AVENTURILE LUI HABARNAM



-după NIKOLAI NOSOV-



PERSONAJE:

POVESTITORUL

HABARNAM

PETICEL

ȘTIETOT

PILULĂ

ACUARELĂ

GUSLĂ

LENTILĂ

DONDĂNEL

FLORICICĂ

FULG DE NEA

OCHI-ALBAȘTRI

FLOARE-DE-COLȚ

MIERANNA

POVESTITORUL: A fost odată un oraș de basm, locuit de pititci. Li se spunea pitici pentru că erau mici, mici de tot. Oricare dintre ei nu era mai înat decât un castravete. Și pentru că pe străzile lui creșteau o mulțime de flori , i se spunea Orașul Florilor. Piticii erau de două feluri: prichinduți și prichinduțe. Mulți prichindei se mândreau că ei sunt prichindei și nu voiau nici să audă de prichinduțe. Între aceste ”două specii” exista un război ancestral. De aceea locuiau în orașe diferite.

Unii dintre spectatori vor spune că toate astea sunt doar scorneli. Poate că au dreptate, poate că nu. În orașul de basm poate exista până la urma urmei orice. Hai să vă fac cunoștință cu o parte din piticuți.

-Habarnam stă întins pe podea și se uită în tavan, Guslă cântă la muzicuță-

HABARNAM: Guslă, vreau și eu să fiu muzicant!

GUSLĂ:Te învăț! La ce vrei să cânți?

HABARNAM: La ce-i mai ușor.

-îi dă o muzicuță-

HABARNAM: Nu, muzicuța sună prea încet.Ceva mai tare nu ai?

GUSLĂ: Toba, îți place?

HABARNAM:Uite, ăsta da instrument! Ce tare cântă!

GUSLĂ:Atunci ești gata să iei lecții?

HABARNAM:Păi de ce să mai învăț? Gata, acum știu să cânt.

GUSLĂ:Nu-i adevărat, nu știi să cânți.

HABARNAM: Ascultă! (începe să bată, Guslă se ține de urechi)

GUSLĂ:Asta e doar o bumbăceală.

HABARNAM: Păi, am cântat foarte frumos.

GUSLĂ: Ba nu-i frumos deloc. După câte văd nu ai nici un talent pentru muzică.

HABARNAM:Ba tu nu ai talent! Spui asta numai din invidie. Vrei ca lumea să te asculte și să te laude numai pe tine.

GUSLĂ:Nu-i adevărat. Uite, ia toba și cântă. N-au decât să te laude și pe tine.(îi dă toba și iese supărat)

HABARNAM: Păi, chiar am să cânt.

-intră în cameră Acuarelă, Peticel, Floricică

FLORICICĂ: Ce-i cu hărmălaia asta?

HABARNAM:Ăsta nu-i zgomot. E cântecul meu.

PETICEL: Încetează imediat! Ne spargi urechea cu muzica ta!

HABARNAM:Asta pentru că nu te-ai obișnuit încă cu muzica mea.După ce-o să te obișnuiești n-o să-ți mai sparg urechile.

ACUARELĂ: Termină odată! Cară-te de-aici!

HABARNAM:Păi, unde să mă car?

ACUARELĂ: În câmp.

HABARNAM: Da în câmp n-are cine să m-asculte! Nu-nțelegeți muzica mea! Uite, n-am să mai cânt și într-o bună zi vă ve-ți da seama ce geniu ați pierdut.

-tăcere un moment-

HABARNAM: Acuarelă, m-am hotărât să mă fac pictor!Dă-mi niște acuarele.Vreau să-i fac portretul lui Peticel.

-Acuarelă îi dă toate materialele necesare lui Habarnam-

HABARNAM: Așează-te Peticel, imediat am să-ți fac portretul.

-Stai într-un loc, și nu te mai mișca! Altfel n-o să-ți semene.

PETICEL: Acuma îmi seamănă?

HABARNAM: Aidoma!(mai aplică o pereche de mustăți violete)

PETICEL: Hai, arată-mi să văd ce-a ieșit!Cum, așa arăt eu?

HABARNAM:Păi cum altfel?

PETICEL: Da, mustăți de ce mi-ai desenat?

HABARNAM: Odată și-odată or să-ți crească.

PETICEL: Și nasul de ce e roșu?

HABARNAM: Ca să fie mai frumos portretul.

PETICEL: Ăsta nu e un portret bun. Dă-mi-l să-l rup.

HABARNAM: Vrei să rupi o operă de artă?

_îi smulge foaia și iese pe ușă-

GUSLĂ: Habarnam ăsta te scoate tot timpul din răbdări.

ACUARELĂ: Ai dreptate. (vor să plece dar sunt opriți de Habarnam care intră)

HABARNAM: Gata, știu ce vreau să mă fac.

TOȚI: CE?

HABARNAM: Poet, ca Floricică.

FLORICICĂ: Ține-mă Doamne!N-ai reușit să cânți sau să pictezi, ce te face să crezi că ai talent literar?

HABARNAM:Simt eu că sunt foarte înzestrat.

PETICEL:Nu-l băga în seamă, hai să mergem.

HABARNAM: Tu erai cel mai bun prieten al meu. Merci de ajutor.

PETICEL: Cu un pierde vară ca tine nu vrea nimeni să se împrietenească.

-Habarnam vrea să-l ia la bătaie dar îl oprește Floricel, Peticel pleacă supărat-

FLORICICĂ: Bine, sunt de acord, da trebuie să te verificăm. Știi ce-nseamnă rimă?

HABARNAM: Rimă? Nu știu

FLORICICĂ:Rimă este atunci când două cuvinte au terminații asemănătoare. De exemplu: rață-dimineață, prăjitură uscată-înghețată. Ai înțeles?

HABARNAM:Am înțeles.

FLORICICĂ: Atunci spune-mi o rimă pentru ”toiag”

HABARNAM: Covrig.

FLORICICĂ: Păi ce fel de rimă este asta toiag-covrig, nu rimează defel.

HABARNAM: Dar amândouă se termină la fel.

FLORICICĂ: Nu-i de ajuns. Trebuie ca aceste cuvinte să se asemene așa încât să iasă ceva armonios. De exemplu: toiag-moșneag.

HABARNAM:Am înțeles.

FLORICICĂ: Atunci găsește-mi o rimă pentru ”câlți”.

HABARNAM: Mâlți.

FLORICICĂ: Ce-s ăia mâlți? Nici nu există asemenea cuvânt.

HABARNAM: Atunci bâlți.

FLORICICĂ: Ce mai sunt și ”bâlții”? ăștia?

HABARNAM:Asta e când cobâlțîi ceva, atunci se fac ”bâlți”.

FLORICICĂ: Numai minciuni spui, nu există un asemenea cuvânt. Trebuiesc alese doar cuvinte care există, nu născociri.

HABARNAM: Și dacă eu nu pot alege alt cuvânt?

FLORICICĂ: Înseamnă că n-ai talent pentru poezie.

HABARNAM:Atunci găsește tu o rimă.

FLORICICĂ: Îndată. ...câlți, dâlți, nâlți....nu rimează cu nimic.

HABARNAM: Ai văzut? Chiar tu folosești cuvinte care nu rimează cu nimic și mai zici că eu nu sunt talentat.

FLORICICĂ: Bine, ești foarte talentat dar lasă-mă în pace! Mă doare capul. Scrie în așa fel încât să aibă înțeles și rimă și gata poezia.

HABARNAM: Oare chiar așa simplu este?

FLORICICĂ: Sigur că este.

HABARNAM: Atunci lăsați-mă singur să compun. Un poet are nevoie de solitudine ca să poată crea.

FLORICICĂ: Spor la treabă!(pleacă toți)

-Habarnam începe să se gândească, la un moment ceva imaginar îl izbește în cap-

HABARNAM: Oare ce m-a lovit?O, fi căzut ceva din cer? Înseamnă că a dat peste mine ceva de la soare. Hiii, s-a desprins o bucată din soare și m-a lovit în cap. Văleleu, fraților...săriți...cade soarele peste noi!

LENTILĂ: Ce-ai pățit Habarnam? Ce zbieri așa?

HABARNAM: Lentilă, auzi ce mi s-a-ntâmlat: s-a desprins o bucată de soare și m-a lovit în cap.

LENTILĂ:Nu mai spune. (începe să râdă) Dacă s-ar fi desprins o bucată din soare, te-ar fi strivit de rămâneai acolo lat. Că doar Soarele e foarte mare.

HABARNAM: Minți, Soarele nu-i mai mare decât o farfurie.

LENTILĂ: Ni se pare nouă că e așa, pentru că soarele e mai departe de noi. Soarele e mai mare decât întreg Pământul nostru.Și e un uriaș glob incandescent.

HABARNAM: Ce chestie! Tu de unde știi Lentilă atâtea despre lumea asta?

LENTILĂ: Le-am văzut prin luneta mea.

HABARNAM: Da, ai văzut vreodată prin chestia asta cum arată capătul Pământului?

-Lentilă începe să râdă-

HABARNAM: De ce râzi?

LENTILĂ: Pentru că Pământul n-are capăt, el e rotund ca o mingie.Și în plus eu nu știu atât de multe. Mai învățat ca mine e Știetot.

HABARNAM: Lentilă, mereu am vrut să știu ce e dincolo de porțile orașului nostru. Ce-ar fi să începem o expediție. Crezi că Știetot ne-ar ajuta?

LENTILĂ: Nu știu. Da-l putem întreba.

HABARNAM: Mă duc să-l chem. Să nu pleci că vin imediat.

LENTILĂ: Mare pezevenghi mai e și ăsta. (începe să se uite prin lupă)

-intră Habarnam urmat de Știetot, Acuarelă, Guslă, Dondănel, fiecare dintre ei aduc câte 2 baloane, și cartoane-

LENTILĂ: Ce-i cu voi fraților? Și ce faceți cu lucrurile astea?

ȘTIETOT: Pentru prima oară în toată existența lui, Habarnam are o idee genială.

LENTILĂ: Ce idee?

ȘTIETOT: Să cunoaștem lumea înconjurătoare printr-o expediție. Mă gândeam de mult la asta. Și după sute de ore de cercetare am ajuns la concluzia că cel mai bun mijloc de a te deplasa într-o expediție este un balon. De fapt zeci de baloane umplute cu heliu.

LENTILĂ: Și cu restul populației ce este?

HABARNAM: Am dat sfoară în țară că organizăm o călătorie dincolo de porțile Orașului Florilor și ei vor să meargă cu noi. Condiția este să ne ajute să construim....drăcovenia.

ȘTIETOT: Balonul Habarnam. Mergi și tu cu noi?

LENTILĂ: Eu? Întâi să văd balonul că zboară și apoi mai vedem.

ȘTIETOT: La muncă fraților!

-muzică, construcția balonului-

ȘTIETOT: Eii, gata! Hai toată lumea să treacă în coșul balonului.

HABARNAM: Ce faci Lentilă nu te urci?

LENTILĂ: Mai bine l-ai lua pe prietenul tău Peticel.

HABARNAM: Cu Peticel m-am certat.

DONDĂNEL: De ce?

HABARNAM: Pentru că nu e cu adevărat prietenul meu. Ar fi trebuit să mă încurajeze când am vrut să mă fac pictor, poet sau muzician. În schimb el m-a luat peste picior.

ȘTIETOT: Hai, Lentilă urcă! Nu te mai codi!

LENTILĂ: Nu suntem cam mulți?

ȘTIETOT: Nu! Hai urcă.

LENTILĂ: Lasă, eu stau acasă.

ȘTIETOT: Cum vrei. Atunci rămâi cu bine Lentilă și ai grijă de ceilalți prichindei în lipsa noastră. La revedere!

TOȚI: La revedere!

POVESTITORUL: Adevărul este că Lentilă cât era el de mare savant avea rău de înălțime. Eee, și-așa neînfricații noștri călători, porniră într-o incredibilă aventură. Balonul se desprinse ușor de pământ și începu să plutească deasupra Orașului Florilor.

HABARNAM: Ia priviți, fraților, căsuța noastră a rămas jos!

-toți râd-

DONDĂNEL: Da tu ce credeai, că va zbura și căsuța cu noi?

HABARNAM: Nu credeam deloc așa ceva! Pur și simplu am zărit-o și v-am spus și vouă. Tu tot timpul bombănești, Dondănel! Din cauza ta n-avem tihnă în balon.

DONDĂNEL: N-ai decât să cobori dacă nu-ți place!

HABARNAM: Unde să cobor?

ȘTIETOT: Gata, ajunge!

HABARNAM: Uitați-vă, fraților, cineva fuge după noi!

ACUARELĂ: Așa e! Să știi că ăsta e Peticel.

GUSLĂ: Oare?

ȘTIETOT: Asta e umbra noastră.

HABARNAM: Cum umbra noastră?

ȘTIETOT: Foarte simplu. Este umbra balonului nostru.Noi umblăm prin văzduh, iar umbra aleargă pe pământ.

DONDĂNEL: Hii, a dispărut umbra. S-a pitit de noi.

ȘTIETOT: Cum să se pitească? Ne-am înălțat noi foarte sus și umbra nu se mai distinge din cauza asta.

DONDĂNEL: Ce rușine, să stai așa și să nu-ți poți vedea nici măcar propria umbră!

HABARNAM: Iar bombănești? Nicăieri n-are omul liniște din cauza ta!

DONDĂNEL: Liniște! Liniște! Dacă vrei liniște stai acasă!

HABARNAM: N-ai decât să stai tu!

PILULĂ: Dacă nu vă potoliți, vă arunc pe amândoi din balon!

-la un moment dat pe furiș Habarnam și Dondănel se joacă pe ascuns leapșa, Habarnam îl împinge mai tare pe Dondănel, acesta cade și rupe coșul balonului-

-DONDĂNEL: Au! Mi-ai rupt oasele!

ȘTIETOT: Potoliți-vă! Ia uite ce-ați făcut! Din pricina voastră s-a rupt coșul. O să se desfacă și-o să cădem cu toții din el.

-se produce o cădere bruscă, toți încep să țipe-

PILULĂ: A-VA-RIE!

HABARNAM: Murim! (se ascunde în coș)

PILULĂ: Ieși de-acolo!

HABARNAM: Mie mi-e bine și aici! Măcar dacă mor, să mor la adăpost.

ȘTIETOT: Ieși n-auzi! (îl trage forțat) Vom sări cu parașutele! PREGĂTIȚI-LE! (deschid toți umbrele)Atenție! Unul câte unul după mine. Cine nu sare va fi dus de balon mai departe. Pornim! (sare)

PILULĂ: Nu mai sare nimeni.Urcăm iarăși.

HABARNAM: De ce urcăm?

DONDĂNEL: Deșteptule! A sărit Știetot și balonul s-a ușurat.

PILULĂ: Ce-o să ne facem fără Știetot?

HABARNAM: Mare lucru, o să ascultați de mine. Am să fiu eu șeful vostru.

DONDĂNEL: TU? Nu poate fi șef cineva cu un cap ca al tău.

HABARNAM: Așa, vasăzică! Poftim jos și caută-l pe Știetot al tău, dacă nu-ți place capul meu.

PILULĂ: Ajunge! Dacă tot vrei să fii șef, născocește ceva. Nu vezi că am început să coborâm din nou?

HABARNAM:Mă gândesc.Am găsit! Când a sărit Știetot, balonul s-a ridicat pentru că a devenit mai ușor.

ACUARELĂ: Mi-e groază de ideile care-i trec ăstuia prin cap.

PILULĂ: Hai să-l ascultăm.

HABARNAM: Trebuie să aruncăm pe cineva ca să se ușureze balonul.

Toți: Ce?

HABARNAM: Propun să-l aruncăm pe cel care bombănește mai mult.

DONDĂNEL: Cu asata nu sunt de acord!Să-l aruncăm pe cel mai greu!

GUSLĂ: Nici asta nu merge. Toți avem aceeași greutate.

PILULĂ: Habarnam, hotărăște mai repede că acuși ne bubuim de pământ.

HABARNAM: Trebuie să ne numărăm, să vedem cine iese să sară cu parașuta.

GUSLĂ: Bine, hai să ne numărăm.

HABARNAM: Uni, doni, tres,

Ținter, binter, fes,

Eni, meni, la sfârșit

Ținter, binter, ai ieșit.

-iese el la numărătoare-

HABARNAM: Nu-mi place numărătoarea asta: En, ten, ti....

-coșul se izbește cu putere de pământ, toți se prăbușesc-

-scena conține acum o cameră de spital în care sunt 5 saltele pe care se află întânși cei 5 piticuți-

FULG DE NEA: Unde sunt?

OCHI-ALBAȘTRI: Acolo.

FULG- DE-NEA: Ce fac?

OCHI-ALBAȘTRI: Zac

FULG- DE-NEA: Or fi morți?

OCHI-ALBAȘTRI: Nu, cred că trăiesc.

FULG- DE-NEA: Hai, lasă-mă și pe mine, egoisto.

OCHI-ALBAȘTRI: Nu te mai împinge așa.

-Habarnam aude gălăgie la ușă, se ridică din pat și deschide ușa, fetele cad în scenă și încep să se plângă de durere-

FULG- DE-NEA: Prichindelule, ești un bătăuș!

OCHI-ALBAȘTRI: Voi prichindeii, nu faceți altceva decât să vă gândiți cum loviți pe cineva!Ce bine că nu mai locuim cu voi!

HABARNAM: Da unde mă aflu?

FULG-DE-NEA: În orașul prichinduțelor. Ați căzut cu balonul, ai uitat?

HABARNAM: Nu. Da voi cine sunteți?

OCHI-ALBAȘTRI: Eu sunt Ochi-albaștri, și ea este FULG DE NEA.

-intră Mieranna-

MIERANNA: De ce te-ai ridicat din pat, bolnavule?

HABARNAM: Tu cine mai ești?

MIERANNA: Mieranna, doctor primar în orașul prichinduțelor. Voi ce căutați în camera bolnavilor?

FULG-DE-NEA: Am venit să vedem care din ei s-a mai trezit.

MIERANNA: Ah, prichindeii ăștia! Mereu născocesc tot felul de șotii! Chiar aveați nevoie să zburați cu balonul?Taci, taci! Știu ce-o să-mi răspunzi: că n-o să mai faci. Așa spun toți prichindeii și după aceea se apucă de alte năzdrăvenii! Așează-te bolnavule!

-vrea să se așeze, dar sare ca ars-

-Mieranna îl pune la loc în pat dar cu fața în sus-

MIERANNA: Aha. Fundul tău e plin de așchii. Va trebui să le scot.

HABARNAM: Și o să mă doară?Au!

MIERANNA: Asta nu e durere, pacientule! Ți se pare doar că te doare.

HABARNAM: Auuu!

MIERANNA: Nu mai țipa așa, pacientule! Parcă te-aș tăia.

HABARNAM: Mai bine rămân cu așchiile.

MIERANNA: Nu se poate. Ai să faci puroi, pacientule.

HABARNAM: Ce tot o dai în sus și-n jos cu pacientule? Mă cheamă Habarnam.

MIERANNA: Așa prichindel, așa nume.

HABARNAM:Auuu!

MIERANNA: Gata! Balon ai vrut, balon ai găsit. Gata, acum te rog să te odihnești.

HABARNAM: Dar cu prietenii mei ce se întâmplă?

MIERANNA: Ei s-au trezit înaintea ta. Dar pentru că făceau prea multă gălăgie și vroiau să plece din spital le-am făcut un calmant și-au adormit. Mai ales Pilulă e atât de neascultător! Mai spunea că e medic.

FULG DE NEA: Nu-i așa c ți-a fost frică să zbori cu balonul?

HABARNAM: Un pic.

-intră Floare de colț-

MIERANNA: Tu ce mai vrei?

FLOARE DE COLȚ: Am venit și eu să-i văd pe prichindei.

OCHI-ALBAȘTRI: Ea este Floare de colț, poeta Orașului prichinduțelor.

FLOARE-DE-COLȚ: Vreau să scriu o poezie legată de expediția prichindeilor. Și vreau să le pun niște întrebări. Spune-mi te rog cine a născocit zborul cu balonul?

HABARNAM: Pe cuvânt de onoare că eu!

FULG-DE-NEA: Ce interesant! Povestește-ne!(Mieranna se dezbracă de halat și-l lasă pe unul din paturi, apoi ascultă în continuare)

HABARNAM: Mă tot rugau de mult prichindeii noștri să născocesc vreo idee: ”Născocește ceva, frate, te rugăm!” M-am gândit trei zile și trei nopți și ce credeți? Mi-a venit o idee grozavă! ”Uite, fraților, le-am zis, o să aveți un balon!” Și așa ne-am construit balonul.

OCHI-ALBAȘTRI: Și pe urmă?

HABARNAM: Pe urmă ne-am urcat toți și am început să plutim. Când am ajuns sus și ne-am uitat în jos, pământul nu era mai mare decât o plăcintă.

OCHI-ALBAȘTRI: Nu se poate!

MIERANNA: Nu-l mai întrerupeți!Doar n-o să ne mintă.

HABARNAM: Așa e, lăsați-mă să spun minciuni....adică, ptiu! Și cum vă spuneam, zburăm deci tot mai sus. Deodată, bum! Ne uităm și ce să vezi? Ne-am izbit de-un nor. Ce-i de făcut? Am luat toporul și am spart o gaură în nor. Apoi am început iarăși să urcăm. Și am ajuns la o înălțime unde gerul era de o mie de grade. Balonul s-a răcit și a început să coboare cu repeziciune. Știetot, un fricos, când a văzut că balonul cade, s-a aruncat cu parașuta. Și-apoi, dintr-o dată...buf.

FULG-DE-NEA: Și mai departe ce-a fost?

HABARNAM: Nu mai știu. M-am trezit aici. Am și eu o întrebare. Unde sunt hainele mele.

MIERANNA: Sunt într-un loc sigur. Ca să fiu sigură că nu plecați de aici.

HABARNAM: Cum adică?Vrei să spui că toți de aici suntem de fapt prizonierii voștri?

MIERANNA: Nu chiar. Dar deocamdată vreau să văd că vă comportați civilizat. Îți dai seama ce ar însemna cinci prichindei bătăuși pe străzile orașului nostru? Toată lumea s-ar umple de vânătăi și cucuie.

FLOARE DE COLT: Mieranna, eu zic totuși că prichindeii nu sunt chiar așa de răi. Uite, de exemplu, Habarnam e chiar foarte curajos.

MIERANNA: Vom mai vedea. Acum toată lumea afară, pacienții au nevoie și de odihnă.

-Ies toți, Habarnam începe să facă turul paturilor celorlalți prichindei după ce se îmbracă cu halatul uitat de Miranna. Se oprește la Dondănel pe ca începe să-l gâdile pentru a se trezi-

HABARNAM: Cum te simți bolnavule?

DONDĂNEL: Minunat! Mă doare capul îngrozitor. Unde suntem?

HABARNAM: În orașul prichinduțelor. Ridică-te bolnavule. Respiră.

DONDĂNEL: Ce-nseamnă asta? ba ridică-te, ba culcă-te, ba respiră, ba nu respiră!(Habarnam îl lovește cu palma peste cap)

HABARNAM: Tu, Dondănel n-ai să te schimbi deloc. Bombănești într-una.

DONDĂNEL: Habarnam!

HABARNAM: Gura!(încep să se trezească și ceilalți prichindei)

DONDĂNEL: Ascultă, Habarnam, scapă-mă de-aici. Sunt sănătos tun, pe cuvânt de onoare! M-am lovit doar la genunchi și astea mă țin în pat, mi-au luat hainele.

HABARNAM: La toți ne-au luat hainele. Ca să nu mai plecăm de-aici. Mai rabdă puțin până născocesc eu ceva.Numai promite-mi ce de aici înainte ai să mă asculți numai pe mine, iar dacă te vor întreba prichinduțele cine a născocit balonul să le spui că eu.

DONDĂNEL: Bine, da numai scapă-mă din pușcăria asta.

PILULĂ: Și eu vreau să fug.

HABARNAM: Cum, nici tu nu ești bolnav?

-intră Miranna fără ca cei din sală să o observe-

PILULĂ: N-am decât o julitură la umăr. Și să vezi ce tratament îmi aplică.Pe dinafară-plasturi cu miere, intern-ghici ...

ACUARELĂ ȘI GUSLĂ: Miere.

MIERANNA: Recunoaște totuși că metoda noastră de vindecare este mult mai bună decât a voastră. Orice leziune, rană, lovitură, furuncul trebuiesc unse cu miere. Mierea e o substanță dezinfectantă foarte bună.

PILULĂ: Nu pot fi de acord cu dumneata. Toate rănile trebuiesc unse cu iod. Iodul e foarte bun dezinfectant. Pentru prichindei mierea dumitale nu e bună la nimic.

MIERANNA: De ce?

PILULĂ: Doar ai recunoscut singură că tratamentul cu miere e nedureros.

MIERANNA: Și un tratament trebuie neapărat să fie dureros?

PILULĂ: Pentru prichindei neapărat. Dacă un prichindel sare un gard și se lovește, rana trebuie tratată cu iod, pentru ca durerea să-l determine pe prichindel ca atunci când va mai vrea să sară vreun gard să realizeze cât e de periculos. Medicul trebuie să le aibă în vedere pe toate.

-intră și celelalte trei prichinduțe-

MIERANNA: Ție cine ți-a dat voie să te îmbraci în halatul meu?

HABARNAM: Dacă mi-ați luat hainele!

ACUARELĂ: Prichinduțele astea!

MIERANNA: De ce vi se pare rău să fi prichinduță?

ACUARELĂ: Nu e rău, dar să fii prichindel e și mai bine. Noi îl avem pe Guslă-muzicantul.

MIERANNA: Și noi avem multe prichinduțe care se pricep la muzică.

ACUARELĂ: Floricică e un mare poet.

MIERANNA: Și noi o avem pe Floare-de-colț.

FULG-DE-NEA: MIERANNA trebuie să recunoști totuși că noi nu avem un Habarnam. Dacă am avea și noi un om de știință ca el!

GUSLĂ: Cine e om de știință?

FLOARE DE COLȚ: Habarnam ne-a povestit cum i-a venit ideea construirii balonului.

ACUARELĂ:Da nu el a fost cu ideea, Știetot a fost.

OCHI-ALBAȘTRI: Cine e Știetot ăsta?

ACUARELĂ: Prichindelul nostru care se pricepe la toate.

OCHI-ALBAȘTRI:Ce ai de zis, Habarnam?

HABARNAM: Nu e adevărat! Eu am construit balonul. Nu-i așa Dondănel?

DONDĂNEL: (cu jumătate de gură) Da...

ACUARELĂ ȘI GUSLĂ: De ce minți Dondănel?

DONDĂNEL: Pentru că... el m-a obligat.

-Habarnam dă să plece dar Pilulă se dă jos din pat și-l oprește-

PILULĂ: Ești un mincinos, Habarnam!Spune-le prichinduțelor cine ești tu de fapt!

-Habarnam merge într-un colț al camerei și începe să plângă-

HABARNAM: Da, e adevărat. Nu sunt decât un pierde-vară. De fiecare dată când fac pe viteazul ceva rău se întâmplă. Sunt cel mai rău prichindel din întreg Universul.

-prichinduțelor li se face milă de el-

OCHI-ALBAȘTRI: Ne pare rău Habarnam.

HABARNAM: Păi, de ce să vă pară rău? Voi nu mi-ați făcut nici un rău. Dimpotrivă, eu v-am mințit.

MIERANNA: Da, dar important e că acum îți pare rău pentru greșeala ta. Uite, ca să te simți mai bine vă vom aduce hainele. Fetelor, vă rog, mergeți în cabinetul meu.

FLOARE DE COLȚ: Să trăiți!

-deodată Habarnam, după ce îi sunt aduse hainele începe să urle-

OCHI-ALBAȘTRI: Acum ce mai e?

HABARNAM: Mie...mie.....

DONDĂNEL: Zi odată.

HABARNAM: Mie mi s-a făcut dor de Peticel. E el rău câteodată....da e prietenul meu. Eu sunt aici și el a rămas acasă. Ce-o face el acum?

MIERANNA: Dificil de tratat mai sunt și piticuții ăștia! Nu ți-ai luat rămas bun când ai plecat?

HABARNAM: Ne certasem și n-am vrut să-mi iau rămas bun.

FLOARE DE COLȚ: Mieranna, e mare distanța între orașul nostru și Orașul Piticuților?

MIERANNA: Cam 2 zile de mers pe jos. Da de ce mă întrebi?

FLOARE DE COLȚ: Cred că a venit timpul să le dăm drumul piticuților. Lui Habarnam i s-a făcut dor de casă.

PILULĂ: Și mie mi s-a cam făcut dor.

-la fel spun și ceilalți

-MIERANNA: (după un timp de gândire) Bine, fie!

TOȚI: Ura!

PILULĂ: Vă mulțumim, doamnă doctor. Cred că ar trebui să plecăm imediat.

FULG DE NEA: Ai dreptate, piticuții din Orașul Florilor sunt probabil foarte îngrijorați.

DONDĂNEL: Atunci , ce mai așteptăm. Sunteți gata?

HABARNAM: Gata.

OCHI-ALBAȘTRI: Habarnam, vreau să te rog ceva. Promiți că ai să ne scrii.

-Habarnam tace-

OCHI-ALBAȘTRI: Nu vrei să ne scrii?

HABARNAM: Ba da dar...

DONDĂNEL: Adevărul e că nu știe să scrie. Nu-i nimic, prietene, te vom învăța noi să scrii.

HABARNAM: Mulțumesc, fraților!

-Piticuții își iau la revedere-