am jucat de bucurie. Dar aveam un fiu, care trebuie să fie de vârsta ta acum...

ELECTRA: Dacă nu mă înșel aveai și o fiică. Ai făcut din ea spălătoreasă de vase. Dar greșeala asta nu prea te chinuie.

CLITEMNESTRA: Mă urăști. Ceea ce mă sperie cel mai mult este că-mi semeni: și eu am avut chipul ăsta ascuțit, sângele ăsta neliniștit.

ELECTRA: Nu vreau să semăn cu tine! Regina se distrează cu jocul nostru național: spovedania în public. Dar cei din Argos încep să se plictisească : fiecare știe pe de rost crimele celorlalți. Iar cele ale reginei nu mai distrează pe nimeni, ele sunt crimele oficiale.

CLITEMNESTRA: Celor tineri le este tare ușor să condamne, ei n-au avut timp să facă rău. Dar ai răbdare, într-o zi vei duce după tine o crimă de neiertat. Să vedem atunci ce se va alege de tânăra ta trufie.

ELECTRA: Mă urăști încă și mai mult pentru tinerețea mea.

CLITEMNESTRA: Pe mine însămi mă urăsc în tine, Electra.

ELECTRA: Iar eu te urăsc pe tine, chiar pe tine. Poți să-i spui regelui că voi veni la serbare. Pe curând, mă duc să mă gătesc.

CRAINICUL 2: Pe o înălțime deasupra orașului se află o peșteră. Se spune că dă în Iad și de aceea Marele Preot a pus să fie astupată cu o lespede. La fiecare aniversare se zice că morții noștrii se ridică din această peșteră și se răspândesc prin oraș. La mese li se pun tacâmuri, li se dau scaune iar oamenii se înghesuie ca să le facă loc la priveghi. A doua zi, la cântatul cocoșilor, ei se întorc din nou în pământ.



-în josul scenei apar și cele trei erinii dar cu spatele la public și se așează jos-

MULȚIMEA: Eletra!

CLITEMNESTRA: Electra, ce înseamnă veșmintele astea?

ELECTRA: Mi-am pus cea mai frumoasă rochie. Nu-i zi de sărbătoare astăzi?

CLITEMNESTRA: Vrei să-ți bați joc de morți? Trebuia să vii îmbrăcată în doliu.

ERINIA 1: Priviți-o în rochia ei albă pe nepoata lui Atreu. Nu ești decât ultimul vlăstar al unui neam blestemat!

ELECTRA: Este oare o nelegiuire să fii vesel?Râd pentru prima oară și tatăl meu Agamemnon se va bucura și el odată cu mine. Acum el râde-n mormânt vâzând că fiica lui după atâția ani de sclavie nu și-a pierdut mândria.

CRAII: Ba nu, minte, e nebună. Electra, te rugăm, pleacă! Altfel nelegiuirea ta va cădea asupra capetelor noastre.

ELECTRA: De ce vă temeți oare?Stați cu capul plecat, abia răsuflând. Morții se lipesc de voi și ați rămas stane de piatră, de frică să nu-i îmbrânciți la cea mai mică mișcare.

E vreme frumoasă. Dansez, uite dansez și nu simt decât adierea vântului prin păr. Unde sunt morții? Credeți că dansează cu mine în același ritm? Dansez pentru bucurie, pentru pacea oamenilor, dansez pentru fericire, pentru viață.

ERINIILE (o învăluie pe Clitemnestra): Dansează! Uită-te la ea cum dansează ușoară ca o flacără!Și morții tac!

CLITEMNESTRA: La naiba, îi închid eu gura puștoaicei ăsteia!

(o lovește cu o mingie neagră, Electra ia mingia, o privește pe Clitemnestra cu ură și iese)



CRAII: Din clipa în care libertatea a făcut explozie în inima unui om, zeii nu mai pot face nimic împotriva lui. Asta-i o treabă omenească și numai ceilalți oameni-numai ei- au căderea să-l lase în libertate sau să-l strângă de gât.

-scena se golește, rămân eriniile și Clitemnestra-

-dansul eriniilor-

ELECTRA: Lovește-l Oreste! Nu-i da răgaz să strige! Egist trebuie să moară! E drept să strivești un ticălos mârșav și să se termine astfel puterea lui asupra celor din Argos! Se clatină și e galben a față. Vai! Îngrozitor de urât e un om care moare. (Clitemnestra vrea să fugă) A, nu fugi coropișniță, ucigătoare de soți! Crezi că tu nu trebuie să plătești sângele vărsat?(cu ajutorul eriniilor e dusă în culise, apoi Electra revine)

Iată, vrăjmașii mei au murit. Ani de-a rândul m-am bucurat numai când mă gândeam la această moarte dar acum inima mi-e strânsă ca într-o menghină. Oare să mă fii mințit 15 ani? Nu, nu sunt o lașă.

ERINIA I: O, frumoasă floare a furiei!

ELECTRA: Vai mie!

ERINIA II: Răbdare, în curând ne vei cunoaște mușcăturile, te vom face să urli sub mângâierile noastre.

ERINIILE: Bâzzzzz, bâzzzz! Ești frumoasă Electra dar atingerile noastre te vor îmbătrâni.

ERINIA III: Ne vom lăsa pe inima ta putredă, ca muștele pe o felie de pâine.

ERINIILE: Noi vom fi noaptea, noaptea întunecoasă din sufletul tău.

ELECTRA(încercând să le dea la o parte): Soarele!

ERINIILE: Tu nu vei mai vedea niciodată soarele. Ne vom strânge grămadă între tine și el, ca un nor de lăcuste, și pretutindeni vei duce cu tine noaptea.

ELECTRA: Lăsați-mă!Nu mă mai chinuiți!

ERIMIILE: Electra tu ai nevoie de noi, tu ești copilul nostru! N-ai decât două trepte de coborât și va veni uitarea, uitarea în marele foc purificator al durerii.

ELECTRA: Oreste, hoțule! Aproape nimic nu era al meu, doar un pic de liniște și câteva visuri. Mi-ai luat totul. Erai fratele meu, trebuia să mă ocrotești. Dar tu m-ai cufundat în sânge. Toate muștele se țin după mine, inima mea e un stup îngrozitor!

ERINIILE: O mamă Noapte, mamă, ne-ai zămislit să-i pedepsim pe vii şi pe morţi, ascultă-ne glasul.

Sîngele mamei odată vărsat în pămînt nu e uşor, aiai, să-l întorci înapoi !

ELECTRA: Tăcere! Nu vreau să vă mai ascult. Nu-mi oferiți decât nefericire și silă. Ajutor Jupiter, rege al zeilor și al oamenilor, ocrotește-mă! Îți voi urma legea! Apără-mă de muște, de fratele meu, de mine însămi. Nu mă lăsa singură, îmi voi închina toată viața ispășirii. Mă căiesc,......Dumnezeule! Mă căiesc!



-muzică, eriniile se dezbracă de veșmântul negru-

ERINIILE: Vai, cer şi pămînt,

ce durere ne zbuciumă pieptul !

Vai, cum să-ndurăm asemenea soartă?

Răsuflările noastre împrăştie foc de mînie.

Auzi-ne, Noapte, mamă,

străvechile noastre cinstiri

ni le-au răpit nişte zei,

ne-au preschimbat în nimicuri.

Auzi-ne, Noapte, mamă!

-Apar toate personajele pe scenă îmbrăcate în alb, în timpul replicilor se vor juca cu o mingie albă-

CLITEMNESTRA: Vouă ce ascultați, vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi.

ELECTRA: Celui ce te lovește peste obraz, întoarcei și pe celălalt!

ERINIA I: Binecuvântați pe cei ce vă blestemă!

ERINIA II: Rugați-vă pentru cei ce vă fac necazuri!

TOȚI: FĂȚARNICE, SCOATE MAI ÎNTÂI BÂRNA DIN OCHIUL TĂU ȘI ATUNCI VEI VEDEA SĂ SCOȚI PAIUL DIN OCHII FRATELUI TĂU.

marți, 27 aprilie 2010

Spectacol de teatru la Centrul Cultural Navodari

Duminica 25.04 a avut loc la Centrul Cultural Navodari un spectacol teatral realizat de Trupa Omide si Arlechinu-i-tii, ambele activand in cadrul institutiei noastre de invatamant.Au fost jucate piesele: Adunarea femeilor(fragment)-Aristofan, O noapte furtunoasa (fragment)- I.L. Caragiale, Revolta povestilor, Calatoria lui Habarnam cu balonul-Nikolai Nosovhttp://www.220.ro/user/ccnavodari/


http://www.220.ro/user/ccnavodari/   - Adunarea femeilor


http://www.220.ro/user/ccnavodari/-  O  noapte furtunoasa
 

sâmbătă, 13 martie 2010

”Dansez pentru mama”

Trupele de dans ale Clubului Copiilor Năvodari au susținut sâmbătă 13 martie, la Centrul Cultural Navodari un spectacol de fantezie coregrafică dedicat tuturor mămicilor din oraș.

vineri, 22 ianuarie 2010

MONOLOG LULUȚA






-intră din culise alergând după un fluturaș-

LULUȚA: L-am prins!...l-am prins! Vai de mine!....În loc de flutur am prins un cărăbuș.....Sărăcuțu....o fi orfan ca și mine. Să-i dau drumu până nu-i pricinuiăsc un năcaz mai mare. Doamne!... tare mi-i urât aici!.... Nu știu ce să fac toată ziua... n-am pe nimeni care să mă iubească, de când o murit biata ninecuță...Ei nu pot înțălege că mi-i dor de ninecuța. De trii ani de zile mă găsăsc printre străini, care, pentru că mă văd tristă și pe gânduri, zâc că dau semne de nebunie. Sunt tare nenorocită în casa Chirițăi! Mătușica-i prea bătrână și Guliță prea tânăr....și prea...prost. Auzi la mătușica...vrea să măpă mărite mai târziu cu Guiță.....Luar-a-l...să nu vorbesc cu păcat. Apoi giudecă tu însuți de pot fi fericită....singură, orfană!...depărtată de toți prietinii copilăriei mele...de tine, Leonaș cu care eram deprinsă să te văd în toate zilele în casa maică-mii. Dragu Leonaș! ...unde-a fi el acu? ...De cum ne-au despărțit întâmplările...m-am pornit la Paris, și am șăzut acolo trii ani. De când nu l-am văzut, a fi crescut mare și m-a fi uitat poate. Da eu una știu, că nu l-oi uita niciodată....că-l iubesc din copilărie! M-am gândit totdeauna la el și, cum m-am întors în țară, cea dintâi dorință a mea a fost ca să te găsăsc șî să te vâd......(găsește pe jos un plic)Da ce e asta ...Un răvaș...de la cine?...de la Leonaș... O venit Leonaș? ...să cetim...

”Îngerul meu!

Tu ești steagul la care ochii mei stau țintiți cu dragoste și cu fală!(Cât de frumos scie!) Pentru tine doresc cinuri și slavă!pentru tine aș birui lumea toată!(Te cred, îngerul meu, dacă m-ai biruit și pe mine! Deseară mă duc la bal masche, vină și tu, puiule, ca să petrecem împreună. Eu oi fi îmbrăcat în Irod-Împărat. Al tău pentru vecii-vecilor! ”

Ce fericire!Ah, dragul meu Leonaș, și eu sunt a ta pentru vecii vecilor!

Trebuie să găsăsc un mijloc s-o păcălesc pe mătușica. Atâta-mi trebuie să afle c-am ieșit sîngurică din casă seara. EE, hai cu Doamne ajută!

vineri, 15 ianuarie 2010

AVENTURILE LUI HABARNAM



-după NIKOLAI NOSOV-



PERSONAJE:

POVESTITORUL

HABARNAM

PETICEL

ȘTIETOT

PILULĂ

ACUARELĂ

GUSLĂ

LENTILĂ

DONDĂNEL

FLORICICĂ

FULG DE NEA

OCHI-ALBAȘTRI

FLOARE-DE-COLȚ

MIERANNA

POVESTITORUL: A fost odată un oraș de basm, locuit de pititci. Li se spunea pitici pentru că erau mici, mici de tot. Oricare dintre ei nu era mai înat decât un castravete. Și pentru că pe străzile lui creșteau o mulțime de flori , i se spunea Orașul Florilor. Piticii erau de două feluri: prichinduți și prichinduțe. Mulți prichindei se mândreau că ei sunt prichindei și nu voiau nici să audă de prichinduțe. Între aceste ”două specii” exista un război ancestral. De aceea locuiau în orașe diferite.

Unii dintre spectatori vor spune că toate astea sunt doar scorneli. Poate că au dreptate, poate că nu. În orașul de basm poate exista până la urma urmei orice. Hai să vă fac cunoștință cu o parte din piticuți.

-Habarnam stă întins pe podea și se uită în tavan, Guslă cântă la muzicuță-

HABARNAM: Guslă, vreau și eu să fiu muzicant!

GUSLĂ:Te învăț! La ce vrei să cânți?

HABARNAM: La ce-i mai ușor.

-îi dă o muzicuță-

HABARNAM: Nu, muzicuța sună prea încet.Ceva mai tare nu ai?

GUSLĂ: Toba, îți place?

HABARNAM:Uite, ăsta da instrument! Ce tare cântă!

GUSLĂ:Atunci ești gata să iei lecții?

HABARNAM:Păi de ce să mai învăț? Gata, acum știu să cânt.

GUSLĂ:Nu-i adevărat, nu știi să cânți.

HABARNAM: Ascultă! (începe să bată, Guslă se ține de urechi)

GUSLĂ:Asta e doar o bumbăceală.

HABARNAM: Păi, am cântat foarte frumos.

GUSLĂ: Ba nu-i frumos deloc. După câte văd nu ai nici un talent pentru muzică.

HABARNAM:Ba tu nu ai talent! Spui asta numai din invidie. Vrei ca lumea să te asculte și să te laude numai pe tine.

GUSLĂ:Nu-i adevărat. Uite, ia toba și cântă. N-au decât să te laude și pe tine.(îi dă toba și iese supărat)

HABARNAM: Păi, chiar am să cânt.

-intră în cameră Acuarelă, Peticel, Floricică

FLORICICĂ: Ce-i cu hărmălaia asta?

HABARNAM:Ăsta nu-i zgomot. E cântecul meu.

PETICEL: Încetează imediat! Ne spargi urechea cu muzica ta!

HABARNAM:Asta pentru că nu te-ai obișnuit încă cu muzica mea.După ce-o să te obișnuiești n-o să-ți mai sparg urechile.

ACUARELĂ: Termină odată! Cară-te de-aici!

HABARNAM:Păi, unde să mă car?

ACUARELĂ: În câmp.

HABARNAM: Da în câmp n-are cine să m-asculte! Nu-nțelegeți muzica mea! Uite, n-am să mai cânt și într-o bună zi vă ve-ți da seama ce geniu ați pierdut.

-tăcere un moment-

HABARNAM: Acuarelă, m-am hotărât să mă fac pictor!Dă-mi niște acuarele.Vreau să-i fac portretul lui Peticel.

-Acuarelă îi dă toate materialele necesare lui Habarnam-

HABARNAM: Așează-te Peticel, imediat am să-ți fac portretul.

-Stai într-un loc, și nu te mai mișca! Altfel n-o să-ți semene.

PETICEL: Acuma îmi seamănă?

HABARNAM: Aidoma!(mai aplică o pereche de mustăți violete)

PETICEL: Hai, arată-mi să văd ce-a ieșit!Cum, așa arăt eu?

HABARNAM:Păi cum altfel?

PETICEL: Da, mustăți de ce mi-ai desenat?

HABARNAM: Odată și-odată or să-ți crească.

PETICEL: Și nasul de ce e roșu?

HABARNAM: Ca să fie mai frumos portretul.

PETICEL: Ăsta nu e un portret bun. Dă-mi-l să-l rup.

HABARNAM: Vrei să rupi o operă de artă?

_îi smulge foaia și iese pe ușă-

GUSLĂ: Habarnam ăsta te scoate tot timpul din răbdări.

ACUARELĂ: Ai dreptate. (vor să plece dar sunt opriți de Habarnam care intră)

HABARNAM: Gata, știu ce vreau să mă fac.

TOȚI: CE?

HABARNAM: Poet, ca Floricică.

FLORICICĂ: Ține-mă Doamne!N-ai reușit să cânți sau să pictezi, ce te face să crezi că ai talent literar?

HABARNAM:Simt eu că sunt foarte înzestrat.

PETICEL:Nu-l băga în seamă, hai să mergem.

HABARNAM: Tu erai cel mai bun prieten al meu. Merci de ajutor.

PETICEL: Cu un pierde vară ca tine nu vrea nimeni să se împrietenească.

-Habarnam vrea să-l ia la bătaie dar îl oprește Floricel, Peticel pleacă supărat-

FLORICICĂ: Bine, sunt de acord, da trebuie să te verificăm. Știi ce-nseamnă rimă?

HABARNAM: Rimă? Nu știu

FLORICICĂ:Rimă este atunci când două cuvinte au terminații asemănătoare. De exemplu: rață-dimineață, prăjitură uscată-înghețată. Ai înțeles?

HABARNAM:Am înțeles.

FLORICICĂ: Atunci spune-mi o rimă pentru ”toiag”

HABARNAM: Covrig.

FLORICICĂ: Păi ce fel de rimă este asta toiag-covrig, nu rimează defel.

HABARNAM: Dar amândouă se termină la fel.

FLORICICĂ: Nu-i de ajuns. Trebuie ca aceste cuvinte să se asemene așa încât să iasă ceva armonios. De exemplu: toiag-moșneag.

HABARNAM:Am înțeles.

FLORICICĂ: Atunci găsește-mi o rimă pentru ”câlți”.

HABARNAM: Mâlți.

FLORICICĂ: Ce-s ăia mâlți? Nici nu există asemenea cuvânt.

HABARNAM: Atunci bâlți.

FLORICICĂ: Ce mai sunt și ”bâlții”? ăștia?

HABARNAM:Asta e când cobâlțîi ceva, atunci se fac ”bâlți”.

FLORICICĂ: Numai minciuni spui, nu există un asemenea cuvânt. Trebuiesc alese doar cuvinte care există, nu născociri.

HABARNAM: Și dacă eu nu pot alege alt cuvânt?

FLORICICĂ: Înseamnă că n-ai talent pentru poezie.

HABARNAM:Atunci găsește tu o rimă.

FLORICICĂ: Îndată. ...câlți, dâlți, nâlți....nu rimează cu nimic.

HABARNAM: Ai văzut? Chiar tu folosești cuvinte care nu rimează cu nimic și mai zici că eu nu sunt talentat.

FLORICICĂ: Bine, ești foarte talentat dar lasă-mă în pace! Mă doare capul. Scrie în așa fel încât să aibă înțeles și rimă și gata poezia.

HABARNAM: Oare chiar așa simplu este?

FLORICICĂ: Sigur că este.

HABARNAM: Atunci lăsați-mă singur să compun. Un poet are nevoie de solitudine ca să poată crea.

FLORICICĂ: Spor la treabă!(pleacă toți)

-Habarnam începe să se gândească, la un moment ceva imaginar îl izbește în cap-

HABARNAM: Oare ce m-a lovit?O, fi căzut ceva din cer? Înseamnă că a dat peste mine ceva de la soare. Hiii, s-a desprins o bucată din soare și m-a lovit în cap. Văleleu, fraților...săriți...cade soarele peste noi!

LENTILĂ: Ce-ai pățit Habarnam? Ce zbieri așa?

HABARNAM: Lentilă, auzi ce mi s-a-ntâmlat: s-a desprins o bucată de soare și m-a lovit în cap.

LENTILĂ:Nu mai spune. (începe să râdă) Dacă s-ar fi desprins o bucată din soare, te-ar fi strivit de rămâneai acolo lat. Că doar Soarele e foarte mare.

HABARNAM: Minți, Soarele nu-i mai mare decât o farfurie.

LENTILĂ: Ni se pare nouă că e așa, pentru că soarele e mai departe de noi. Soarele e mai mare decât întreg Pământul nostru.Și e un uriaș glob incandescent.

HABARNAM: Ce chestie! Tu de unde știi Lentilă atâtea despre lumea asta?

LENTILĂ: Le-am văzut prin luneta mea.

HABARNAM: Da, ai văzut vreodată prin chestia asta cum arată capătul Pământului?

-Lentilă începe să râdă-

HABARNAM: De ce râzi?

LENTILĂ: Pentru că Pământul n-are capăt, el e rotund ca o mingie.Și în plus eu nu știu atât de multe. Mai învățat ca mine e Știetot.

HABARNAM: Lentilă, mereu am vrut să știu ce e dincolo de porțile orașului nostru. Ce-ar fi să începem o expediție. Crezi că Știetot ne-ar ajuta?

LENTILĂ: Nu știu. Da-l putem întreba.

HABARNAM: Mă duc să-l chem. Să nu pleci că vin imediat.

LENTILĂ: Mare pezevenghi mai e și ăsta. (începe să se uite prin lupă)

-intră Habarnam urmat de Știetot, Acuarelă, Guslă, Dondănel, fiecare dintre ei aduc câte 2 baloane, și cartoane-

LENTILĂ: Ce-i cu voi fraților? Și ce faceți cu lucrurile astea?

ȘTIETOT: Pentru prima oară în toată existența lui, Habarnam are o idee genială.

LENTILĂ: Ce idee?

ȘTIETOT: Să cunoaștem lumea înconjurătoare printr-o expediție. Mă gândeam de mult la asta. Și după sute de ore de cercetare am ajuns la concluzia că cel mai bun mijloc de a te deplasa într-o expediție este un balon. De fapt zeci de baloane umplute cu heliu.

LENTILĂ: Și cu restul populației ce este?

HABARNAM: Am dat sfoară în țară că organizăm o călătorie dincolo de porțile Orașului Florilor și ei vor să meargă cu noi. Condiția este să ne ajute să construim....drăcovenia.

ȘTIETOT: Balonul Habarnam. Mergi și tu cu noi?

LENTILĂ: Eu? Întâi să văd balonul că zboară și apoi mai vedem.

ȘTIETOT: La muncă fraților!

-muzică, construcția balonului-

ȘTIETOT: Eii, gata! Hai toată lumea să treacă în coșul balonului.

HABARNAM: Ce faci Lentilă nu te urci?

LENTILĂ: Mai bine l-ai lua pe prietenul tău Peticel.

HABARNAM: Cu Peticel m-am certat.

DONDĂNEL: De ce?

HABARNAM: Pentru că nu e cu adevărat prietenul meu. Ar fi trebuit să mă încurajeze când am vrut să mă fac pictor, poet sau muzician. În schimb el m-a luat peste picior.

ȘTIETOT: Hai, Lentilă urcă! Nu te mai codi!

LENTILĂ: Nu suntem cam mulți?

ȘTIETOT: Nu! Hai urcă.

LENTILĂ: Lasă, eu stau acasă.

ȘTIETOT: Cum vrei. Atunci rămâi cu bine Lentilă și ai grijă de ceilalți prichindei în lipsa noastră. La revedere!

TOȚI: La revedere!

POVESTITORUL: Adevărul este că Lentilă cât era el de mare savant avea rău de înălțime. Eee, și-așa neînfricații noștri călători, porniră într-o incredibilă aventură. Balonul se desprinse ușor de pământ și începu să plutească deasupra Orașului Florilor.

HABARNAM: Ia priviți, fraților, căsuța noastră a rămas jos!

-toți râd-

DONDĂNEL: Da tu ce credeai, că va zbura și căsuța cu noi?

HABARNAM: Nu credeam deloc așa ceva! Pur și simplu am zărit-o și v-am spus și vouă. Tu tot timpul bombănești, Dondănel! Din cauza ta n-avem tihnă în balon.

DONDĂNEL: N-ai decât să cobori dacă nu-ți place!

HABARNAM: Unde să cobor?

ȘTIETOT: Gata, ajunge!

HABARNAM: Uitați-vă, fraților, cineva fuge după noi!

ACUARELĂ: Așa e! Să știi că ăsta e Peticel.

GUSLĂ: Oare?

ȘTIETOT: Asta e umbra noastră.

HABARNAM: Cum umbra noastră?

ȘTIETOT: Foarte simplu. Este umbra balonului nostru.Noi umblăm prin văzduh, iar umbra aleargă pe pământ.

DONDĂNEL: Hii, a dispărut umbra. S-a pitit de noi.

ȘTIETOT: Cum să se pitească? Ne-am înălțat noi foarte sus și umbra nu se mai distinge din cauza asta.

DONDĂNEL: Ce rușine, să stai așa și să nu-ți poți vedea nici măcar propria umbră!

HABARNAM: Iar bombănești? Nicăieri n-are omul liniște din cauza ta!

DONDĂNEL: Liniște! Liniște! Dacă vrei liniște stai acasă!

HABARNAM: N-ai decât să stai tu!

PILULĂ: Dacă nu vă potoliți, vă arunc pe amândoi din balon!

-la un moment dat pe furiș Habarnam și Dondănel se joacă pe ascuns leapșa, Habarnam îl împinge mai tare pe Dondănel, acesta cade și rupe coșul balonului-

-DONDĂNEL: Au! Mi-ai rupt oasele!

ȘTIETOT: Potoliți-vă! Ia uite ce-ați făcut! Din pricina voastră s-a rupt coșul. O să se desfacă și-o să cădem cu toții din el.

-se produce o cădere bruscă, toți încep să țipe-

PILULĂ: A-VA-RIE!

HABARNAM: Murim! (se ascunde în coș)

PILULĂ: Ieși de-acolo!

HABARNAM: Mie mi-e bine și aici! Măcar dacă mor, să mor la adăpost.

ȘTIETOT: Ieși n-auzi! (îl trage forțat) Vom sări cu parașutele! PREGĂTIȚI-LE! (deschid toți umbrele)Atenție! Unul câte unul după mine. Cine nu sare va fi dus de balon mai departe. Pornim! (sare)

PILULĂ: Nu mai sare nimeni.Urcăm iarăși.

HABARNAM: De ce urcăm?

DONDĂNEL: Deșteptule! A sărit Știetot și balonul s-a ușurat.

PILULĂ: Ce-o să ne facem fără Știetot?

HABARNAM: Mare lucru, o să ascultați de mine. Am să fiu eu șeful vostru.

DONDĂNEL: TU? Nu poate fi șef cineva cu un cap ca al tău.

HABARNAM: Așa, vasăzică! Poftim jos și caută-l pe Știetot al tău, dacă nu-ți place capul meu.

PILULĂ: Ajunge! Dacă tot vrei să fii șef, născocește ceva. Nu vezi că am început să coborâm din nou?

HABARNAM:Mă gândesc.Am găsit! Când a sărit Știetot, balonul s-a ridicat pentru că a devenit mai ușor.

ACUARELĂ: Mi-e groază de ideile care-i trec ăstuia prin cap.

PILULĂ: Hai să-l ascultăm.

HABARNAM: Trebuie să aruncăm pe cineva ca să se ușureze balonul.

Toți: Ce?

HABARNAM: Propun să-l aruncăm pe cel care bombănește mai mult.

DONDĂNEL: Cu asata nu sunt de acord!Să-l aruncăm pe cel mai greu!

GUSLĂ: Nici asta nu merge. Toți avem aceeași greutate.

PILULĂ: Habarnam, hotărăște mai repede că acuși ne bubuim de pământ.

HABARNAM: Trebuie să ne numărăm, să vedem cine iese să sară cu parașuta.

GUSLĂ: Bine, hai să ne numărăm.

HABARNAM: Uni, doni, tres,

Ținter, binter, fes,

Eni, meni, la sfârșit

Ținter, binter, ai ieșit.

-iese el la numărătoare-

HABARNAM: Nu-mi place numărătoarea asta: En, ten, ti....

-coșul se izbește cu putere de pământ, toți se prăbușesc-

-scena conține acum o cameră de spital în care sunt 5 saltele pe care se află întânși cei 5 piticuți-

FULG DE NEA: Unde sunt?

OCHI-ALBAȘTRI: Acolo.

FULG- DE-NEA: Ce fac?

OCHI-ALBAȘTRI: Zac

FULG- DE-NEA: Or fi morți?

OCHI-ALBAȘTRI: Nu, cred că trăiesc.

FULG- DE-NEA: Hai, lasă-mă și pe mine, egoisto.

OCHI-ALBAȘTRI: Nu te mai împinge așa.

-Habarnam aude gălăgie la ușă, se ridică din pat și deschide ușa, fetele cad în scenă și încep să se plângă de durere-

FULG- DE-NEA: Prichindelule, ești un bătăuș!

OCHI-ALBAȘTRI: Voi prichindeii, nu faceți altceva decât să vă gândiți cum loviți pe cineva!Ce bine că nu mai locuim cu voi!

HABARNAM: Da unde mă aflu?

FULG-DE-NEA: În orașul prichinduțelor. Ați căzut cu balonul, ai uitat?

HABARNAM: Nu. Da voi cine sunteți?

OCHI-ALBAȘTRI: Eu sunt Ochi-albaștri, și ea este FULG DE NEA.

-intră Mieranna-

MIERANNA: De ce te-ai ridicat din pat, bolnavule?

HABARNAM: Tu cine mai ești?

MIERANNA: Mieranna, doctor primar în orașul prichinduțelor. Voi ce căutați în camera bolnavilor?

FULG-DE-NEA: Am venit să vedem care din ei s-a mai trezit.

MIERANNA: Ah, prichindeii ăștia! Mereu născocesc tot felul de șotii! Chiar aveați nevoie să zburați cu balonul?Taci, taci! Știu ce-o să-mi răspunzi: că n-o să mai faci. Așa spun toți prichindeii și după aceea se apucă de alte năzdrăvenii! Așează-te bolnavule!

-vrea să se așeze, dar sare ca ars-

-Mieranna îl pune la loc în pat dar cu fața în sus-

MIERANNA: Aha. Fundul tău e plin de așchii. Va trebui să le scot.

HABARNAM: Și o să mă doară?Au!

MIERANNA: Asta nu e durere, pacientule! Ți se pare doar că te doare.

HABARNAM: Auuu!

MIERANNA: Nu mai țipa așa, pacientule! Parcă te-aș tăia.

HABARNAM: Mai bine rămân cu așchiile.

MIERANNA: Nu se poate. Ai să faci puroi, pacientule.

HABARNAM: Ce tot o dai în sus și-n jos cu pacientule? Mă cheamă Habarnam.

MIERANNA: Așa prichindel, așa nume.

HABARNAM:Auuu!

MIERANNA: Gata! Balon ai vrut, balon ai găsit. Gata, acum te rog să te odihnești.

HABARNAM: Dar cu prietenii mei ce se întâmplă?

MIERANNA: Ei s-au trezit înaintea ta. Dar pentru că făceau prea multă gălăgie și vroiau să plece din spital le-am făcut un calmant și-au adormit. Mai ales Pilulă e atât de neascultător! Mai spunea că e medic.

FULG DE NEA: Nu-i așa c ți-a fost frică să zbori cu balonul?

HABARNAM: Un pic.

-intră Floare de colț-

MIERANNA: Tu ce mai vrei?

FLOARE DE COLȚ: Am venit și eu să-i văd pe prichindei.

OCHI-ALBAȘTRI: Ea este Floare de colț, poeta Orașului prichinduțelor.

FLOARE-DE-COLȚ: Vreau să scriu o poezie legată de expediția prichindeilor. Și vreau să le pun niște întrebări. Spune-mi te rog cine a născocit zborul cu balonul?

HABARNAM: Pe cuvânt de onoare că eu!

FULG-DE-NEA: Ce interesant! Povestește-ne!(Mieranna se dezbracă de halat și-l lasă pe unul din paturi, apoi ascultă în continuare)

HABARNAM: Mă tot rugau de mult prichindeii noștri să născocesc vreo idee: ”Născocește ceva, frate, te rugăm!” M-am gândit trei zile și trei nopți și ce credeți? Mi-a venit o idee grozavă! ”Uite, fraților, le-am zis, o să aveți un balon!” Și așa ne-am construit balonul.

OCHI-ALBAȘTRI: Și pe urmă?

HABARNAM: Pe urmă ne-am urcat toți și am început să plutim. Când am ajuns sus și ne-am uitat în jos, pământul nu era mai mare decât o plăcintă.

OCHI-ALBAȘTRI: Nu se poate!

MIERANNA: Nu-l mai întrerupeți!Doar n-o să ne mintă.

HABARNAM: Așa e, lăsați-mă să spun minciuni....adică, ptiu! Și cum vă spuneam, zburăm deci tot mai sus. Deodată, bum! Ne uităm și ce să vezi? Ne-am izbit de-un nor. Ce-i de făcut? Am luat toporul și am spart o gaură în nor. Apoi am început iarăși să urcăm. Și am ajuns la o înălțime unde gerul era de o mie de grade. Balonul s-a răcit și a început să coboare cu repeziciune. Știetot, un fricos, când a văzut că balonul cade, s-a aruncat cu parașuta. Și-apoi, dintr-o dată...buf.

FULG-DE-NEA: Și mai departe ce-a fost?

HABARNAM: Nu mai știu. M-am trezit aici. Am și eu o întrebare. Unde sunt hainele mele.

MIERANNA: Sunt într-un loc sigur. Ca să fiu sigură că nu plecați de aici.

HABARNAM: Cum adică?Vrei să spui că toți de aici suntem de fapt prizonierii voștri?

MIERANNA: Nu chiar. Dar deocamdată vreau să văd că vă comportați civilizat. Îți dai seama ce ar însemna cinci prichindei bătăuși pe străzile orașului nostru? Toată lumea s-ar umple de vânătăi și cucuie.

FLOARE DE COLT: Mieranna, eu zic totuși că prichindeii nu sunt chiar așa de răi. Uite, de exemplu, Habarnam e chiar foarte curajos.

MIERANNA: Vom mai vedea. Acum toată lumea afară, pacienții au nevoie și de odihnă.

-Ies toți, Habarnam începe să facă turul paturilor celorlalți prichindei după ce se îmbracă cu halatul uitat de Miranna. Se oprește la Dondănel pe ca începe să-l gâdile pentru a se trezi-

HABARNAM: Cum te simți bolnavule?

DONDĂNEL: Minunat! Mă doare capul îngrozitor. Unde suntem?

HABARNAM: În orașul prichinduțelor. Ridică-te bolnavule. Respiră.

DONDĂNEL: Ce-nseamnă asta? ba ridică-te, ba culcă-te, ba respiră, ba nu respiră!(Habarnam îl lovește cu palma peste cap)

HABARNAM: Tu, Dondănel n-ai să te schimbi deloc. Bombănești într-una.

DONDĂNEL: Habarnam!

HABARNAM: Gura!(încep să se trezească și ceilalți prichindei)

DONDĂNEL: Ascultă, Habarnam, scapă-mă de-aici. Sunt sănătos tun, pe cuvânt de onoare! M-am lovit doar la genunchi și astea mă țin în pat, mi-au luat hainele.

HABARNAM: La toți ne-au luat hainele. Ca să nu mai plecăm de-aici. Mai rabdă puțin până născocesc eu ceva.Numai promite-mi ce de aici înainte ai să mă asculți numai pe mine, iar dacă te vor întreba prichinduțele cine a născocit balonul să le spui că eu.

DONDĂNEL: Bine, da numai scapă-mă din pușcăria asta.

PILULĂ: Și eu vreau să fug.

HABARNAM: Cum, nici tu nu ești bolnav?

-intră Miranna fără ca cei din sală să o observe-

PILULĂ: N-am decât o julitură la umăr. Și să vezi ce tratament îmi aplică.Pe dinafară-plasturi cu miere, intern-ghici ...

ACUARELĂ ȘI GUSLĂ: Miere.

MIERANNA: Recunoaște totuși că metoda noastră de vindecare este mult mai bună decât a voastră. Orice leziune, rană, lovitură, furuncul trebuiesc unse cu miere. Mierea e o substanță dezinfectantă foarte bună.

PILULĂ: Nu pot fi de acord cu dumneata. Toate rănile trebuiesc unse cu iod. Iodul e foarte bun dezinfectant. Pentru prichindei mierea dumitale nu e bună la nimic.

MIERANNA: De ce?

PILULĂ: Doar ai recunoscut singură că tratamentul cu miere e nedureros.

MIERANNA: Și un tratament trebuie neapărat să fie dureros?

PILULĂ: Pentru prichindei neapărat. Dacă un prichindel sare un gard și se lovește, rana trebuie tratată cu iod, pentru ca durerea să-l determine pe prichindel ca atunci când va mai vrea să sară vreun gard să realizeze cât e de periculos. Medicul trebuie să le aibă în vedere pe toate.

-intră și celelalte trei prichinduțe-

MIERANNA: Ție cine ți-a dat voie să te îmbraci în halatul meu?

HABARNAM: Dacă mi-ați luat hainele!

ACUARELĂ: Prichinduțele astea!

MIERANNA: De ce vi se pare rău să fi prichinduță?

ACUARELĂ: Nu e rău, dar să fii prichindel e și mai bine. Noi îl avem pe Guslă-muzicantul.

MIERANNA: Și noi avem multe prichinduțe care se pricep la muzică.

ACUARELĂ: Floricică e un mare poet.

MIERANNA: Și noi o avem pe Floare-de-colț.

FULG-DE-NEA: MIERANNA trebuie să recunoști totuși că noi nu avem un Habarnam. Dacă am avea și noi un om de știință ca el!

GUSLĂ: Cine e om de știință?

FLOARE DE COLȚ: Habarnam ne-a povestit cum i-a venit ideea construirii balonului.

ACUARELĂ:Da nu el a fost cu ideea, Știetot a fost.

OCHI-ALBAȘTRI: Cine e Știetot ăsta?

ACUARELĂ: Prichindelul nostru care se pricepe la toate.

OCHI-ALBAȘTRI:Ce ai de zis, Habarnam?

HABARNAM: Nu e adevărat! Eu am construit balonul. Nu-i așa Dondănel?

DONDĂNEL: (cu jumătate de gură) Da...

ACUARELĂ ȘI GUSLĂ: De ce minți Dondănel?

DONDĂNEL: Pentru că... el m-a obligat.

-Habarnam dă să plece dar Pilulă se dă jos din pat și-l oprește-

PILULĂ: Ești un mincinos, Habarnam!Spune-le prichinduțelor cine ești tu de fapt!

-Habarnam merge într-un colț al camerei și începe să plângă-

HABARNAM: Da, e adevărat. Nu sunt decât un pierde-vară. De fiecare dată când fac pe viteazul ceva rău se întâmplă. Sunt cel mai rău prichindel din întreg Universul.

-prichinduțelor li se face milă de el-

OCHI-ALBAȘTRI: Ne pare rău Habarnam.

HABARNAM: Păi, de ce să vă pară rău? Voi nu mi-ați făcut nici un rău. Dimpotrivă, eu v-am mințit.

MIERANNA: Da, dar important e că acum îți pare rău pentru greșeala ta. Uite, ca să te simți mai bine vă vom aduce hainele. Fetelor, vă rog, mergeți în cabinetul meu.

FLOARE DE COLȚ: Să trăiți!

-deodată Habarnam, după ce îi sunt aduse hainele începe să urle-

OCHI-ALBAȘTRI: Acum ce mai e?

HABARNAM: Mie...mie.....

DONDĂNEL: Zi odată.

HABARNAM: Mie mi s-a făcut dor de Peticel. E el rău câteodată....da e prietenul meu. Eu sunt aici și el a rămas acasă. Ce-o face el acum?

MIERANNA: Dificil de tratat mai sunt și piticuții ăștia! Nu ți-ai luat rămas bun când ai plecat?

HABARNAM: Ne certasem și n-am vrut să-mi iau rămas bun.

FLOARE DE COLȚ: Mieranna, e mare distanța între orașul nostru și Orașul Piticuților?

MIERANNA: Cam 2 zile de mers pe jos. Da de ce mă întrebi?

FLOARE DE COLȚ: Cred că a venit timpul să le dăm drumul piticuților. Lui Habarnam i s-a făcut dor de casă.

PILULĂ: Și mie mi s-a cam făcut dor.

-la fel spun și ceilalți

-MIERANNA: (după un timp de gândire) Bine, fie!

TOȚI: Ura!

PILULĂ: Vă mulțumim, doamnă doctor. Cred că ar trebui să plecăm imediat.

FULG DE NEA: Ai dreptate, piticuții din Orașul Florilor sunt probabil foarte îngrijorați.

DONDĂNEL: Atunci , ce mai așteptăm. Sunteți gata?

HABARNAM: Gata.

OCHI-ALBAȘTRI: Habarnam, vreau să te rog ceva. Promiți că ai să ne scrii.

-Habarnam tace-

OCHI-ALBAȘTRI: Nu vrei să ne scrii?

HABARNAM: Ba da dar...

DONDĂNEL: Adevărul e că nu știe să scrie. Nu-i nimic, prietene, te vom învăța noi să scrii.

HABARNAM: Mulțumesc, fraților!

-Piticuții își iau la revedere-

marți, 12 ianuarie 2010

Chirita

PERSONAJELE


Cucoana CHIRIŢA-ANDREEA PIPOȘ

ARISTIŢA, CALIPSIŢA, fetele lor-VIORELA HOARȚĂ (DIANA), ROXANA HARPAD

PUNGESCU, coţcar bucureştean ANDREEA STOIAN

BONDICI, coţcar ieşean-GEORGIANA

GULIŢĂ, copilul Chiriţei-MIHAELA CROITORIU

Văduva AFIN-FRANCESCA BARBACARIU

LULUŢA, copila ei-ANDREEA BADEA

Sărdarul CUCULEŢ, director de agie-ANGELICA PLOIEȘTEANU

IOANA ţiganca-DIANA





CHIRIŢA (şade dinaintea toaletei şi-şi face sprâncenele), ŢIGANCA (calcă rochii în fund)

CHIRIŢA (cântă)

(Se aude în odaia lui Guliţă un minavet.)

CHIRIŢA (răsărind): Iar!... o să mă năucească trântoru cu minavetu lui!... Cât îi ziulica de mare tot ţârlâieşte... de urlă câinii mahalalei... Fa, fa Ioană, du-te de zi cuconaşului să tacă, că m-am săturat de mojică ca de mere pădureţe... îmi vine acru... (Ţiganca intră în odaia lui Guliţă.) fa... fa... (Ţiganca vine înapoi.)

ŢIGANCA: Aud, cucoană.

CHIRIŢA: Mă rog, ce ţi-am spus când ţi-am poroncit să-mi găteşti păişoare cu bumbac pentru sprâncene? aud?...

ŢIGANCA: Mi-ai zis...

CHIRIŢA: Nu ţi-am zis să mi le faci subţiri?... Ian vezi cum mi le-ai meşterit... parcă-s buzdugane de vel armaş din vremea domnilor greci!...

ŢIGANCA: Da lasă, cuconiţă, că-s tocmai cum trebuie... doar ţi-am mai făcut eu pămătufuri şi badanale de sprâncene.

CHIRIŢA: Cum ai cârâit?...

ŢIGANCA: Niciodată nu ţi-ai făcut aşa de frumoase sprâncene... parcă-s două lipitori umflate...

CHIRIŢA: Înghinate-s cum trebuie?

ŢIGANCA: Dizghinate... dizghinate...

CHIRIŢA (strănutând tare): Pe braţe!... M-o fi pomenind d-lui, Ioană.

ŢIGANCA: Te-o fi pomenind, cucoană.

(Se aude iar minavetul în odaia lui Guliţă.)

CHIRIŢA: Iar! Iar!... Valeu! că mare păcate c-un plod!...

(Intră în odaie.)

ŢIGANCA: Vai de mine! ce păcate pe capul meu de când am venit în Ieşul ista!... ba îmbracă pe cucoana... ba găteşte duducile... ba calcă rochii de bal... ba arde nucuşoară de sprâncene. Mă mir cum nu s-au săturat de zbânţuit!... Ieri au fost la teatru şi-n astăseară merg la bal, la Afinoaia; ş-apoi şi alt păcat! că încep a se-mbrăca de pe la toacă... Îmi vine, zău, să iau câmpii...

(Se aude dând palme în odaia lui Guliţă şi Guliţă plângând.)

CHIRIŢA (intrând): Ia aşa... mai bine-i scânci tu, decât oi turba eu... Ce mirosă-aici a pârlit?... arde ceva, vro petică?... (Aleargă la masa cu rochii de ridică una şi o arată arsă în poale.) Iaca poznă! c-o lăsat cioara feru pe rochii... destulă treabă!... Ian priveşte... rochie de bal îi asta?... Ei! apoi să n-o ucizi în bătaie! bunătate de rochie cumpărată la Leiba Grosu cu o mulţime de bani. (Aruncă rochia în obrazul ţigancei.) Na! stahie- mpeliţată... mănânc-o friptă cum îi... şi lipseşti din ochii mei că intru acuşi într-un păcat.

ŢIGANCA: Cuconiţă...

CHIRIŢA: Lipseşti, îţi zic... piei, că te zgârii... (Ţiganca fuge în odaia Chiriţei.)

CHIRIŢA (plimbându-se furioasă): Uf! Cu ce-oi să mă duc eu acum la balul Afinoaiei?...

(Se aude afară următorul dialog:)

AFIN: Acasă-i cucoana?

ȚIGANCA: Acasă, dar să ghiloseşte acum.

CHIRIŢA, AFIN, LULUŢA

CHIRIŢA: Auzi, toanta? (Aleargă la uşa din fund şi o deschide.) Cucoană Nastasiică... poftim, nu te potrivi...

AFIN: Poate că te deranjarisesc, cucoană Chiriţă?... dar n-am vrut să-ţi trec pe la poartă ca o străină...

CHIRIŢA: Cum să mă rânjariseşti tocmai d-ta?...

LULUŢA (în parte): Rânjariseşti?... ha, ha, ha...

CHIRIŢA: Iaca şi Luluţa!... Ai scos-o din pasion astăzi?...

AFIN: Dar, pentru că mâine îi duminică.

CHIRIŢA: Da vezi ce frumuşică-i, diavoloaica! îţi vine s-o mănânci de vie.

LULUŢA: Să mă mănânci?... mersi. (În parte.) Şi n-are măcar nici dinţi.

CHIRIŢA: Ha, ha, ha... Bat-o norocu! Nostimă-i!... vină să te sărute mătuşica, Luluţa dragă... (O sărută.)

LULUŢA: Alei! maman... ce-a păţit mătuşica de şi-a pus lipitori pe frunte? (Arată sprâncenele Chiriţei.) O doare capul?

CHIRIŢA: Eu, lipitori?...

AFIN: Ce lipitori?... unde vezi tu lipitori?...

LULUŢA: Ha, ha, ha... ba-s sprâncene... şi una-i numai pe jumătate!

CHIRIŢA: Ha, ha, ha. (În parte.) Cum i-aş suci gâtul când ar fi a mea!

LULUŢA: Maman, să-mi cumperi si mie o pereche de sprâncene din târg, ca să le pun păpuşei de Anul Nou.

AFIN: Bine, bine, ţi-oi cumpăra. Taci din gură.

CHIRIŢA: Da de ce să tacă, soro? las’ să vorbească copila... că zice tot nişte lucruri... Se cunoaşte că învaţă la pasion.

LULUŢA: Pansion, mătuşică... nu pasion.

CHIRIŢA: Fie şi pansion, că doar nu m-o crescut mama cu gubernată, ca să ştiu nemţeşte.

LULUŢA: Guvernantă, mătuşică, nu gubernată... Da bine, mătu- şică, aşa vorbiţi pe-acolo, prin provincie?...

CHIRIŢA: Ha, ha, ha! Ce giuvaer îi! ha, ha, ha. (În parte, furioasă.) Ce triton ţi-aş trage eu, trântorule... (Tare.) Ha, ha, ha! are un duh cât şapte, şi dă dintr-însa nişte vorbe... ha, ha, ha.

AFIN: Mă rog, să nu mi-o deochi...

CHIRIŢA (scuipând): Ptu... ptu... ptu...

LULUŢA (culegând un pai, jos): Na! că ţi-a sărit un dinte, mătuşică.

CHIRIŢA (speriată): Un dinte? (Se repede şi ia paiul.) Ce dinte?... un pai!...

LULUŢA: Altă dată să ştii, mătuşică, că aici, în Iaşi, nu este obicei să faci ptu, ptu în obrazul altora... nu-i frumos...

CHIRIŢA: Să-ţi spun drept, soro dragă, ţi-i hazlie Luluţa... dar îi cam obrăznicuţă... adică, să nu te superi.

AFIN: Mademuazelă, cere pardon mătuşicăi.

LULUŢA: Bai... bai...

AFIN: Nu vrei?... când îţi porunceşte maman?... Apoi, să te duci degrabă la caraul şi să nu crâcneşti...

LULUŢA: Mersi, maman. (Se închină; în parte.) Tot mă dureau picioarele; mai bine-oi şedea pe scaun.

(Se duce de se pune pe scaun înaintea toaletei şi, în toată vremea scenei următoare, se apucă de face sprâncene şi musteţi bustului de carton ce este pe masă... Îi pune roşu şi-i aşează zulufii.)

CHIRIŢA (în parte): Bine i-o făcut. (Tare.) Da de ce treabă, soro dragă?

AFIN: Las’ să mai prindă la minte, că-i prea nebună... Da ia spune- mi, mă rog, ce fac copilele d-tale?

CHIRIŢA: Aristiţa şi Calipsiţa?... se gătesc de bal pe deseară, la mata.

AFIN: De pe acum?... De-abia a tocat...

CHIRIŢA: Ştii mata cum sunt fetele când se gătesc de bal... Ba le trebuie una... ba alta... şi când te trezeşti, o înnoptat de tot. De aceea-i mai bine să se apuce de toaletă încă cu ziuă... povestea vorbei: însuratul devreme şi mâncarea de dimineaţă...

AFIN: Apropo de însurat... nu s-a înfăţişat nici un holtei ca să ceie duducile?...

CHIRIŢA: Of! Ai fete, soro? ai şi peri albi... Ei; apoi închipuieşte-ţi acum, soro... dacă cu o singură fată ai atâte supărări, dar cu două?...

CHIRIŢA: Surioară dragă... eu te ţin de un ceas în picioare... alei!... ia, aşa păţesc de câte ori gândesc că am fete de măritat: îmi pierd minţile. (Aduce scaune.) Poftim de şezi, mă rog... şi mă iartă.

AFIN: Foarte-ţi mulţumesc... că trebuie să mă duc îndată acasă pentru ca să port de grijă despre cele trebuincioase pentru bal.

CHIRIŢA: Da ia mai şezi... pentru hatârul meu... Să mă vezi moartă... să mă-ngropi de te-i duce.

AFIN (în parte): Vai de mine! că mi-am găsit beleaua... (Şade.)

CHIRIŢA: (punându-se pe un scaun): Ş-aşa cum îţi spuneam, zic într-o zi boieriului: Frate! ştii c-avem două fete mari? — Ba ce mari, îmi răspunde sufleţelul, coşcogea!... cât nişte zdragoni (Bărbatu meu îi tare mucalit, bată-l-ar norocu c-un car de galbeni!) — Ei bine, îi zic eu, gândit-ai, dragă, să le mărităm? — Hai, hai! le-am găsit doi bărbaţi şucada. — Care şi care? — Paharnicul Brustur şi căminarul Cociurlă, vecinii moşiei noastre. — Brustur şi Cociurlă?... Elei, frate!... cum o să-mi dau fetele după nişte boierinaşi de ţară?... Fete frumuşele... tinerele... curăţele... hărnicele... cu franţuzasca lor... cu ghitarda lor... cu cadrilu lor... gospodine bune... iconoame... cetite... giucate... pricopsite... să le fac eu, pe una Brusturoaie şi pe ceealaltă Cociurloaie!... atunci s-agiungă!... — Ea, Brusturoaie... ea, Cociurloaie... mai bine decât or mocni ş-or îmbătrâni în casa părintească... Brustur şi Cociurlă au moşioare bune; au bănişori buni... au vitişoare bune. — Ei! şi pentru că au vite, de aceea să-mi fac eu blestemul ca să le dau copilele?... ba, cât îi cucu!... Şi-or pune d-lor pofta-n cui. — Ba nu şi-or pune-o, pentru că le-am făgăduit. — Ba şi-or pune-o. — Ba nu şi-or pune-o. — Ba şi-or. Ah! ş-am leşinat!...

AFIN: Ai leşinat?...

CHIRIŢA: Fără doar şi poate... da ştii? Iată! Când m-am trezit, bietu sufleţelul îşi smulgea musteţile de desnădăjduire! şi pentru ca să mă liniştească, mi-o făgăduit să mă lase ca să vin în câşlegi la Iaşi cu fete cu tot... pentru ca să cerc doar le-aş pute a mărita aici...

AFIN: Ei, şi pân-acum nu s-a arătat nime?

CHIRIŢA: Cum nu?... Înţălegi că îndată ce-am sosit aici, mi-am scos fetele la ivală... pe la ftreatru, pe la suarèle... ghilosite, gătite, împopoţonate, îmbrăcate tot după modă... Ce dracu să faci?... dacă ai giuvaeruri, trebuie să le arăţi.

AFIN: Şi în sfârşit...

CHIRIŢA: În sfârşit, am prins doi în căpcană...

AFIN: Cine şi cine?

CHIRIŢA: Aga Bondicescu şi spătarul Pungescovici!...

AFIN: Sărdarul Cuculeţ mi-a vorbit de ei ca de nişte berbanţi...

CHIRIŢA: Aud?...

AFIN: Mă rog... îi cunoşti?

CHIRIŢA: Cum nu?... vin în toate zilele să ne vadă. (Încet.) Şi ştii una?... Pare-mi-se că li s-o aprins călcăile...

AFIN: Da n-ai cercetat... ce sunt?... de unde-s?... ce stare au?

CHIRIŢA: Ce atâta cercetare... când unu-i agă şi celălalt spătar... Ş-apoi tineri, soro... cu vorbă, cu ighemonicon... cu tabieturi... iar nu ca Brustur şi Cociurlă... groşi în ceafă şi morocănoşi...

AFIN (apropiindu-se de Luluţa): Da ce te-ai apucat acole de făcut?

LULUŢA: Maman, am gătit păpuşa de bal... i-am făcut sprâncene...

AFIN: sprâncene?... benghiuri?... roş?... da de unde le-ai găsit toate aceste?

LULUŢA: În besecteua mătuşicăi!

CHIRIŢA (furioasă): Ha? în besec... iaca dimonu... că mi-o cotrobăit toate lucruşoarele...

AFIN: Madmuazelă, nu-i frumos... Eu mă duc... dar nădăjduiesc că nu-i lipsi deseară la bal.

CHIRIŢA: Cum, Doamne, iartă-mă! să lipsesc?... când am fete de căsătorit?

AFIN: Hai, Luluţă, şi zi bonjur mătuşicăi.

LULUŢA (făcând compliment): Bonjur.

CHIRIŢA (imitând-o): Îi poznă de nostimă!... (O sărută.)

LULUŢA (în parte): Ştirba-baba-cloanţa.

CHIRIŢA (în parte): Ce-o zis?... Hei, că nu eşti a mea, păcatule!(

Adio! în astă-seară.

CHIRIŢA: Acum, ia să-mi văd şi fetele... (Strigă.) Aristiţo, Calipsiţo...

ARISTIŢA, CALIPSIŢA (crăpând uşa odăii lor): Aud, maman.

CHIRIŢA: Da veniţi încoace... Ce, Doamne, iartă-mă...?

ARISTIŢA, CALIPSIŢA (coborând ochii): Maman...

CHIRIŢA: Ce-aţi păţit astăzi de vă fasoliţi aşa?...

ARISTIŢA, CALIPSIŢA: Nu suntem încă îmbrăcate.

PUNGESCU, BONDICI

BONDICI (deschizând uşa , încet): Nime în tindă, nime în odaie; tufă ca-n punga noastră... (Deschizând uşile.) Poftim, arhon spătar, că aici suntem la locul nostru.

PUNGESCU: Poftim d-ta întâi, arhon agă.

BONDICI: Ba... mă ferească Dumnezeu!... poftim.

PUNGESCU: Ce se potriveşte... (Intră odată amândoi râzând.)

BONDICI: Ne poftim ca oarecine la temniţă.

PUNGESCU (răsărind): Ia... nu pomeni de temniţă, neneo, că mă-nfior pân-în unghii...

BONDICI: Pentru ce, neiculiţă?... pentru că ai pârjolit mai deunăzi la cărţi pe sărdarul Cuculeţ?

PUNGESCU: Precum zici... acest onorabil sărdar e director la agie şi am însemnat că el ne urmăreşte ca umbra peste tot locul...

BODICI: Da oare unde să fie cucoanele de gazdă?

PUNGESCU: Poate c-o fi dormind după prânz... obiceiul pământului.

BONDICI: Aş! obiceiurile cele bune se pierd pe toată ziua... însă, apropo... cum mergi tu cu curtea demuazelelor?

PUNGESCU: Merg ţeapăn... da tu?

BONDICI: Vârtos... Ei, apoi ce facem?... ne însurăm?

PUNGESCU: Zestre este?

BONDICI: Trebuie să fie că-s de la ţară... şi ştii tu că la ţară se-ngraşă bobocii. Altă nu ne rămâne decât să ne însurăm, pentru ca să scăpăm de creditori

PUNGESCU: Aoleo! ce-mi văzură ochii! baba-şi pune boia-n păr?... Al naibii!

Deschide besecteua şi găseşte o hârtie

BONDICI (citind hârtia): Ce văd?... o foaie de zestre!... Neiculiţă... neiculiţă, vin degrabă să vezi...

PUNGESCU: Ce?...

BONDICI: Ascultă: (citeşte:) “Foaia de zestre a fiicelor mele Aristiţa şi Calipsiţa!”

PUNGESCU: Aoleo!... zi-nainte...

BONDICI: “Boccealâcul: două şaluri.”

PUNGESCU: Bun! unu mie, unu ţie!

BONDICI: “Două blane de jder, două de vulpe.”

PUNGESCU: Bun! jderu mie...

BONDICI: Ba vulpea ţie. “Şi, în sfârşit, câte 1500 galbeni de fată; bani înaht, împărăteşti şi cu zimţi.”

PUNGESCU: 1500 galbeni!... m-am făcut chiabur!

Cei dinainte, ARISTIŢA, CALIPSIŢA

ARISTIŢA, CALIPSIŢA, BONDICI: Sărutăm mânuşiţele şi picioarele duducilor...

ARISTIŢA, CALIPSIŢA (închinându-se ca copile mici): Monsiu...

BONDICI (înaintându-se): De ce vă sfiiţi de noi, care am fost totdeauna, suntem şi vom fi în veci supusele slugi a neneacăi d-voastră şi...

PUNGESCU: Şi chiar adoratorii copilelor neneacăi.

BONDICI: Dar... adoratorii cei mai înflăcăraţi! (Încet lui Pungescu.) Pe care o iei tu?

PUNGESCU: Pă Calipsiţa.

BONDICI: Treci dincolo, lângă ea. (Aristiţei, cu foc): Nu mă îndoiesc, duducă Aristiţă, că din ceasul ce ţi-am dat braţul la Păcurari... ai înţeles că te iubesc?...

CALIPSIŢA: Ui monsiu...

PUNGESCU (Calipsiţei, cu foc): Sper, domnişoară, că...

ARISTIŢA: Ui monsio...

PUNGESCU: Ui?

Cei dinainte, CHIRIŢA

CHIRIŢA (ieşind din odaia ei şi văzând scena de mai sus, vine repede şi întinde mâinile deasupra lui Bondici şi a lui Pungescu): Amin! vă blagoslovesc!... şi la capul altor fete!

ARISTIŢA, CALIPSIŢA (uimite): Maman...

CHIRIŢA: Ce maman?.. Vă iubiţi? Să vă fie de bine!... (Plânge.) V-am hrănit... Luaţi-vă... însuraţi-vă... cununaţi-vă... împărecheţi-vă... ca hulubaşii şi ca cărăbuşii... Eu vă dau blagoslovenia mea... acum şi purure şi în vecii vecilor... (În parte.) Of! slavă ţie, Doamne, că m-am cotorosit!...

BONDICI: Cucoană Chiriţă... suntem pătrunşi până în suflet!... şi crede că ne-om sili de a fi ginerii cei mai supuşi... cei mai... (Îşi şterge ochii, în parte.) N-am o frunză de ceapă!

CHIRIŢA: Te înţăleg, fătul meu... dragă arhon spătar... noroc bun!

BONDICI: Da unde merg cucoanele? la teatru?

CHIRIŢA: Ba nu... la bal, la cucoana Nastasiica a banului Afin. Dumneavoastră veniţi la balul Afinoaiei?

BONDICI: Mai târziu... poate...

PUNGESCU (încet lui Bondici): D-apoi nu suntem poftiţi, neneo.

BONDICI (împingându-l cu cotul): Să ne daţi voie a vă întovărăşi până acolo.

CHIRIŢA: Bucuros... Lipon, hai să ne pornim... Guliţă... Guliţă...

GUGULIŢĂ (din odaie): Aud, neneacă.

CHIRIŢA: Gata eşti, suflete?

GUGULIŢĂ: Ca ş-un purces... iată-mă-s. (Iese din odaie cu minavetul în spate.)

CHIRIŢA: Ce-mi văzură ochii!... Cu minavetul vrei să mergi la bal?

GUGULIŢĂ: Cu minavetul... ca să le cânt cucoanelor.

CHIRIŢA: Ai nebunit?... lasă dulapul din spate...

GUGULIŢĂ: Ei... neneacă.

CHIRIŢA: Dă-l gios, c-apoi te las acasă cu Ioana ţiganca... auzi! cu minavetu?... să părem că mergem cu colinda prin sat... Haideţi deacum...

ŢIGANCA (singură): Slavă Domnului că s-au dus... ş-am scăpat... Decât ai avea un stăpân, mai bine şapte slugi. (Se pune pe scaun.)

CHIRIŢA (venind înapoi cu fetele): Aşteptaţi puţin în scară, că ne întoarcem îndată... (Fetelor.) Veniţi încoace degrabă să vă pun puţintel roş... ia aşa, să fiţi mai îmbobocite... şi ceva benghiuri... aşa.. cătaţi să mai zâmbiţi ca la Ieşi, că aşa se mărită fetele.

BONDICI şi PUNGESCU (intrând): Poftiţi, cucoană Chiriţă?

CHIRIŢA: Iaca... ia... Fa Ioană, ie sama la focuri...

ŢIGANCA (în parte): Ei... ba nu, că mi-a fi ruşine...

CHIRIŢA: Haideţi de-acum.

LULUŢA: Maman... eu să joc dacă m-a pofti cineva?

AFIN: Da bine, Luluţă, tu ştii să joci?

LULUŢA: Cum să nu ştiu?... am învăţat la pansion şi valţu, şi cotilionu, şi polca, şi mazurca, şi cadril... toate danţurile.

AFIN: Frumos!... dar ceva carte ai învăţat?

LULUŢA: Şi nemţeşte, şi italieneşte, şi franţuzeşte... toate limbile.

AFIN: Afară de limba ta, limba românească?

LULUŢA: Apoi dacă nu ştie nici madama...

Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA şi GUGULIŢĂ

CHIRIŢA: Of! slavă Domnului c-am agiuns cu capul teafăr... Sărut ochişorii, cucoană Nastasiică... Doamne! da rău îi pe uliţa d-tale!

AFIN: Ca pe toate uliţele.

CHIRIŢA: ...uliţe îs aiste?..Ş-apoi vă mai lăudaţi cu Ieşul dumilor-voastre... Cică-i capitalie... aşa capitalie!...

AFIN: Ha, ha, ha... Soro, tare te-ai mâniat pe bietul Iaşi.

CHIRIŢA: Aşa, soro, dacă vă place; tot ştiţi a vă bate gioc de provinţie şi nu vedeţi în ce păcat de coclaură trăiţi.

LULUŢA: Mătuşică... poate că ţi-a mai sărit un dinte pe drum?

CHIRIŢA: Ba n-a sări, că i-a fi ruşine, cu paveua asta pocită... Mi-am muşcat limba de vro şăpte ori pân-aici. Dar nu-ţi uita vorba, cucoană Nastasiică... parcă nu văd încă pe nime la bal?

AFIN: D-apoi încă nu-i vreme... Aice-n Iaşi, pe la noi, lumea se adună de-abia pe la nouă ceasuri... ş-acum îs de-abia opt.

CHIRIŢA: Elei!... măcar... nu mă mir... aice-n Ieşi, pe la d-voastră, toate lucrurile se fac pe dos... dar pe la noi, în provinţie, ne apucăm de gioc cum amurgeşte... şi, slavă Domnului, precum vezi d-ta, nu ne merge prea rău. (Îşi arată talia.)

AFIN (zâmbind): Cu adevărat.

CHIRIŢA: Da bine... ce-o să facem noi acum până la nouă ceasuri?... să şedem aşa, cuc, amândouă?...

AFIN: Nu vreţi să mergeţi la teatru?... este lojia mea.

CHIRIŢA: La ftiatru?... da ce parastuieşte în astă-seară?

AFIN: O piesă nouă... Două fete ş-o nuneacă.

CHIRIŢA: Ei! mă duc, că drept să-ţi spun... mă nebunesc de râs la cel ftiatru.

AFIN: Dacă pofteşti să mergi... trăsura mea-i gata.

CHIRIŢA: Sărut ochişorii... Aristiţo, Calipsiţo... veniţi cu mine.

GUGULIŢĂ: D-apoi eu, neneacă, să nu vin?

CHIRIŢA: Mata, puiule, rămâi aici ca să nu răceşti pe drum... şezi cu duduca Luluţa... (În parte.) Mai ştii pozna?... poate să ne încuscrim mai târziu cu Afinoaia. (Tare.) Hai, fetelor.Cu plecăciune.

LULUŢA, GULIŢĂ

LULUŢA (în parte): Oh! la drôle de figure! (Râde încet.)

GUGULIŢĂ (în parte): Când aş avea încalte minavetul aici!... aş dura un corţent, de-ar ţiui urechile.

LULUŢA (în parte): La drôle de figure! mon Dieu! la drôle de figure. (Râde tare.)

GUGULIŢĂ (în parte): Dec!... ce se tot uită la mine!...

LULUŢA (se apropie de Guliţă): Monsieur Guliţă?... mai sunt mulţi ca d-ta în provinţie?... Ha, ha, ha!

GUGULIŢĂ (în parte): Râde de mine? (Tare şi mânios.) Ba nici unul... auzitu-m-ai?

LULUŢA: Parcă te-ai mâniat?

GUGULIŢĂ: Să ştii că m-am mâniat. Ce ai să râzi de mine?

LULUŢA: Apoi dacă nu mă pot stăpâni... ce să fac?... ha, ha, ha!

GUGULIŢĂ: Ian ascultă... pre legea mea.

LULUŢA: Ce?

GUGULIŢĂ: Acuşi... mă duc acasă.

LULUŢA: Călătorie sprâncenată.

GUGULIŢĂ: Cum ai zis... struncinată?

LULUŢA: Ei! nu te mai răţoi aşa, că nu-ţi şade bine. Hai mai bine să ne jucăm împreună.

GUGULIŢĂ (îmblânzindu-se): De-a puia-gaia?... ori de-a babaoarba?

LULUŢA: Ha, ha, ha!... parcă-i la şcoală...

GUGULIŢĂ: Iar râzi de mine?... mă duc acasă... (Vrea să iasă.)

LULUŢA (oprindu-l): Şezi, că-ţi făgăduiesc să-ţi dau pace deacum. Numai să nu te uiţi drept la mine, că iar mă umflă râsul.

GULIŢĂ: Foarte bine... m-oi uita de-a curmezişul... cu coada ochiului, dacă vrei. Da mata ştii să împleteşti din picioare?

LULUŢA: Auzi întrebare... parcă n-aş fi din Iaşi!

GUGULIŢĂ: Nu te supăra... credeam că fiind mititică... poate că...

LULUŢA: Mititică?... (Se înalţă pe vârful picioarelor.) Te poftesc...

GUGULIŢĂ: Măcar... că şi bunica-i mititică, şi-i de vro şaptezeci de ani. Aşa-i tot tremură capul... Mata de câţi ani eşti?

LULUŢA: De cincisprezece...

GULIŢĂ: Treisprezece?

LULUŢA: Cincisprezece... quinze... (Îi dă trei tifle.) Cinq... dix... quinze...

GUGULIŢĂ (furios): Îmi dai tifla!... Ian ascultă, mamzelă... pre legea mea...

LULUŢA (apropiindu-se de Guliţă): Ce? mă rog, ce?...

GUGULIŢĂ (în parte): Eu, zău, mă duc acuşi acasă...

LULUŢA: Iar te-ai supărat?... da iute eşti...

GUGULIŢĂ: Să ştii că-s iute... ca hreanu...

LULUŢA: Hai să ne împăcăm... vrei?... dă-mi mâna-ncoace.

GUGULIŢĂ (îi dă mâna, în parte): A dracului fetiţă!... mă suceşte ca pe-un titirez.

LULUŢA: Acum... fiindcă suntem prieteni, hai să cântăm şi să giucăm... Vrei, monsiu Guliţă?

SCENA IV

CUCULEŢ : Se vede că balul s-o şi început, deşi n-o sosit încă nici un musafir... Eu sunt cel dintâi.



Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, BONDICI şi PUNGESCU

(coţcarii, dând braţul fetelor, le aduc spre canapea)

CHIRIŢA (intrând furioasă şi făcându-şi vânt cu basmaua): Auzi d-ta aşa batgiocură!... aşa catigorie!... aşa catahrismie!...

AFIN: Ce este, cucoană Chiriţă?... Ce-ai păţit?...

CHIRIŢA: Ce-am păţit?... Foarte-ţi mulţămesc de lozniţă şi de ftiatru. M-am englendisit de minune... (În parte.) AFIN: Cum?... cum?...

CHIRIŢA: Vai!... bată-l concina de auftor... care-a fi acela... da ce are el cu fetele mele, de se leagă nitam-nisam de dânsele?... Auzi! Două fete ş-o nineacă?... Eu cred, ca o proastă, că-i vro istorie cu moral şi mă duc frumos la ftiatru, fără ca să-mi treacă măcar pin gând că oi să mă văd parastuind chiar pe mine...

AFIN: Pe d-ta?

CHIRIŢA: Da ştii?... bucăţică tăietă... Ba încă ce?... să mă arăte la o mulţime de boieri cum mă chinuiesc ca să-mi mărit fetele!... da ce are el cu mine!... ce are el a împărţi cu copilele mele?... aud?...

AFIN: Lasă, cucoană Chiriţă... nu-ţi mai închipui lucruri de pe ceea lume... Ce te superi degeaba?...

CHIRIŢA: Îmi închipuiesc lucruri de pe ceea lume, eu?... da l-am văzut pe ahtoru cela... făcându-şi sprâncenele dinaintea oamenilor. Aşa mi-o venit un paracsân, că am ieşit din lozniţă... şi noroc c-am găsit în scara ftiatrului pe spătaru Pungescovici şi aga Bondicescu, care m-o întovărăşit aici. (Arătându-i.) Iată-i amândoi...(Bondici şi Pungescu se închină.)

AFIN (în parte) Cine i-a poftit la bal?

CUCULEŢ (în parte): Iaca voinicii mei... am să le iau urma toată seara ca un prepelicar.

CHIRIŢA: Doamne! de s-ar face Guliţă mai mare, ca să scrie şi el piesă de ftiatru... am să-l pun să toarne o piesă auftorului... da ştii? să se sature.

CUCULEȚUL aduce îngheţate

AFIN: Ei bine, bine... treacă-ţi mânia acu... şi ia o îngheţată, doar te-i mai răcori... De care pofteşti?... de alămâie?...

CHIRIŢA: Ba nu, că-mi strepezesc dinţii... dă-mi de cea roşie că- mi bate mai bine la ochi.

CUCULEŢ (către Bondici şi Pungescu): Domnilor, nu metahirisiţi în astă-seară un stosişor ceva?

BONDICI: Cu mare plăcere, domnule .

(Se pun la masa de cărţi.)

CUCULEŢ (în parte): Doamne, de i-aş prinde cu vro coţcărie!

(În vremea acestor cuvinte orhestrul începe a executa o polcă en sourdine, care ţine necontenit. Cavalerii, pe rând, poftesc damele la joc şi merg în salonul din fund. Chiriţa, Aristiţa şi Calipsiţa rămân pe canapea.)

CHIRIŢA (Fetelor.) Ţineţi-vă frumos, şi nu fiţi aşa de posomorâte c-o să vie cavalerii să vă poftească... mai zâmbiţi... mai zâmbiţi, Ian priveşte!... toate moachele-s poftite pe rând... numai a mele şed locului parcă-s înfipte... Să vezi că n-or să se mişte toată noaptea! (Se scoală.)

PUNGESCU: Ştos!

CUCULEŢ: Mare noroc ai, domnule!

PUNGESCU: Nu fie dă deochi... mă paşte bine norocul cărţilor.

CUCULEŢ: Să juri că-s măsluite.

PUNGESCU: Ştos!

CUCULEŢ: Nu pot să bat măcar o carte!... ce ghinion!... zece galbeni pe valet!

PUNGESCU (întorcând cărţile): Plie!

CUCULEŢ: Iar plie?

CHIRIŢA: Iaca Guliţă! cum gioacă de frumusel, dragu mamei!... parcă-i un titirez!... Numai voi staţi locului...Guliţă... Guliţă...

GUGULIŢĂ: Aud, neneacă... (Vine lângă Chiriţa.)

CHIRIŢA: Vină, Guguleo, de-ţi gioacă ţâţacele...

GUGULIŢĂ: Bucuros... Hai, ţâţacă Calipsiţo.

CALIPSIŢA: Baiu.

CHIRIŢA: Baiu, baiu?... Ian vezi-le că se şi fasolesc acu?... Mări, ian să vă arăt eu cum să gioacă poalca. Vin-încoace, Guguleo... ce atâtea marafeturi... (Joacă cu Guliţă, cântând.) Polca, polca, vesel joc etc., etc.

LULUŢA (cu mirare lui Pungescu): Monsieur... monsieur...

PUNGESCU: Mademuazel?

LULUŢA: De ce ai tras acu pe riga dedesubtul cărţilor? (Se depărtează.)

CUCULEŢ: Aud?... Ha! coţcarule, cu de-aste-mi umbli?... bine că te prinsei...

PUNGESCU: Ce?... Ce vorbe sunt alea, domnule?

BONDICI: Domnule... satisfacţie să ne dai.

CUCULEŢ: Satisfacţie?... Ian aşteaptă...(le pune cătușele)

CHIRIŢA:... ce catahris îi aista?

CUCULEŢ: Nu-i nici un catahris, cucoană... Am poruncă de la Departament să-i opresc.

TOŢI: Da pentru ce?

CUCULEŢ: Pentru că unu-i Bondici şi celalalt Pungescu: doi coţcari vestiţi din Focşani.

CHIRIŢA (ţipând): Coţi... Vai de mine!

CUCULEŢ: Care au dezbrăcat lumea cu şmecherii şi cărţi măsluite... Aţi înţeles acu?...

CHIRIŢA (ţipând): Coţi... coţi... ginerii mei?... Valeu! am dat cinstea pe ruşine... Ah! ah! (Leşină.)

Afinoaie, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă pun pe Chiriţa pe canapea şi caută s-o dezleşine.

Cu plecăciune, boieri d-voastră... copilele le-aţi văzut: iată-le-s... Aristiţo, Calipsiţo... (Fetele vin lângă dânsa.) Aiste-s, cum le-am procopsit de douăzeci ş-atâţi de ani... Una-i de 16 pe 17, şi una de 18 pe 19... îi împlinesc la lăsatul săcului... Precum le vedeţi... îs tinerele, frumuşele, curăţele, hărnicele, cu ghitarda lor, cu cadrilul lor, cu franţuzasca lor. Parle france, madmuzel?...

FETELE: Ui, maman.

CHIRIŢA: Le-aţi auzit?... ca apa! Ce ziceţi?... vă place?... Ascultaţi-mă pe mine, că eu ştiu ce ştiu... nu pierdeţi chilipirul de la mână.