Chirita

PERSONAJELE


Cucoana CHIRIŢA-ANDREEA PIPOȘ

ARISTIŢA, CALIPSIŢA, fetele lor-VIORELA HOARȚĂ (DIANA), ROXANA HARPAD

PUNGESCU, coţcar bucureştean ANDREEA STOIAN

BONDICI, coţcar ieşean-GEORGIANA

GULIŢĂ, copilul Chiriţei-MIHAELA CROITORIU

Văduva AFIN-FRANCESCA BARBACARIU

LULUŢA, copila ei-ANDREEA BADEA

Sărdarul CUCULEŢ, director de agie-ANGELICA PLOIEȘTEANU

IOANA ţiganca-DIANA





CHIRIŢA (şade dinaintea toaletei şi-şi face sprâncenele), ŢIGANCA (calcă rochii în fund)

CHIRIŢA (cântă)

(Se aude în odaia lui Guliţă un minavet.)

CHIRIŢA (răsărind): Iar!... o să mă năucească trântoru cu minavetu lui!... Cât îi ziulica de mare tot ţârlâieşte... de urlă câinii mahalalei... Fa, fa Ioană, du-te de zi cuconaşului să tacă, că m-am săturat de mojică ca de mere pădureţe... îmi vine acru... (Ţiganca intră în odaia lui Guliţă.) fa... fa... (Ţiganca vine înapoi.)

ŢIGANCA: Aud, cucoană.

CHIRIŢA: Mă rog, ce ţi-am spus când ţi-am poroncit să-mi găteşti păişoare cu bumbac pentru sprâncene? aud?...

ŢIGANCA: Mi-ai zis...

CHIRIŢA: Nu ţi-am zis să mi le faci subţiri?... Ian vezi cum mi le-ai meşterit... parcă-s buzdugane de vel armaş din vremea domnilor greci!...

ŢIGANCA: Da lasă, cuconiţă, că-s tocmai cum trebuie... doar ţi-am mai făcut eu pămătufuri şi badanale de sprâncene.

CHIRIŢA: Cum ai cârâit?...

ŢIGANCA: Niciodată nu ţi-ai făcut aşa de frumoase sprâncene... parcă-s două lipitori umflate...

CHIRIŢA: Înghinate-s cum trebuie?

ŢIGANCA: Dizghinate... dizghinate...

CHIRIŢA (strănutând tare): Pe braţe!... M-o fi pomenind d-lui, Ioană.

ŢIGANCA: Te-o fi pomenind, cucoană.

(Se aude iar minavetul în odaia lui Guliţă.)

CHIRIŢA: Iar! Iar!... Valeu! că mare păcate c-un plod!...

(Intră în odaie.)

ŢIGANCA: Vai de mine! ce păcate pe capul meu de când am venit în Ieşul ista!... ba îmbracă pe cucoana... ba găteşte duducile... ba calcă rochii de bal... ba arde nucuşoară de sprâncene. Mă mir cum nu s-au săturat de zbânţuit!... Ieri au fost la teatru şi-n astăseară merg la bal, la Afinoaia; ş-apoi şi alt păcat! că încep a se-mbrăca de pe la toacă... Îmi vine, zău, să iau câmpii...

(Se aude dând palme în odaia lui Guliţă şi Guliţă plângând.)

CHIRIŢA (intrând): Ia aşa... mai bine-i scânci tu, decât oi turba eu... Ce mirosă-aici a pârlit?... arde ceva, vro petică?... (Aleargă la masa cu rochii de ridică una şi o arată arsă în poale.) Iaca poznă! c-o lăsat cioara feru pe rochii... destulă treabă!... Ian priveşte... rochie de bal îi asta?... Ei! apoi să n-o ucizi în bătaie! bunătate de rochie cumpărată la Leiba Grosu cu o mulţime de bani. (Aruncă rochia în obrazul ţigancei.) Na! stahie- mpeliţată... mănânc-o friptă cum îi... şi lipseşti din ochii mei că intru acuşi într-un păcat.

ŢIGANCA: Cuconiţă...

CHIRIŢA: Lipseşti, îţi zic... piei, că te zgârii... (Ţiganca fuge în odaia Chiriţei.)

CHIRIŢA (plimbându-se furioasă): Uf! Cu ce-oi să mă duc eu acum la balul Afinoaiei?...

(Se aude afară următorul dialog:)

AFIN: Acasă-i cucoana?

ȚIGANCA: Acasă, dar să ghiloseşte acum.

CHIRIŢA, AFIN, LULUŢA

CHIRIŢA: Auzi, toanta? (Aleargă la uşa din fund şi o deschide.) Cucoană Nastasiică... poftim, nu te potrivi...

AFIN: Poate că te deranjarisesc, cucoană Chiriţă?... dar n-am vrut să-ţi trec pe la poartă ca o străină...

CHIRIŢA: Cum să mă rânjariseşti tocmai d-ta?...

LULUŢA (în parte): Rânjariseşti?... ha, ha, ha...

CHIRIŢA: Iaca şi Luluţa!... Ai scos-o din pasion astăzi?...

AFIN: Dar, pentru că mâine îi duminică.

CHIRIŢA: Da vezi ce frumuşică-i, diavoloaica! îţi vine s-o mănânci de vie.

LULUŢA: Să mă mănânci?... mersi. (În parte.) Şi n-are măcar nici dinţi.

CHIRIŢA: Ha, ha, ha... Bat-o norocu! Nostimă-i!... vină să te sărute mătuşica, Luluţa dragă... (O sărută.)

LULUŢA: Alei! maman... ce-a păţit mătuşica de şi-a pus lipitori pe frunte? (Arată sprâncenele Chiriţei.) O doare capul?

CHIRIŢA: Eu, lipitori?...

AFIN: Ce lipitori?... unde vezi tu lipitori?...

LULUŢA: Ha, ha, ha... ba-s sprâncene... şi una-i numai pe jumătate!

CHIRIŢA: Ha, ha, ha. (În parte.) Cum i-aş suci gâtul când ar fi a mea!

LULUŢA: Maman, să-mi cumperi si mie o pereche de sprâncene din târg, ca să le pun păpuşei de Anul Nou.

AFIN: Bine, bine, ţi-oi cumpăra. Taci din gură.

CHIRIŢA: Da de ce să tacă, soro? las’ să vorbească copila... că zice tot nişte lucruri... Se cunoaşte că învaţă la pasion.

LULUŢA: Pansion, mătuşică... nu pasion.

CHIRIŢA: Fie şi pansion, că doar nu m-o crescut mama cu gubernată, ca să ştiu nemţeşte.

LULUŢA: Guvernantă, mătuşică, nu gubernată... Da bine, mătu- şică, aşa vorbiţi pe-acolo, prin provincie?...

CHIRIŢA: Ha, ha, ha! Ce giuvaer îi! ha, ha, ha. (În parte, furioasă.) Ce triton ţi-aş trage eu, trântorule... (Tare.) Ha, ha, ha! are un duh cât şapte, şi dă dintr-însa nişte vorbe... ha, ha, ha.

AFIN: Mă rog, să nu mi-o deochi...

CHIRIŢA (scuipând): Ptu... ptu... ptu...

LULUŢA (culegând un pai, jos): Na! că ţi-a sărit un dinte, mătuşică.

CHIRIŢA (speriată): Un dinte? (Se repede şi ia paiul.) Ce dinte?... un pai!...

LULUŢA: Altă dată să ştii, mătuşică, că aici, în Iaşi, nu este obicei să faci ptu, ptu în obrazul altora... nu-i frumos...

CHIRIŢA: Să-ţi spun drept, soro dragă, ţi-i hazlie Luluţa... dar îi cam obrăznicuţă... adică, să nu te superi.

AFIN: Mademuazelă, cere pardon mătuşicăi.

LULUŢA: Bai... bai...

AFIN: Nu vrei?... când îţi porunceşte maman?... Apoi, să te duci degrabă la caraul şi să nu crâcneşti...

LULUŢA: Mersi, maman. (Se închină; în parte.) Tot mă dureau picioarele; mai bine-oi şedea pe scaun.

(Se duce de se pune pe scaun înaintea toaletei şi, în toată vremea scenei următoare, se apucă de face sprâncene şi musteţi bustului de carton ce este pe masă... Îi pune roşu şi-i aşează zulufii.)

CHIRIŢA (în parte): Bine i-o făcut. (Tare.) Da de ce treabă, soro dragă?

AFIN: Las’ să mai prindă la minte, că-i prea nebună... Da ia spune- mi, mă rog, ce fac copilele d-tale?

CHIRIŢA: Aristiţa şi Calipsiţa?... se gătesc de bal pe deseară, la mata.

AFIN: De pe acum?... De-abia a tocat...

CHIRIŢA: Ştii mata cum sunt fetele când se gătesc de bal... Ba le trebuie una... ba alta... şi când te trezeşti, o înnoptat de tot. De aceea-i mai bine să se apuce de toaletă încă cu ziuă... povestea vorbei: însuratul devreme şi mâncarea de dimineaţă...

AFIN: Apropo de însurat... nu s-a înfăţişat nici un holtei ca să ceie duducile?...

CHIRIŢA: Of! Ai fete, soro? ai şi peri albi... Ei; apoi închipuieşte-ţi acum, soro... dacă cu o singură fată ai atâte supărări, dar cu două?...

CHIRIŢA: Surioară dragă... eu te ţin de un ceas în picioare... alei!... ia, aşa păţesc de câte ori gândesc că am fete de măritat: îmi pierd minţile. (Aduce scaune.) Poftim de şezi, mă rog... şi mă iartă.

AFIN: Foarte-ţi mulţumesc... că trebuie să mă duc îndată acasă pentru ca să port de grijă despre cele trebuincioase pentru bal.

CHIRIŢA: Da ia mai şezi... pentru hatârul meu... Să mă vezi moartă... să mă-ngropi de te-i duce.

AFIN (în parte): Vai de mine! că mi-am găsit beleaua... (Şade.)

CHIRIŢA: (punându-se pe un scaun): Ş-aşa cum îţi spuneam, zic într-o zi boieriului: Frate! ştii c-avem două fete mari? — Ba ce mari, îmi răspunde sufleţelul, coşcogea!... cât nişte zdragoni (Bărbatu meu îi tare mucalit, bată-l-ar norocu c-un car de galbeni!) — Ei bine, îi zic eu, gândit-ai, dragă, să le mărităm? — Hai, hai! le-am găsit doi bărbaţi şucada. — Care şi care? — Paharnicul Brustur şi căminarul Cociurlă, vecinii moşiei noastre. — Brustur şi Cociurlă?... Elei, frate!... cum o să-mi dau fetele după nişte boierinaşi de ţară?... Fete frumuşele... tinerele... curăţele... hărnicele... cu franţuzasca lor... cu ghitarda lor... cu cadrilu lor... gospodine bune... iconoame... cetite... giucate... pricopsite... să le fac eu, pe una Brusturoaie şi pe ceealaltă Cociurloaie!... atunci s-agiungă!... — Ea, Brusturoaie... ea, Cociurloaie... mai bine decât or mocni ş-or îmbătrâni în casa părintească... Brustur şi Cociurlă au moşioare bune; au bănişori buni... au vitişoare bune. — Ei! şi pentru că au vite, de aceea să-mi fac eu blestemul ca să le dau copilele?... ba, cât îi cucu!... Şi-or pune d-lor pofta-n cui. — Ba nu şi-or pune-o, pentru că le-am făgăduit. — Ba şi-or pune-o. — Ba nu şi-or pune-o. — Ba şi-or. Ah! ş-am leşinat!...

AFIN: Ai leşinat?...

CHIRIŢA: Fără doar şi poate... da ştii? Iată! Când m-am trezit, bietu sufleţelul îşi smulgea musteţile de desnădăjduire! şi pentru ca să mă liniştească, mi-o făgăduit să mă lase ca să vin în câşlegi la Iaşi cu fete cu tot... pentru ca să cerc doar le-aş pute a mărita aici...

AFIN: Ei, şi pân-acum nu s-a arătat nime?

CHIRIŢA: Cum nu?... Înţălegi că îndată ce-am sosit aici, mi-am scos fetele la ivală... pe la ftreatru, pe la suarèle... ghilosite, gătite, împopoţonate, îmbrăcate tot după modă... Ce dracu să faci?... dacă ai giuvaeruri, trebuie să le arăţi.

AFIN: Şi în sfârşit...

CHIRIŢA: În sfârşit, am prins doi în căpcană...

AFIN: Cine şi cine?

CHIRIŢA: Aga Bondicescu şi spătarul Pungescovici!...

AFIN: Sărdarul Cuculeţ mi-a vorbit de ei ca de nişte berbanţi...

CHIRIŢA: Aud?...

AFIN: Mă rog... îi cunoşti?

CHIRIŢA: Cum nu?... vin în toate zilele să ne vadă. (Încet.) Şi ştii una?... Pare-mi-se că li s-o aprins călcăile...

AFIN: Da n-ai cercetat... ce sunt?... de unde-s?... ce stare au?

CHIRIŢA: Ce atâta cercetare... când unu-i agă şi celălalt spătar... Ş-apoi tineri, soro... cu vorbă, cu ighemonicon... cu tabieturi... iar nu ca Brustur şi Cociurlă... groşi în ceafă şi morocănoşi...

AFIN (apropiindu-se de Luluţa): Da ce te-ai apucat acole de făcut?

LULUŢA: Maman, am gătit păpuşa de bal... i-am făcut sprâncene...

AFIN: sprâncene?... benghiuri?... roş?... da de unde le-ai găsit toate aceste?

LULUŢA: În besecteua mătuşicăi!

CHIRIŢA (furioasă): Ha? în besec... iaca dimonu... că mi-o cotrobăit toate lucruşoarele...

AFIN: Madmuazelă, nu-i frumos... Eu mă duc... dar nădăjduiesc că nu-i lipsi deseară la bal.

CHIRIŢA: Cum, Doamne, iartă-mă! să lipsesc?... când am fete de căsătorit?

AFIN: Hai, Luluţă, şi zi bonjur mătuşicăi.

LULUŢA (făcând compliment): Bonjur.

CHIRIŢA (imitând-o): Îi poznă de nostimă!... (O sărută.)

LULUŢA (în parte): Ştirba-baba-cloanţa.

CHIRIŢA (în parte): Ce-o zis?... Hei, că nu eşti a mea, păcatule!(

Adio! în astă-seară.

CHIRIŢA: Acum, ia să-mi văd şi fetele... (Strigă.) Aristiţo, Calipsiţo...

ARISTIŢA, CALIPSIŢA (crăpând uşa odăii lor): Aud, maman.

CHIRIŢA: Da veniţi încoace... Ce, Doamne, iartă-mă...?

ARISTIŢA, CALIPSIŢA (coborând ochii): Maman...

CHIRIŢA: Ce-aţi păţit astăzi de vă fasoliţi aşa?...

ARISTIŢA, CALIPSIŢA: Nu suntem încă îmbrăcate.

PUNGESCU, BONDICI

BONDICI (deschizând uşa , încet): Nime în tindă, nime în odaie; tufă ca-n punga noastră... (Deschizând uşile.) Poftim, arhon spătar, că aici suntem la locul nostru.

PUNGESCU: Poftim d-ta întâi, arhon agă.

BONDICI: Ba... mă ferească Dumnezeu!... poftim.

PUNGESCU: Ce se potriveşte... (Intră odată amândoi râzând.)

BONDICI: Ne poftim ca oarecine la temniţă.

PUNGESCU (răsărind): Ia... nu pomeni de temniţă, neneo, că mă-nfior pân-în unghii...

BONDICI: Pentru ce, neiculiţă?... pentru că ai pârjolit mai deunăzi la cărţi pe sărdarul Cuculeţ?

PUNGESCU: Precum zici... acest onorabil sărdar e director la agie şi am însemnat că el ne urmăreşte ca umbra peste tot locul...

BODICI: Da oare unde să fie cucoanele de gazdă?

PUNGESCU: Poate c-o fi dormind după prânz... obiceiul pământului.

BONDICI: Aş! obiceiurile cele bune se pierd pe toată ziua... însă, apropo... cum mergi tu cu curtea demuazelelor?

PUNGESCU: Merg ţeapăn... da tu?

BONDICI: Vârtos... Ei, apoi ce facem?... ne însurăm?

PUNGESCU: Zestre este?

BONDICI: Trebuie să fie că-s de la ţară... şi ştii tu că la ţară se-ngraşă bobocii. Altă nu ne rămâne decât să ne însurăm, pentru ca să scăpăm de creditori

PUNGESCU: Aoleo! ce-mi văzură ochii! baba-şi pune boia-n păr?... Al naibii!

Deschide besecteua şi găseşte o hârtie

BONDICI (citind hârtia): Ce văd?... o foaie de zestre!... Neiculiţă... neiculiţă, vin degrabă să vezi...

PUNGESCU: Ce?...

BONDICI: Ascultă: (citeşte:) “Foaia de zestre a fiicelor mele Aristiţa şi Calipsiţa!”

PUNGESCU: Aoleo!... zi-nainte...

BONDICI: “Boccealâcul: două şaluri.”

PUNGESCU: Bun! unu mie, unu ţie!

BONDICI: “Două blane de jder, două de vulpe.”

PUNGESCU: Bun! jderu mie...

BONDICI: Ba vulpea ţie. “Şi, în sfârşit, câte 1500 galbeni de fată; bani înaht, împărăteşti şi cu zimţi.”

PUNGESCU: 1500 galbeni!... m-am făcut chiabur!

Cei dinainte, ARISTIŢA, CALIPSIŢA

ARISTIŢA, CALIPSIŢA, BONDICI: Sărutăm mânuşiţele şi picioarele duducilor...

ARISTIŢA, CALIPSIŢA (închinându-se ca copile mici): Monsiu...

BONDICI (înaintându-se): De ce vă sfiiţi de noi, care am fost totdeauna, suntem şi vom fi în veci supusele slugi a neneacăi d-voastră şi...

PUNGESCU: Şi chiar adoratorii copilelor neneacăi.

BONDICI: Dar... adoratorii cei mai înflăcăraţi! (Încet lui Pungescu.) Pe care o iei tu?

PUNGESCU: Pă Calipsiţa.

BONDICI: Treci dincolo, lângă ea. (Aristiţei, cu foc): Nu mă îndoiesc, duducă Aristiţă, că din ceasul ce ţi-am dat braţul la Păcurari... ai înţeles că te iubesc?...

CALIPSIŢA: Ui monsiu...

PUNGESCU (Calipsiţei, cu foc): Sper, domnişoară, că...

ARISTIŢA: Ui monsio...

PUNGESCU: Ui?

Cei dinainte, CHIRIŢA

CHIRIŢA (ieşind din odaia ei şi văzând scena de mai sus, vine repede şi întinde mâinile deasupra lui Bondici şi a lui Pungescu): Amin! vă blagoslovesc!... şi la capul altor fete!

ARISTIŢA, CALIPSIŢA (uimite): Maman...

CHIRIŢA: Ce maman?.. Vă iubiţi? Să vă fie de bine!... (Plânge.) V-am hrănit... Luaţi-vă... însuraţi-vă... cununaţi-vă... împărecheţi-vă... ca hulubaşii şi ca cărăbuşii... Eu vă dau blagoslovenia mea... acum şi purure şi în vecii vecilor... (În parte.) Of! slavă ţie, Doamne, că m-am cotorosit!...

BONDICI: Cucoană Chiriţă... suntem pătrunşi până în suflet!... şi crede că ne-om sili de a fi ginerii cei mai supuşi... cei mai... (Îşi şterge ochii, în parte.) N-am o frunză de ceapă!

CHIRIŢA: Te înţăleg, fătul meu... dragă arhon spătar... noroc bun!

BONDICI: Da unde merg cucoanele? la teatru?

CHIRIŢA: Ba nu... la bal, la cucoana Nastasiica a banului Afin. Dumneavoastră veniţi la balul Afinoaiei?

BONDICI: Mai târziu... poate...

PUNGESCU (încet lui Bondici): D-apoi nu suntem poftiţi, neneo.

BONDICI (împingându-l cu cotul): Să ne daţi voie a vă întovărăşi până acolo.

CHIRIŢA: Bucuros... Lipon, hai să ne pornim... Guliţă... Guliţă...

GUGULIŢĂ (din odaie): Aud, neneacă.

CHIRIŢA: Gata eşti, suflete?

GUGULIŢĂ: Ca ş-un purces... iată-mă-s. (Iese din odaie cu minavetul în spate.)

CHIRIŢA: Ce-mi văzură ochii!... Cu minavetul vrei să mergi la bal?

GUGULIŢĂ: Cu minavetul... ca să le cânt cucoanelor.

CHIRIŢA: Ai nebunit?... lasă dulapul din spate...

GUGULIŢĂ: Ei... neneacă.

CHIRIŢA: Dă-l gios, c-apoi te las acasă cu Ioana ţiganca... auzi! cu minavetu?... să părem că mergem cu colinda prin sat... Haideţi deacum...

ŢIGANCA (singură): Slavă Domnului că s-au dus... ş-am scăpat... Decât ai avea un stăpân, mai bine şapte slugi. (Se pune pe scaun.)

CHIRIŢA (venind înapoi cu fetele): Aşteptaţi puţin în scară, că ne întoarcem îndată... (Fetelor.) Veniţi încoace degrabă să vă pun puţintel roş... ia aşa, să fiţi mai îmbobocite... şi ceva benghiuri... aşa.. cătaţi să mai zâmbiţi ca la Ieşi, că aşa se mărită fetele.

BONDICI şi PUNGESCU (intrând): Poftiţi, cucoană Chiriţă?

CHIRIŢA: Iaca... ia... Fa Ioană, ie sama la focuri...

ŢIGANCA (în parte): Ei... ba nu, că mi-a fi ruşine...

CHIRIŢA: Haideţi de-acum.

LULUŢA: Maman... eu să joc dacă m-a pofti cineva?

AFIN: Da bine, Luluţă, tu ştii să joci?

LULUŢA: Cum să nu ştiu?... am învăţat la pansion şi valţu, şi cotilionu, şi polca, şi mazurca, şi cadril... toate danţurile.

AFIN: Frumos!... dar ceva carte ai învăţat?

LULUŢA: Şi nemţeşte, şi italieneşte, şi franţuzeşte... toate limbile.

AFIN: Afară de limba ta, limba românească?

LULUŢA: Apoi dacă nu ştie nici madama...

Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA şi GUGULIŢĂ

CHIRIŢA: Of! slavă Domnului c-am agiuns cu capul teafăr... Sărut ochişorii, cucoană Nastasiică... Doamne! da rău îi pe uliţa d-tale!

AFIN: Ca pe toate uliţele.

CHIRIŢA: ...uliţe îs aiste?..Ş-apoi vă mai lăudaţi cu Ieşul dumilor-voastre... Cică-i capitalie... aşa capitalie!...

AFIN: Ha, ha, ha... Soro, tare te-ai mâniat pe bietul Iaşi.

CHIRIŢA: Aşa, soro, dacă vă place; tot ştiţi a vă bate gioc de provinţie şi nu vedeţi în ce păcat de coclaură trăiţi.

LULUŢA: Mătuşică... poate că ţi-a mai sărit un dinte pe drum?

CHIRIŢA: Ba n-a sări, că i-a fi ruşine, cu paveua asta pocită... Mi-am muşcat limba de vro şăpte ori pân-aici. Dar nu-ţi uita vorba, cucoană Nastasiică... parcă nu văd încă pe nime la bal?

AFIN: D-apoi încă nu-i vreme... Aice-n Iaşi, pe la noi, lumea se adună de-abia pe la nouă ceasuri... ş-acum îs de-abia opt.

CHIRIŢA: Elei!... măcar... nu mă mir... aice-n Ieşi, pe la d-voastră, toate lucrurile se fac pe dos... dar pe la noi, în provinţie, ne apucăm de gioc cum amurgeşte... şi, slavă Domnului, precum vezi d-ta, nu ne merge prea rău. (Îşi arată talia.)

AFIN (zâmbind): Cu adevărat.

CHIRIŢA: Da bine... ce-o să facem noi acum până la nouă ceasuri?... să şedem aşa, cuc, amândouă?...

AFIN: Nu vreţi să mergeţi la teatru?... este lojia mea.

CHIRIŢA: La ftiatru?... da ce parastuieşte în astă-seară?

AFIN: O piesă nouă... Două fete ş-o nuneacă.

CHIRIŢA: Ei! mă duc, că drept să-ţi spun... mă nebunesc de râs la cel ftiatru.

AFIN: Dacă pofteşti să mergi... trăsura mea-i gata.

CHIRIŢA: Sărut ochişorii... Aristiţo, Calipsiţo... veniţi cu mine.

GUGULIŢĂ: D-apoi eu, neneacă, să nu vin?

CHIRIŢA: Mata, puiule, rămâi aici ca să nu răceşti pe drum... şezi cu duduca Luluţa... (În parte.) Mai ştii pozna?... poate să ne încuscrim mai târziu cu Afinoaia. (Tare.) Hai, fetelor.Cu plecăciune.

LULUŢA, GULIŢĂ

LULUŢA (în parte): Oh! la drôle de figure! (Râde încet.)

GUGULIŢĂ (în parte): Când aş avea încalte minavetul aici!... aş dura un corţent, de-ar ţiui urechile.

LULUŢA (în parte): La drôle de figure! mon Dieu! la drôle de figure. (Râde tare.)

GUGULIŢĂ (în parte): Dec!... ce se tot uită la mine!...

LULUŢA (se apropie de Guliţă): Monsieur Guliţă?... mai sunt mulţi ca d-ta în provinţie?... Ha, ha, ha!

GUGULIŢĂ (în parte): Râde de mine? (Tare şi mânios.) Ba nici unul... auzitu-m-ai?

LULUŢA: Parcă te-ai mâniat?

GUGULIŢĂ: Să ştii că m-am mâniat. Ce ai să râzi de mine?

LULUŢA: Apoi dacă nu mă pot stăpâni... ce să fac?... ha, ha, ha!

GUGULIŢĂ: Ian ascultă... pre legea mea.

LULUŢA: Ce?

GUGULIŢĂ: Acuşi... mă duc acasă.

LULUŢA: Călătorie sprâncenată.

GUGULIŢĂ: Cum ai zis... struncinată?

LULUŢA: Ei! nu te mai răţoi aşa, că nu-ţi şade bine. Hai mai bine să ne jucăm împreună.

GUGULIŢĂ (îmblânzindu-se): De-a puia-gaia?... ori de-a babaoarba?

LULUŢA: Ha, ha, ha!... parcă-i la şcoală...

GUGULIŢĂ: Iar râzi de mine?... mă duc acasă... (Vrea să iasă.)

LULUŢA (oprindu-l): Şezi, că-ţi făgăduiesc să-ţi dau pace deacum. Numai să nu te uiţi drept la mine, că iar mă umflă râsul.

GULIŢĂ: Foarte bine... m-oi uita de-a curmezişul... cu coada ochiului, dacă vrei. Da mata ştii să împleteşti din picioare?

LULUŢA: Auzi întrebare... parcă n-aş fi din Iaşi!

GUGULIŢĂ: Nu te supăra... credeam că fiind mititică... poate că...

LULUŢA: Mititică?... (Se înalţă pe vârful picioarelor.) Te poftesc...

GUGULIŢĂ: Măcar... că şi bunica-i mititică, şi-i de vro şaptezeci de ani. Aşa-i tot tremură capul... Mata de câţi ani eşti?

LULUŢA: De cincisprezece...

GULIŢĂ: Treisprezece?

LULUŢA: Cincisprezece... quinze... (Îi dă trei tifle.) Cinq... dix... quinze...

GUGULIŢĂ (furios): Îmi dai tifla!... Ian ascultă, mamzelă... pre legea mea...

LULUŢA (apropiindu-se de Guliţă): Ce? mă rog, ce?...

GUGULIŢĂ (în parte): Eu, zău, mă duc acuşi acasă...

LULUŢA: Iar te-ai supărat?... da iute eşti...

GUGULIŢĂ: Să ştii că-s iute... ca hreanu...

LULUŢA: Hai să ne împăcăm... vrei?... dă-mi mâna-ncoace.

GUGULIŢĂ (îi dă mâna, în parte): A dracului fetiţă!... mă suceşte ca pe-un titirez.

LULUŢA: Acum... fiindcă suntem prieteni, hai să cântăm şi să giucăm... Vrei, monsiu Guliţă?

SCENA IV

CUCULEŢ : Se vede că balul s-o şi început, deşi n-o sosit încă nici un musafir... Eu sunt cel dintâi.



Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, BONDICI şi PUNGESCU

(coţcarii, dând braţul fetelor, le aduc spre canapea)

CHIRIŢA (intrând furioasă şi făcându-şi vânt cu basmaua): Auzi d-ta aşa batgiocură!... aşa catigorie!... aşa catahrismie!...

AFIN: Ce este, cucoană Chiriţă?... Ce-ai păţit?...

CHIRIŢA: Ce-am păţit?... Foarte-ţi mulţămesc de lozniţă şi de ftiatru. M-am englendisit de minune... (În parte.) AFIN: Cum?... cum?...

CHIRIŢA: Vai!... bată-l concina de auftor... care-a fi acela... da ce are el cu fetele mele, de se leagă nitam-nisam de dânsele?... Auzi! Două fete ş-o nineacă?... Eu cred, ca o proastă, că-i vro istorie cu moral şi mă duc frumos la ftiatru, fără ca să-mi treacă măcar pin gând că oi să mă văd parastuind chiar pe mine...

AFIN: Pe d-ta?

CHIRIŢA: Da ştii?... bucăţică tăietă... Ba încă ce?... să mă arăte la o mulţime de boieri cum mă chinuiesc ca să-mi mărit fetele!... da ce are el cu mine!... ce are el a împărţi cu copilele mele?... aud?...

AFIN: Lasă, cucoană Chiriţă... nu-ţi mai închipui lucruri de pe ceea lume... Ce te superi degeaba?...

CHIRIŢA: Îmi închipuiesc lucruri de pe ceea lume, eu?... da l-am văzut pe ahtoru cela... făcându-şi sprâncenele dinaintea oamenilor. Aşa mi-o venit un paracsân, că am ieşit din lozniţă... şi noroc c-am găsit în scara ftiatrului pe spătaru Pungescovici şi aga Bondicescu, care m-o întovărăşit aici. (Arătându-i.) Iată-i amândoi...(Bondici şi Pungescu se închină.)

AFIN (în parte) Cine i-a poftit la bal?

CUCULEŢ (în parte): Iaca voinicii mei... am să le iau urma toată seara ca un prepelicar.

CHIRIŢA: Doamne! de s-ar face Guliţă mai mare, ca să scrie şi el piesă de ftiatru... am să-l pun să toarne o piesă auftorului... da ştii? să se sature.

CUCULEȚUL aduce îngheţate

AFIN: Ei bine, bine... treacă-ţi mânia acu... şi ia o îngheţată, doar te-i mai răcori... De care pofteşti?... de alămâie?...

CHIRIŢA: Ba nu, că-mi strepezesc dinţii... dă-mi de cea roşie că- mi bate mai bine la ochi.

CUCULEŢ (către Bondici şi Pungescu): Domnilor, nu metahirisiţi în astă-seară un stosişor ceva?

BONDICI: Cu mare plăcere, domnule .

(Se pun la masa de cărţi.)

CUCULEŢ (în parte): Doamne, de i-aş prinde cu vro coţcărie!

(În vremea acestor cuvinte orhestrul începe a executa o polcă en sourdine, care ţine necontenit. Cavalerii, pe rând, poftesc damele la joc şi merg în salonul din fund. Chiriţa, Aristiţa şi Calipsiţa rămân pe canapea.)

CHIRIŢA (Fetelor.) Ţineţi-vă frumos, şi nu fiţi aşa de posomorâte c-o să vie cavalerii să vă poftească... mai zâmbiţi... mai zâmbiţi, Ian priveşte!... toate moachele-s poftite pe rând... numai a mele şed locului parcă-s înfipte... Să vezi că n-or să se mişte toată noaptea! (Se scoală.)

PUNGESCU: Ştos!

CUCULEŢ: Mare noroc ai, domnule!

PUNGESCU: Nu fie dă deochi... mă paşte bine norocul cărţilor.

CUCULEŢ: Să juri că-s măsluite.

PUNGESCU: Ştos!

CUCULEŢ: Nu pot să bat măcar o carte!... ce ghinion!... zece galbeni pe valet!

PUNGESCU (întorcând cărţile): Plie!

CUCULEŢ: Iar plie?

CHIRIŢA: Iaca Guliţă! cum gioacă de frumusel, dragu mamei!... parcă-i un titirez!... Numai voi staţi locului...Guliţă... Guliţă...

GUGULIŢĂ: Aud, neneacă... (Vine lângă Chiriţa.)

CHIRIŢA: Vină, Guguleo, de-ţi gioacă ţâţacele...

GUGULIŢĂ: Bucuros... Hai, ţâţacă Calipsiţo.

CALIPSIŢA: Baiu.

CHIRIŢA: Baiu, baiu?... Ian vezi-le că se şi fasolesc acu?... Mări, ian să vă arăt eu cum să gioacă poalca. Vin-încoace, Guguleo... ce atâtea marafeturi... (Joacă cu Guliţă, cântând.) Polca, polca, vesel joc etc., etc.

LULUŢA (cu mirare lui Pungescu): Monsieur... monsieur...

PUNGESCU: Mademuazel?

LULUŢA: De ce ai tras acu pe riga dedesubtul cărţilor? (Se depărtează.)

CUCULEŢ: Aud?... Ha! coţcarule, cu de-aste-mi umbli?... bine că te prinsei...

PUNGESCU: Ce?... Ce vorbe sunt alea, domnule?

BONDICI: Domnule... satisfacţie să ne dai.

CUCULEŢ: Satisfacţie?... Ian aşteaptă...(le pune cătușele)

CHIRIŢA:... ce catahris îi aista?

CUCULEŢ: Nu-i nici un catahris, cucoană... Am poruncă de la Departament să-i opresc.

TOŢI: Da pentru ce?

CUCULEŢ: Pentru că unu-i Bondici şi celalalt Pungescu: doi coţcari vestiţi din Focşani.

CHIRIŢA (ţipând): Coţi... Vai de mine!

CUCULEŢ: Care au dezbrăcat lumea cu şmecherii şi cărţi măsluite... Aţi înţeles acu?...

CHIRIŢA (ţipând): Coţi... coţi... ginerii mei?... Valeu! am dat cinstea pe ruşine... Ah! ah! (Leşină.)

Afinoaie, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă pun pe Chiriţa pe canapea şi caută s-o dezleşine.

Cu plecăciune, boieri d-voastră... copilele le-aţi văzut: iată-le-s... Aristiţo, Calipsiţo... (Fetele vin lângă dânsa.) Aiste-s, cum le-am procopsit de douăzeci ş-atâţi de ani... Una-i de 16 pe 17, şi una de 18 pe 19... îi împlinesc la lăsatul săcului... Precum le vedeţi... îs tinerele, frumuşele, curăţele, hărnicele, cu ghitarda lor, cu cadrilul lor, cu franţuzasca lor. Parle france, madmuzel?...

FETELE: Ui, maman.

CHIRIŢA: Le-aţi auzit?... ca apa! Ce ziceţi?... vă place?... Ascultaţi-mă pe mine, că eu ştiu ce ştiu... nu pierdeţi chilipirul de la mână.