TEXTE GRUPA DE TEATRU SEMESTRU II

ADUNAREA FEMEILOR-după Aristofan




PERSONAJE:

PRAXAGORA

FEMEIA I

FEMEIA II

FEMEIA III (VECINA)

FEMEIA IV-femeia Crainic

BLEPYROS

VECINUL

CHREMES



PRAXAGORA: Uitucele, nici una încă n-a sosit aici! Și zorile-s aproape. În curând se va deschide Adunarea. Trebuie să prindem locuri să ne-așternem mădularele acolo-n mare-n taină! Ce s-o fi-ntâmplat? Hi, văd o lumină care se-ndreaptă-ncoace.

PRIMA FEMEIE: E vremea să purcedem!(către a doua femeie)

PRAXAGORA: Hai să-mi chem afar vecina.

VECINA: Tocmai mă-ncălțam. Nici gând să dorm pentru că soțul meu a tras la vâsle toată noaptea și numai adineauri am izbutit să-i fur această mantie.

-sosește încă o femeie-

PRAXAGORA: De ce nu te grăbești?

FEMEIA IV: O, scumpa mea, ce greu mi-a fost să mă strecor și-apoi să fug!Bărbatul meu s-a ghiftuit aseară cu scrumbii și toată noaptea a tușit.

PRAXAGORA: Stați jos acum! Ați dus la împlinire ce-am hotărât de Ziua Umbrelelor de Soare?

FEMEIA I: Eu da! În primul rând pe la subțiori sunt mai stufoasă ca un crâng, precum ne-am înțeles.

FEMEIA II: Eu, îndată ce bărbatul meu pleca în Agora, ungându-mi cu ulei tot trupul, stam la soare toată ziua ca să mă-nnegresc.

VECINA: La fel și eu. În primul rând am aruncat din casă briciul s-ajung păroasă peste tot și-ntru nimic să nu mai semăn a femeie.

PRAXAGORA: Aveți și bărbile?

FEMEIA I: Da, pe Hecate, barba mea e minunată!

PRAXAGORA: Hai să hotărâm ce ne rămâne de făcut, cât încă stelele mai pâlpâie pe cer, căci Adunarea unde ne-am pregătit să mergem se întrunește-n zori.

FEMEIA IV: Priviți ce am adus să am de scărmănat până se umple Adunarea.

PRAXAGORA: Ce faci?

FEMEIA IV: Poate crezi că am să aud mai rău în timp ce scarmăn lâna? Copiii mei sunt goi.

PRAXAGORA: În timp ce scarmănă, uitați-vă! Atât ar trebui ca una dintre noi, în plină Adunare, zvârlind în sus piciorul dintr-o răsucire să-și arate....

Dar dacă ne vor afla pe locuri, șezând, nu vor băga de seamă că ne-ascundem sub aceste haine iar când vom legăna și bărbile agățate, nici unul nu va crede că nu suntem bărbați.

Jur pe ziua care vine, să încercăm această culme a-ndrăznelii: să punem stăpânire pe treburile țării și să-ndreptăm Cetatea, deoarece acum nu mai plutește nici cu pânze, nici cu vâsle!

FEMEIA I: Cum va grăi norodului sărmana ceată cu suflet de femeie?

PRAXAGORA: Mi s-a vorbit că junii care se bâțâie mai mult sunt oratorii cei mai iscusiți. Norocul nostru! Asta-i chiar partea noastră tare.

FEMEIA I: O fi, dar e cumplită și neobișnuința.

PRAXAGORA:Noi tocmai pentru asta ne-am întrunit aici, să pregătim ce vom avea de spus acolo. Hai, potrivește-ți barba!La fel și celelalte care s-au pregătit să țină cuvântări!

Cine vrea să ia cuvântul?

VECINA: Eu.

PRAXAGORA: Pune-ți cununa și....noroc!

VECINA: Cum? Să cuvântez fără să beau?

TOATE: Să bei?

PRAXAGORA: Hai, du-te, cară-te! Ne-ai fi făcut acolo mai mare boacănă!

VECINA: Ce, parcă ”ei” nu beau în Adunare? De-aceea hotărârile pe care le iau, îți par isprăvi de bețivani și de smintiți.

PRAXAGORA: Stai jos! Cu tine nu ne-am pricopsit. Poate poftește alta să ia cuvântul.

FEMEIA I: Să-mi dai cununa! O, voi femei, de față întrunite, mie...

PRAXAGORA: Iarăși ”femei”, sărmano. Așa numești bărbații?

FEMEIA I: De vină-i Epigonos de-acolo. Cum priveam spre el, credeam că stau de vorbă cu femei.

PRAXAGORA: Așează-te la loc, am să țin eu discursul pentru voi. Dar mai întâi cununa.

”La zei înalț o rugă să-ndrepte către bine gândurile noastre.

Eu am din țară, ca și voi, aceeași parte, dar ceea ce mă doare sunt treburile obștii mereu mai putrezite.

Să văd cum își alege tot capete stricate iar de se iscă unul mai bun pentru o zi, în numai zece zile se și ticăloșește.

VECINA: Pe Afrodita, strașnic și bine-ai mai vorbit!

PRAXAGORA: Nemernico, ai pomenit-o pe-Afrodita! Frumos ar fi să faci la fel și-n Adunare!

VECINA: Acolo n-aș fi spus-o!

FEMEIA II: Deștept bărbatul ăsta!

PRAXAGORA: Mă lauzi bine. ”Iar vinovat de toate, poporule, ești tu! Tezaurul obștesc se spulberă în lefuri, tot insul sârguiește doar spre câștigul său și sfatul merge șchiopătând.

Urmați îndemnul meu: socot să-ncredințăm femeilor Cetatea!

TOATE: Pe Zeus! Așa e! Dă-i bătaie, dragul meu!

PRAXAGORA: ”Am să v-arăt că obiceiurile lor le-ntrec pe ale noastre. Mai întâi, pe creștet duc poveri, precum odinioară,

Își coc plăcintele, precum odinioară,

Își sâcâie bărbații, precum odinioară,

și-aduc iubiți în casă, precum odinioară.

Apoi, la strâns bani femeia-i fără seamăn, și nu s-ar lăsa-nșelată, fiind chiar ea obișnuită să înșele. Trec peste celelalte.

Deci, să le-ncredințăm Cetatea.

FEMEIA II: Ce meșteră-i Praxagora! Noi femeile te vom alege strateg. Din clipa asta poți înfăptui tot ce-ai pus la cale.

VECINA: Ai ticluit bine tărășenia dar uite și-o scăpare. Cum să ne-amintim că trebuie-nălțate brațele, când noi avem deprinderea să ne săltăm doar coapsele?

TOATE: Grea treabă!

PRAXAGORA: Totuși se cuvine să votăm cu mâna ridicată, să ne dezvelim un braț până la umăr. Haide! Cât mai degrabă trageți ghetele spartane. Acum sunt toate pregătirile-ncheiate. Înfășurați-vă în mantiile soților.Sprijiniți în bâte, intonați un cântec din bătrâni, care să amintească de felul celor de la țară.

COR:

FIȚI GATA SĂ-I ALUNGĂM DIN ORAȘ PE TOȚI ÎNVÂRTIȚII

Care odinioară când simbria era un singur obol,

Rămâneau să macine vânt prin piața de flori.

Astăzi

Cei ce se vâră în trebile obștei,

Așteaptă să capete doar tribolii,

Precum zilierii simbria.

-Femeile pleacă, se trezește Blepyros-

BLEPYROS:Ciudată treabă! Unde-o fi nevastă-mea?

Mijește ziua și încă nu se-arată. Unde-aș putea găsi un loc pustiu ca-n palmă în care să mă ușurez?Aș! Noaptea peste tot e bine. Pot să-ncep nu mă zărește nimeni.

VECINUL: Măi, cine ești? Nu cumva ești vecinul meu?

BLEPYROS: Ba da, pe Zeus, el însuși.

VECINUL: Da unde e mantaua ta?

BLEPYROS: Nu știu. Am căutat zadarnic.

VECINUL: Nu i-ai cerut neveste-ti o dumerire?

BLEPYROS: Din întâmplare nu-i acasă. S-a furișat afară în pofida mea. Mi-e teamă ca nu cumva să facă una lată.

VECINUL: Pe Poseidon, ceea ce mi-ai spus mi s-a-ntâmplat aidoma. Și soața mea luându-mi haina de purtare, s-a topit.

BLEPYROS:Nici eu ghetele spartane. Dar nevoia dându-mi ghes, am încălțat coturnii ei și am ieșit să nu mă spurc sub pătură.

VECINUL: Ce se petrece? O prietenă cumva s-o fi chemat la prânzișor?

BLEPYROS: La fel aș crede și eu. Nu-i o stricată, după câte știu.

VECINUL: E timpul să merg la Adunare, numai de mi-aș găsi mantaua.(pleacă)

BLEPYROS: Și eu voi merge dar mai întâi(se screme)...O pară pădureață s-a pus de-a curmezișul bucatelor.

CHREMES: Mă, ce faci? Nu cumva te scârnăvești?

BLEPYROS: Acum, pe Zeus, nu mai fac nimic.Tu de unde vii?

CHREMES: Din Adunare.

BLEPYROS: Cum, a și luat sfârșit?

CHREMES: Încă din zori.

BLEPYROS: Ai căpătat obolii?

CHREMES: O, de-ar fi fost așa! Era o gloată deasă de oameni... Nici eu, nici foarte mulți n-am căpătat obolii.

BLEPYROS: Ce treabă-i asta să aduni atâta gloată la ceas atât de timpuriu?

CHREMES:Li s-a năzărit să pună-n chibzuire salvarea statului. A țâșnit un tinerel cu chip plăcut și glăsui poporului de la tribună: ”Dați trebile cetății femeilor în grijă!” Despre femei spunea că sunt ființe doldora de-nțelepciune și spornice-n averi. Mă rog, virtuți și iar virtuți, tot laude pentru-nsușirile femeilor. Mulțimea ciubotarilor bătu din palme, țipând în gura mare că a vorbit cu miez.

BLEPYROS: Și ce s-a hotărât?

CHREMES: Să li se-ncredințeze puterea. Numai asta nu s-a-ntâmplat nicicând în statul nostru!

BLEPYROS: Și s-a decretat?

CHREMES: Precum ți-am spus.

BLEPYROS: În tribunal va sta nevastă-mea sau eu?

CHREMES: Nevastă-ta se va-ngriji de-ai tăi. Tu vei sta acasă și vei trage vânturi.

BLEPYROS: Mă tem de-un lucru, să nu ne pună cu de-a sila...

CHREMES: Ce să facem?

.....

CHREMES: Și dacă n-om putea?

BLEPYROS: O să ne taie...prânzul.

CHREMES:Pe Zeus, tu fă-ți doar treaba, că vei prânzi și vei îmbrățișa din plin!

BLEPYROS: Amarnic e să fii silit!

CHREMES: Dacă din asta Cetatea trage un folos, bărbatul e dator să facă totul.

CORUL: Nainte marș! Să nu răsară vrun bărbat, să nu ne urmăreasca!Priviți în jur!

PRAXAGORA: Am isprăvit, femeilor!Halal noroc! Să nu ne vadă vreun bărbat, dați mantiile jos, scăpați de-ncălțăminte!

BLEPYROS:Praxagora, de unde mi te-ntorci?

PRAXAGORA: Doar n-ai să zici cumva că vin de la ibovnic?

BLEPYROS:(uitându-se la ceas)Ba chiar de la mai mulți.

PRAXAGORA: Dacă poftești, te las să faci dovada.

BLEPYROS: Cum?

PRAXAGORA: Vezi dacă părul meu miroase a parfum.

BLEPYROS: E,parcă o femeie neparfumată nu se culcă!

PRAXAGORA: Eu nu, sărmane!

BLEPYROS: Atunci de ce-ai plecat în zori cu haina mea?

PRAXAGORA: Astă-noapte o prietenă ajunse la sorocul nașterii și mă pofti la ea.

BLEPYROS: Simt în asta ceva necurat! Și n-ar fi trebuit să-ți iei veșmântul tău? În schimb –ai despuiat și-ai aruncat pe mine această boarfă-a ta și-apoi m-ai părăsit ca pe un hoit.

PRAXAGORA: Era cam frig. Eu sunt firavă și subțire. M-am învelit anume ca să mă-ncălzesc. Pe tine te-am lăsat la cald în așternuturi.

BLEPYROS: Află c-ai pierdut șase ocale de grâu pe care le-aș fi câștigat în Adunare.

PRAXAGORA: Nu-ți face griji a născut un băiețel.

BLEPYROS: Cine, Adunarea?

PRAXAGORA:Nu, femeia la care-am fost. Și ce s-a hotărât în Adunare?

BLEPYROS: Se plimbă zvonul că v-au dat Cetatea vouă.

PRAXAGORA: Ce să facem?

BLEPYROS: Să conduceți toate treburile țării.

PRAXAGORA: Pe Afrodita, o cetate fericită de-a pururi!

BLEPYROS: Vă rog nimic să nu schimbați! Nu mă lisiți de pâinea mea!

CHREMES: Măi demone, dă-i voie neveste-ti să spună!

PRAXAGORA: Să nu mai fie nimeni gol, nici oropsit, nici ocărât!

CORUL: Prielnică vreme! Să dovedim ce suntem în stare! Poporul urăște să vadă aceleași orânduieli învechite.

PRAXAGORA: Vă spun: e nevoie ca toți să-și aducă averea-n comun.Să nu fie unul bogat și altul sărac.

CORUL: Vom face să crească o singură viață comună!

BLEPYROS: Cum, viață comună, la fel pentru toți?

PRAXAGORA: Mai întâi am să dau pământul să fie obște la toți, de-asemenea banii și orice avere.Oricum nu vor mai fi de folos în nici o privință arginții.

BLEPYROS: De ce?

PRAXAGORA: Ce-ai câștiga dacă nu ți-ai depune averea?

BLEPYROS: Să zicem că văd o puștancă și...vreau ....N-am nevoie de....

PRAXAGORA: Voi face ca însăși femeia să fie obștescă.

BLEPYROS: Dar cine va lucra ogoarele?

PRAXAGORA: Sclavii. Tu n-ai altă grijă decât să pândești când umbra măsoară zece picioare să mergi la ospăț.

BLEPYROS ȘI CHREMES: Strașnic!

PRAXAGORA: Voi alege o femeie cu glas pătrunzător să-mi fie crainică. (bătaie între cele 4 femei) Tu! Acum trebuie să merg în Agora și-acolo să primesc averile lăsate. Voi pregăti și mesele comune, să aveți chiar astăzi primul praznic.

BLEPYROS: Vom avea un praznic? Am să mă țin scai în urma ta, toți să-și holbeze ochii după mine și să zică ”Ăstai bărbatul strategei. Admirați-l!”(pleacă)

CHREMES: Iar eu să-mi rânduiesc bucată cu bucată avutul și să-l duc în Agora.

(apare imbrăcat în altă mantie)VECINUL: Măi omule, ce-nseamnă toate-aceste troace? Le-ai scos afară pentru că te muți?

CHREMES: Le duc în Agora să le predau Cetății, după cum e legiuit acum.

VECINUL: Lovite-ar! Parcă nu văd că-n fiecare zi se născocesc decrete! Nu cred să-și dea avutul un om întreg la minte. Nu intră-n obiceiul nostru.Să primim, asta-i tot ce trebuie să facem.

CHREMES: Afurisitule, dă-mi pace să-mplinesc ceea ce sunt dator.

VECINUL: Măi, ditamai prostia! Poți și poimâine să le depui.De ce nu stai să vezi ce face lumea?

CHREMES: Averea și-o vor da.

VECINUL: Și dacă nu vor, ai?

CHREMES:Ba da, o vor preda.

VECINUL: Și dacă-s împotrivă,ai?

CHREMES:Ne vom lupta cu ei.

VECINUL: Și dacă-s mai puternici, ai?

CHREMES: Las totul și gonesc.

VECINUL: Și dacă-ți vând avutul, ai?

CHREMES: O, fire-ai tu să crăpi!

VECINUL: Și de-o să crăp, ce dacă, ai?

CHREMES: Ce bine-ai face!

FEMEIA CRAINIC: O, cetățeni, purcedeți de-a dreptul la strategă, când se vor trage sorții, în ce loc veți mânca. V-așteaptă mese-ntinse, aproape să se rupă de-atâtea bunătăți. Ard peștii pe jăratec și iepurii-n frigare, plăcintele-n cuptor. Vedeți ce praznic vă așteaptă! Deschideți fălcile!

VECINUL: Bun. Ia să merg și eu. Dacă așa a hotărât Cetatea?

CHREMES: Dar n-ai vrut să-ți dai averea!

VECINUL: Ce pot să fac? Pe cât putem, se cade să sprijinim Cetatea, aceasta-i legea oamenilor de ispravă.

CHREMES: Și dacă nu te lasă, ai?

VECINUL:Pătrund ca un berbec.

CHREMES: Și dacă dau cu biciul, ai?

VECINUL: Le chem în judecată.

CHREMES: Și dacă-ți râd în față, ai?

VECINUL: Voi smulge tăvile din mâinile ospătarilor.

CHREMES: Plec, n-ai decât să vii.

VECINUL: Stai să-ți ajut să cari.

CHREMES: Să nu le-atingi măcar. Mă tem că-naintea strategei să nu pari tu stăpânul bunurilor mele.

VECINUL: Dar trebuie să născocesc un pont, pe Zeus!Cum să-mi păstrez avutul și totuși să-mi iau partea din ciulamaua obștii?



-țipăt de bărbat, râset de femeie, sunt aduși Chremes și Vecinul legați fedeleș, cele patru femei dansează în jurul lor-

FEMEIA CRAINIC: O, fericit popor și norocoasă glie, o, doamnă-a mea, de-asemeni atât de fericită,

Voi toate, ce v-ați strâns aici cu capu-mbălsămat de gingașe miresme nu vreți să-mi spuneți unde poate fi bărbatul doamnei mele?

FEMEIA I: Rămâi numai pe loc, îmi pare că vei da chiar nas în nas cu el.

FEMEIA CRAINIC: O, fericit stăpân, de trei ori norocos!

BLEPYROS: Eu?

FEMEIA CRAINIC: Chiar așa cine-ar putea să fie mai norocos ca tine?Unde te duci?

BLEPYROS: Se hăpăie gros undeva.

FEMEIA CRAINIC: Soția ta mi-a poruncit să te găsesc și să te-aduc. Mai este vin și prisosesc destule bunătăți. (se dă la el și la un moment îl leagă la ochi cu o eșarfă iar celelalte îl leafă fedeleș și-l așează lângă ceilalți)

BLEPYROS: Ce faceți? Sunt prizonierul vostru?

FEMEIA II: Ca toți bărbații din cetate. N-ați dat voi conducerea Cetății femeilor?

BLEPYROS: Dar ziceați...

FEMEIA II: Adevărat vorbeam că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei

Că voi egalitate, dar nu pentru...căței.(îl leagă și la gură)

FEMEIA I: Acum e ceasul să ne grăbim la ospăț în pași de joc. Iar voi ce-ați ascultat acestea toate luați-vă strachina iute, iute și dați-i bătaie s-apucați: (fiecare va spune câte 2)

Stridiimelcicalcaniguvide

Drobderămășițidecreier

Drescuusturoișibrânză

Sturzipicațicumieregrauri

Guguștiucigolumbiclaponi

Frigăruicedechefal

Codobaturiturturele

Crestedecocoșiumplute.

-apare Praxagora-

PRAXAGORA: Aș vrea să dau judecătorilor un scurt îndemn:

Să ne judece înțelepții după ce-am grăit cu miez,

Să ne judece ghidușii după ce-am rostit cu haz,

Cântăriți-ne cinstit! Nu ne căutați vreo vină pentru c-am ieșit la sorți să jucăm noi cei dintâi.

Trupă! Sus picioarele! Mergem la praznic ca la izbândă!






ZÂNA ZORILOR




PERSONAJE:

ÎMPĂRATUL

PETRU

COSTAN

FLOREA

DOICA-Sf. Vineri

ZÂNA ZORILOR

SOARELE

ZÂNA I

ZÂNA II

ZÂNA III

ZÂNA IV

-muzică, Zâna Zorilor doarme, zânele se-nvârt pe lângă ea-

ZÂNA ZORILOR: Bună dimineața, zânelor! Totul este pregătit?

ZÂNA I: Pe masă e gata colacul abia scos din cuptor.

ZÂNA II: Apă vie să-ți turnăm...

ZÂNA III și IV: Și-apoi cu noi la masă tu vei sta. (îi pun un ștergar în față, iar celelalte două așează castroane de pământ)

ZÂNA ZORILOR: Dragelor...surioarelor...aveți atâta grijă de mine....dar eu am în suflet ceva....

-se reia muzica, intră Petru cântând din nai, fetele adorm, Petru rupe din colac, umple 2 ulcioare cu apă din fântână, o sărută pe Zâna Zorilor și-i lasă o cunună cu flori de câmp. După ce Petru iese din scenă toate fetele se trezesc-

ZÂNA I: Ce-i cu noi?

ZÂNA II: Am ațipit.

ZÂNA IV: Ia priviți! Cineva a mușcat din colacul nostru și a băut din paharele noastre.

ZÂNA ZORILOR: Iară mie hoțul mi-a lăsat o cunună. Oare cine a pătruns în împărăția mea?

TOATE ZÂNELE : Trebuie să aflăm!

SOARELE: Bună dimineața, fata mea! Ce s-a întâmplat?

ZÂNA ZORILOR: Tată! Cineva a pătruns în împărăția mea, a mușcat din colacul meu și a băut din paharul meu!Ajută-mă să-l găsesc, tată!

SOARELE: Cum vrei să te ajut?

ZÂNA ZORILOR: Dă timpul înapoi! Să-l văd, să-l recunosc...

SOARELE: Nu fata mea, vrei să se întâmple o nenorocire?

ZÂNA ZORILOR: Hai, tată, că nu s-o prăpădi lumea...

SOARELE: Bine, fie! Așa-mi trebuie dacă am intrat în lumea asta cu o fată răsfățată!

-pe perete se află un ceas mare ale cărui ace Soarele le dă înapoi-

-intră Costan și Florea care se duelează, Petru îi privește, apoi apare gânditor la fântână și Împăratul-

PETRU: Florea!Costan! Voi nu v-ați întrebat ce are Tata-de-i plânge un ochi și altu-i râde?

FLOREA: Nu.

PETRU: Ia mergeți și-l întrebați acum!

COSTAN: Da de ce noi?

PETRU: Nu sunteți voi frații mei mai mari?

-cei doi se duc la Împărat îi pun întrebarea

COSTAN: Împărate, spune-ne și nouă de ce un ochi îți plânge iar altu-ți râde?

dar acesta dă o palmă la fiecare din cei doi-

FLOREA ȘI COSTAN: Ai văzut frate?

PETRU: E rândul meu.

COSTAN: Noi o ștergem!

PETRU: Tată te rog să-mi spui de ce un ochi îți plânge și altu-ți râde?

-primește o palmă-

PETRU: Te rog, tată, spune-mi secretul ochilor tăi!

-primește o palmă-

PETRU: Ce palmă grea! Da...nu-i nimic!Fie ce-o fi!Mai întreb o dată...! Tată te rog să-mi spui imediat de ce un ochi îți plânge și altu-ți râde?

ÎMPĂRATUL:Petru, băiatul meu, de când aștept ca unul dintre băieții mei să dea dovadă de curaj!Vezi tu, ochiul stâng râde de bucurie: am trei feciori mari, voinici, frumoși! Ochiul drept plânge fiindcă nu știu dacă unul din voi va fi în stare să apere țara.

PETRU: De cine tată? Că nu știu ca cineva să vrea să ne atace!

ÎMPĂRATUL: Vecinii sunt vicleni...nu se știe niciodată. De aceea m-am hotărât să vă pun la încercare. Cine va reuși să-mi aducă apa vie de la Împărăția Zânei Zorilor, va fi numit succesorul meu la tron.Numai apoi ochii mei voi râde.(iese)

PETRU: Tată, stai..(iese și el)

-intră Doica-

DOICA: În sfârșit s-au întors Costan și Florea.Din păcate n-au reușit s-aducă apa vie.

PETRU:Doică, sunt gata de plecare. Poate reușesc eu acolo unde frații mei n-au izbutit.

DOICA: Stai să te-nvăț ceva! Cere-i Împăratului straiele lui din tinerețe, cu care câștiga orice bătălie.

PETRU: Bine.

DOICA: Adu-mi și mie un ulcior cu apă vie să-mi spăl bătrânețea, că tare m-am săturat de ea!În schimb ține de la mine un nai: veză că sunetul lui e fermecat, cine-l aude adoarme pe loc! Ia-l că vei avea mare nevoie de el!

PETRU: MulȚumesc.

DOICA: Stai că n-am terminat! Ia și oglinda asta fermecată! Când vei voi să afli vești despre cei de-acasă, uită-te în ea:o să-ți spună tot ce se-ntâmplă! Și năframa asta te va apăra de foc, furtună și apă!Du-te cu Dumnezeu! Să te-ntorci sănătos!

PETRU: Sărut-mâna pentru tot!

-Petru iese –

-în timpul dialogului următor iese și Doica-

SOARELE: Ai văzut, fata mea?

ZÂNA ZORILOR: Da...am văzut..Trebuie să chibzuiesc...

-Soarele aduce timpul la locul lui-

-intră Florea și Costan –

FLOREA: Frate Petru!

COSTAN: Frățioare!

PETRU: Bine v-am găsit! Credeam că a-ți pierit!

COSTAN: Da de unde. Ne-am întors acasă cu mâna goală.

PETRU: Ce face tata?

FLOREA: Rău face.

COSTAN: Nu mai vede deloc.

PETRU: Și voi vă ocupați de împărăție, nu?

FLOREA: Am vrea noi!

COSTAN: Ai adus apa vie?

PETRU: Da! Uite ulcioarele!

FLOREA: Hai să le ducem repede la tata să se vindece! –vrea să ia ulcioarele-

PETRU: Nu. Eu l-am adus, eu îl duc!

FLOREA: Vream doar să te ajut...

COSTAN (vede fântâna): Nu ți-e sete? Uite o fântână! Adu și tu niște apă proaspătă!

PETRU: Mă duc, voi aveți grijă de apa vie.

-Petru e aruncat în fântână-

-apare Împăratul, orbecăind prin spațiu-

FLOREA: Tată, ți-am adus apă vie de la Fântâna Zânei Zorilor!

COSTEA: Spală-te cu ea pe ochi!

ÎMPĂRATUL: Mulțumesc Doamne că văd din nou! Dar Petru unde este?

COSTAN: Nu știm Tată! Nu l-am întâlnit!

ÎMPĂRATUL: Trebuie să mă țin de promisiune: vă dau vouă împărăția s-o conduceți iar eu mă voi odihni, că sunt bătrân.(iese)

FLOREA: Sunt împărat!

COSTAN:Sunt împărat!

FLOREA: Și Petru....Parcă-mi pare rău de el...

COSTAN: Hai să ne cinstim împărătește!

ZÂNA ZORILOR: Spune-ți ape curgătoare unde este Petru oare?

ZÂNA I ,II, III, IV: Pe pământ în lung și-n lat nicăieri nu l-am aflat!

ZÂNA ZORILOR: Tată Soare, fă răcoare! Ia lumina minunată și fă noapte-ntunecată până ce Petru s-arată.

SOARELE (este învăluit de cele patru zâne în pânza albastru închis): Fata mea! Nu se cade să te răzbuni pe toți oamenii...

ZÂNA ZORILOR: Ba se cade! Pieri lumină minunată până ce Petru s-arată! Noapte pe întreg Pământul! Să nu bată deloc vântul! Suferință-nnegurată până ce Petru s-arată...

-Ies cu toții-

DOICA: Unde ești, fecior viteaz?

FLOREA: Doică, tu știi de ce izvoarele nu mai curg limpezi?

COSTAN: Tu știi de ce s-a întunecat cerul? De ce totul s-a uscat?

DOICA: Mai bine să-mi spuneți voi doi...ați fost la Zâna Zorilor după apă vie?

CEI DOI: Da!

DOICA: Ați luat apă din fântână?

CEI DOI: Da!

DOICA: Ați sărutat-o pe Zâna Zorilor?

CEI DOI: NU!

DOICA: V-am prins! Ați mințit! Spuneți adevărul, repede!

FLOREA:Ce ...adevăr?

DOICA:Povestiți cum s-a întâmplat...

COSTAN: Știi...ne-am dus să-l întâmpinăm pe Petru...ne-am întâlnit cu el...am vorbit de una...de alta

FLOREA: Și ni s-a făcut sete!

COSTAN: Și Petru a căzut în fântână.

DOICA: Așa...singur?!

FLOREA: N-am putut să-l scoatem....am încercat...lanțul s-a rupt...

FLOREA: Fântâna era adâncă....

DOICA: Plecați din fața ochilor mei! Să nu vă mai văd!

DOICA: Vânt de la apus unde mi l-ai dus?Vânt de primăvară adu-l iute. Petru să se-arate mai pe înserate.

-vede fântâna și năframa-

DOICA:Fântână cu apă rea.

ZÂNA ZORILOR: Nicăieri nu l-am aflat pe cel ce m-a sărutat!

Oare nu e Petru-n ea?

DOICA: Fântână de mult secată adu-mi-l pe Petru-ndată!

-îl scot pe Petru leșinat-

DOICA: Praf de rouă cules pe lună nouă și fiertură ne-ncepută patru nopți la rând făcută.

ZÂNA ZORILOR: Apă vie din fântână purtată o săptămână. Îl stropesc cu apă vie Petru-al nostru să învie...

ZANA I și IV: Să fie din nou treaz, să fie din nou viteaz.

ZÂNA II și ZÂNA III: Petru cu inimă bună să ne-aducă iar lumină...

DOICA: Vino adiere să prindă putere.

ZÂNA ZORILOR: Vino vânt duios să fie frumos!(de sub pânze apare Soarele)

Vino, Tată-Soare, vino înapoi!Petru drag bărbat ce m-a sărutat adu-l înapoi!

-Petru se trezește, Zâna Zorilor îl îmbrățișează-

ZÂNA I: Curgeți,voi, izvoare ape călătoare!

ZÂNA II: Și tu adiere adu mângâiere!

ZÂNA III: Azi avem o nuntă cu lume multă.

ZÂNA IV: Zâna Zorilor mireasă de Petru voinic aleasă.

ZÂNA I: Soarele zâmbește, Sus pe boltă crește!

PETRU: Dară frații mei?

COSTAN: Iartă-ne frate!

PETRU: Vă iert! Amândoi să împărățiți la fel de bine cum a făcut-oTata Împăratul!

FLOREA: Îți mulțumesc, frate Petru!

ZÂNA II: Să ne bucurăm că e nuntă mare și e sărbătoare!