vineri, 29 octombrie 2010

Ce ne facem fetelor?
Tigrul căruia îi plăceau clătitele



RUTH BYERS




PERSONAJE:

CORUL: C1, C2, C3, C4, C5

VIPEROANȚA

HI

HIM

MĂMUCA

AMELIA ANN

HUBERT

TIGRUL PURPURIU

2 BOP-HOPI

CORUL: C1: Bing!C2: Bang!C3: Bong!C4: Bum!

O să vă spunem o poveste!

C1: O poveste hazlie!

C2: Ba nu-i deloc hazlie!

C3: Uneori e tristă,

C4: înfricoșătoare și fantastică!

C5: Este povestea unui moș care trăia pe lună!

C1:Este povestea unei babe care călătorea pe mătură!

C4:Ba nu! Este vorba de o femeie bătrână care locuia într-un castel!

C2: Cu scări care trosnesc!

C3: Uși care scârțâie....Obloane stricate!....

C4: Și pânze de păianjen!

C5: În acest castel locuiește bătrâna cu cei doi frați ai ei.

C1: O cheamă Viperoanța. Cei doi frați sunt Hi și Him.

C2: Și într-o zi Viperoanța s-a trezit dimineața .....soarele strălucea și păsările ciripeau...

C2: Nu-i adevărat!

C3: Bine! Cerul era negru și nici o pasăre nu ciripea.

C4: Ea a hotărât ca tocmai aceasta să fie ziua în care să spulbere colbul de pe cartea care nu fusese deschisă de 100 de ani.

VIPEROANȚA: ”Cum se fabrică 10 animale care să cucerească întreaga lume...”Him! Hi!Asta-i ce-am vrut să facem de când mă știu!

HI: Ce mai este? Nu vezi că-mi hrănesc liliacul?

HIM: Și eu îmi lustruiesc dintele!

CORUL: Ce scârbos!

VIPEROANȚA: Doamne, ce familie mi-ai dat! Am găsit un mijloc de a cuceri lumea!

HIM ȘI HI: Un mijloc de a cuceri lumea?

VIPEROANȚA: Fiți atenți! O rețetă de mâță Carapusy!

Hi: Și una de Bob-Hop!

HIM: Ce-i aia Bob-Hop?

VIPEROANȚA: Ia uite! Un tigru! Hai să ne apucăm de treabă!

Un pahar, păr de cămilă.

Fir cu fir, încet cu milă!

Lipitori vreo cinci sau șase,

Dar sculate de la masă!

Neg cu două rădăcini,

Șapte inimi de găini,

Doi, trei viermi,....Huo! Cu măsură!

Mesteci bine în fiertură!

Două aripi de liliac...

HI: Nu liliacul meu, prostule!

VIPEROANȚA: Dinte de năpârcă ros pentru tigrul fioros. Și fiarbă, fiarbă, fiarbă!Para focului să-l arză!

-din cazan iese tigrul roșu-

VIPEROANȚA: Neisprăviților! Ați descântat un tigru purpuriu? Cine-a mai văzut vreodată un tigru purpuriu?

HI: N-am pus eu culoarea! Tu ai pus-o!

HIM: Ba n-am pus-o eu! Tu ai pus-o!

HI: Ba tu!

HIM: Ba tu!

HI: Și ce-are a face culoarea? Nu-i tot tigru?

HIM: Dar n-are dungi!

VIPEROANȚA: Să vedem cum se adaugă dungile.....în rețetă nu scrie despre asta și doar dungile fac din el un adevărat tigru..

HI: N-avem decât să-i aplicăm noi câteva dungi!

VIPEROANȚA: Da eu nu știu să cos!

HI: Noi nici atât!

VIPEROANȚA: Tot eu trebuie să găsesc o soluție. Mă mănâncă puricii cu voi doi! Hai, cărați cazanul ăsta în cămară!

HIM: Dar noi suntem personaje negative, avem voie să fim dezordonați.

VIPEROANȚA: Poate vrei să te împiedici și să cazi în cazan. Am să te transform pe tine atunci în tigru cu dungi.

TIGRUL PURPURIU: Mi-e foame!Dați-mi să mănânc.

VIPEROANȚA: Noi n-am mai mâncat de 50 de ani.

TIGRUL PURPURIU: Mi-e foame!Dați-mi să mănânc.

HI: Ăsta doar asta știe să zică.

TIGRUL PURPURIU: Mi-e foame!Dați-mi să mănânc.

VIPEROANȚA: Hai să mergem la supermarketul de la marginea orașului. Îi dăm ăstuia să mănânce ceva și poate găsim și niște dungi pe-acolo.

C1: Și așa oamenii au auzit de doamna bătrână și de tigrișorul ei purpuriu, pentru că în fiecare miez de noapte se plimbă pe străzi, privind la toate vitrinele, doar, doar or găsi niște dungi.

C2: Când au ajuns la supermarket primul lucru pe care l-a înfulecat tigrișorul au fost niște clătite cu gem de zmeură. De atunci numai asta înfuleca.

C3: Ca în toate orășelele, trăia acolo o croitoreasă. Nevoia de bani o făcea să lucreze până seara târziu în micuțul său atelier.

MAMA: Amelia, Hubert, duceți-vă acasă și încuiați ușa. E aproape unu.

AMELIA: De ce nu vii și tu?

MAMA: Mai am de cusut mânecile și mâine vine clienta să-și ia costumul.

AMELIA: Bine, o să am eu grijă de Hubert.

C1: Timpul trece.....Tic-tac, tic-tac

C2: Ce se aude?Pași?

C3:Pași

C4:Pași.

-coriștii fug zbierând-

-se aud pași zgomotoși-

MAMA: Cine e?

VIPEROANȚA: O croitoreasă! Asta sigur are dungi! Luați-o!

CORUL: Nu se poate!Trebuie să-i avertizăm pe copii!

AMELIA: Ce-i, ce s-a întâmplat?

CORUL: Viperoanța ți-a răpit mămica!

AMELIA: Nu se poate! Ce ne facem?

HUBERT: Mergem după ea!

C1: E prea primejdios pentru voi. Castelul e prea departe.

C2: Și chiar dacă ajungeți acolo, Viperoanța îl are pe Tigrișor. Cum scăpați de el?

AMELIA:Știi la ce mă gândesc? Tigrului îi plac clătitele. Dacă l-aș mitui?

HUBERT: Fantastic. Eu zic să mergem acasă, facem un coș de clătite și-apoi plecăm în expediție.

AMELIA: OK!La revedere! Sper să ne vedem cu bine!

-încep să se costumeze în vegetație-

C3: Și așa, Amelia și Hubert și-au început călătoria.

C4: Au mers, și-au mers...și-au mers...Coborând drumul prăfos,

C1: Trecând peste piscuri de gheață

C2: Și în adâncul, negru codru......

HUBERT: Să facem un popas, am ostenit.

AMELIA: Să gustăm ceva. Sunt lihnită de foame.

HUBERT: Clătitele trebuie să fie grozave!

AMELIA: Nu trebuie să mâncăm prea multe. Trebuie să păstrăm și pentru tigru. Nu mai lua altele!

HUBERT: Mă-ntreb ce-o face mama acum?

AMELIA: Hai să mergem, se face târziu!

HUBERT: Să ne mai odihnim puțin!

AMELIA: Hubert, suntem prea aproape de castelul bătrânei. Nu-i prudent să ne odihnim aici!

HUBERT: Ce se-aude?

AMELIA: Nu știu! Ascultă cum sună....Parc-ar fi din altă lume!

HUBERT: Mi-e frică! O fii trimis bătrâna vreun animal să ne prindă!

-apar cele două ființe-

BOB-HOPI : Predați-vă, nenorociților!

HUBERT: Ajutor!

AMELIA: Degeaba strigi, cine crezi că te aude în sălbăticia asta?

HUBERT: Uită-te la ochii lor. Ce mari sunt!

BOB-HOPI 1: Ca să te putem ronțăi mai bine!

BOB-Hopi 2: Ai luat muștarul?

BOB-HOPI1: Eu îi prefer cu usturoi!

BOB-HOPI2: Și la mine nu te-ai gândit? Știi că usturoiul nu-mi face bine la stomac.

BOB-HOPI 1: Nu-i problema mea. Prinde-i că vor să scape!

BOB-HOPI 2: Io zic să-i legăm fedeleș și să-i ducem la castel. Acolo avem de toate.

BOB-HOPI1: Și acolo să ne fure prada Viperoanța.Nu știi că aia nu ne lasă nimic și nouă.

BOB-HOP2: E clar. Frumușeilor pregătiți-vă! Vă vom servi chiar aici!

AMELIA: Ce vrei să faci?

HUBERT: Fii atentă! Număr până la trei și le azvârlim clătitele în ochi. Poate-i orbim și putem fugi.

-cei doi încep să zbiere și să meargă prin scenă dezorientați, între timp copii ies-

AMELIA: Mai repede Hubert!

HUBERT: E așa întuneric, că nu văd nimic.

AMELIA: Ține-mă de mână! Se face frig!

HUBERT: M-apucă spaima. Oare vom mai ieși vreodată de-aici?

AMELIA: Stai, uite o luminiță!

HUBERT: Ăsta e castelul! Ce mare și negru e!

HI: Ce faceți aici?

HIM: Cine sunteți?

AMELIA:Noi.....sssuntem...

HUBERT: Suntem din oraș.

HI: Ce aveți în coș?

AMELIA: Clătite. Viperoanța a făcut o comandă specială pentru Tigrișor.

HIM: De unde știm noi că n-aveți altceva în coș? Mmm ce frumos miros!

AMELIA: Dacă vreți vă dăm și vouă.

HI: Fie, da să nu-i spuneți nimic Șefei.

HIM: Să nu zăboviți mult în castel, că vă mănânc și pe voi! Hai, cărați-vă!

C1: Și așa Amelia și Hubert au pătruns în castel.

C2: Ce poveste strașnică!

C3: Și nu se întrerupe din cauza reclamelor

C4: Hei, puștiule, nu te duce tocmai acum să bei suc! Vrei să pierzi momentul cel mai palpitant?

C1: Și așa ultima scenă a poveștii noastre ale loc la castelul Viperoanței unde croitoreasa muncește din greu la dungile tigrișorului.

VIPEROANȚA: Încă o dungă și tigrișorul nostru va deveni o adevărată fiară! De acum încolo n-o să-i mai placă deloc clătitele. Știi ce va adora să roadă?

MAMA: Ce te face să crezi că vei putea cuceri lumea cu trei animale?

VIPEROANȚA: AI fost adusă aici să coși nu să pui întrebări.

MAMA: Și ce vei face cu Pământul după ce-l vei cuceri?

VIPEROANȚA: La asta nu m-am gândit. Coase! Ți-e foame? Peste câteva clipe n-ai să mai vrei clătite! Da am să-ți fac pentru ultima oară pe plac. Hi, Him! Unde sunteți?

MAMA: Nu trebuie să cos ultima dungă.(ascunde ața) Mă tem că nu mai am ață!

VIPEROANȚA: Ce? Nu mai ai ață?Imposibil!Ți-am adus un mosor întreg!

HI: Da șefa!Am auzit clopotul!

VIPEROANAȚA: Era și timpul! Mai trebuie ață și clătite!

HIM: Tigrul le-a mâncat deja pe toate?

VIPEROANȚA: Nu mai erau clătite. De ce credeți că vă spun să mai aduceți?

HI:Păi și clătitele aduse de copiii ăia?

VIPEROANȚA: Ce copii?....Netrebnicilor, ați lăsat niște copii să intre în castel?

HIM: N-au venit la tine?

VIPEROANȚA: Bineînțeles!Ce șușotiți acolo? Căutații repede, nu cred că sunt departe.

-încep să caute, copii se strecoară pe altă parte și își dezleagă mama-

HI: Au dispărut!

VIPEROANȚA: Prostii! Tot aici trebuie s-ajungă!

HIM: Uite-i!

VIPEROANȚA: Prindeți-i nătărăilor!

AMELIA: Ce-i de făcut?

HUBERT: Clătitele... Tigrișorule ia o clătită.

VIPEROANȚA: NU-l lăsați!

MAMA: Oprește-te, la primul pas vă va înghiți!

VIPEROANȚA: Cum să ne înghită? Pe noi? Înainte băieți!

AMELIA: Tigrule, drăguțu-le halește-i!

TIGRUL: Știi că aveți dreptate! Oricum ăștia trei începuseră să mă enerveze!

HI: N-nghite!

HIM: Să fugiim!

VIPEROANȚA: Tigru nerecunoscător! Mișcați-vă netoților!

C5: Și așa Viperoanța, Him și Hi au fugit din castel și n-au mai fost văzuți niciodată!

C2: Amelia, Hubert și l-au adoptat pe Tigrișorul purpuriu care....până la urma urmelor nu era un tigru adevărat pentru că.....n-avea dungi

joi, 14 octombrie 2010

TEXTE ANUL 2010-2011

TEZA LA LIMBA ROMÂNĂ





LAURA

MARILENA

VICTORIȚA

MIRON

PROFESOR LIMBA ROMÂNĂ



LAURA: Mihail Sadoveanu! Nu crezi că ar putea să ne dea ceva în legătură cu opera lui?

MARILENA: Laura, tu vrei să pregătești un singur subiect... și gata? Frunzărești cartea aia de o jumătate de oră. Hai să luăm materia metodic și s-o repetăm.

LAURA: Chiar toată materia?

MARILENA: Doar n-o să repetăm la întâmplare. Eu zic să luăm lecțiile la rând și pe urmă să rezumăm totul în câteva idei.

LAURA: Asta ar însemna să stăm până la noapte.

MARILENA:Bineînțeles.

LAURA: A nu! Eu mai am și altceva de făcut.

MARILENA: Atunci de ce m-ai chemat? Credeam că vrei să învățăm împreună. Dar dacă tu ai altă treabă...

LAURA: Stai dragă! Nu te supăra! (sună cineva la ușă) Cine-o fi?

VICTORIȚA: Bună Marilena! A! Ce mere frumoase! E voie, nu? Unde-ați ajuns, fetelor?

MARILENA: Cu CE?

VICTORIȚA: Cu repetarea materiei?

MARILENA: Nici n-am început.

LAURA: Eu-s de vină. Nu știu ce-i cu mine astăzi. Nu prea am chef de învățătură.

VICTORIȚA: Parcă numai azi!

LAURA: Ce-ai zis?

VICTORIȚA: Grozave mere!

LAURA: Degeaba râdeți! Nu toată lumea e tocilară ca voi!

VICTORIȚA: Hai s-o spunem pe-aia dreaptă: nici ca noi dar nici ca tine!

LAURA: Poți să înveți și fără să rupi cartea cu dinții. Știți c-am fost bolnavă două săptămâni....Pot să pregătesc eu în două zile tot ce n-am învățat în două săptămâni?

MARILENA: Am vrut de atâtea ori să te ajut! De fiecare dată erai ocupată.

VICTORIȚA: Cu serialele de pe acasă.

LAURA: Ce-a fost a fost! Ce facem acum?

MARILENA: Repetăm.

LAURA: N-am putea găsi altă soluție?

VICTORIȚA: Care? Să te hipnotizăm! Phu-phu, eleva Ionescu Laura, îți poruncesc să faci o lecție de nota zece! Ce bine ar fi!

MARILENA: Și totuși, ce soluție ai tu?

LAURA: E o chestie de ......de colegialitate. Azi îți fac eu un serviciu, ......mâine îmi faci tu...

MARILENA: Nu înțeleg

VICTORIȚA: Ba, eu înțeleg ceva, dar prefer să zic că nu!

LAURA: Lăsați-o baltă! Nici nu mă așteptam să-mi dați vreun ajutor. Așa c-am mai chemat un ajutor.

VICTORIȚA: E bărbat, sau fată?

LAURA: Ce importanță are? Un băiat.

VICTORIȚA: Pe cât pariu că ghicesc cine e?

LAURA: Ei na! E Miron, pe el l-ai chemat.

MARILENA: Cum?

VICTORIȚA: Ce-ai rămas așa nedumerită? Era la mintea cocoșului.

LAURA: L-am ales din două motive. Întâi pentru că e un...foarte bun coleg.

MARILENA: De-aia îl și exploatezi. Ziceai că l-ai chemat din două motive....

LAURA: E cel mai bun din clasă....și un bun ”coleg” n-o să-și lase colega în suferință.

VICTORIȚA: Și mai e un motiv. Miron ....te place.

MARILENA:Ce?

VICTORIȚA: Parcă tu nu știi! Cine primește pe telefon mesaje? Laura e pe posr de muză...cam profitoare e adevărat.

LAURA: De ce?

VICTORIȚA: Parcă eu nu te-aud toată ziua: ”Miron, ascute-mi creionul, Miron, nu te duci să-mi cumperi un corn?”

LAURA: Ce să fac, dacă așa e el, politicos?

MARILENA: Și tu știi să te descurci!

LAURA: Știu că-l placi, da ce să-ți fac eu dacă ești timidă?Și el e la fel de sensibil ca tine dar nu uita de legea fizicii....electricitățile de același sens, se resping. Cele de sens contrar.....

MARILENA: Pe mine nu mă interesează nici lecția ta de fizică, nici preferințele lui Miron. Vreau să știu de ce ne-ai chemat aici?

LAURA: Nu ți-am spus?Suntem colege și la nevoie ar fi trebuit să ne ajutăm dar....

MARILENA: ȘI cum vrei mai exact să te-ajutăm?

LAURA: Tare grea de cap mai ești! Să mă lăsați să copiez după voi.

MARILENA: Asta numești tu ”colegialitate”?Și crezi că Miron va face asta?

LAURA: Spre deosebire de voi, Miron ține la mine.

VICTORIȚA:Ăsta e șantaj.

LAURA: La urma urmei nota lui Miron e asigurată. Ce are de pierdut? Ce mare catastrofă e dacă iau și eu câteva idei de la el? Nu e prima dată când se întâmplă așa ceva într-o clasă...și nici ultima...

MARILENA: Și dacă Miron te refuză?

LAURA: Vrei să pariem?

VICTORIȚA: Stați fetelor. Voi vindeți aici pielea ursului din pădure. Mai întâi să vină Miron.

(se aude sunând)

LAURA: Ăsta cu siguranță e el.

MIRON: Cred c-am întârziat. Scuză-mă Laura, a venit în vizită o mătușă.

LAURA: Nu-i nimic. Stai acolo.

MIRON: Până unde ați repetat?

LAURA: N-am repetat nimic.

MIRON: De ce? Îmi pare rău! M-ați așteptat pe mine?

LAURA: Nu din cauza asta!

MIRON: Ce să-mi spună?

MARILENA: Laura vrea să-ți propună să o ajuți...

MIRON: Am niște rezumate grozave. Dacă stăm azi și mâine...

VICTORIȚA: S-a gândit la o altă formă de ajutor. Ceva mai greu...mai periculos.

MIRON:Cum?

VICTORIȚA: Vrea să copieze după tine.

MARILENA: Iar eu i-am spus că tu n-ai să participi la asta. A făcut chiar un pariu că va reuși să te convingă.

LAURA: Nu e chiar așa. Știi că am fost bolnavă și c-am rămas în urmă cu materia.Acum ce să fac? Teza e poimâine.

MIRON: Dar e periculos...profu poate descoperi asemănările.

LAURA: Doar n-o să scriu cuvânt cu cuvânt după tine. Ici colo câte-o idee. Poate nici n-o să fie nevoie. Poate îmi cade ceva ce știu.

VICTORIȚA: Slabă nădejde!

LAURA: Ce-ai spus?

VICTORIȚA: Nimic, eu mănânc mere.

MARILENA: Eu zic că asta nu e prietenie.

LAURA:Așa zic și eu.

MARILENA: Poftim?

LAURA: Înseamnă ceva mai mult!

VICTORIȚA: Bine ai întors-o!

LAURA: Ascultă, Miron. Eu nu mă feresc de ele. Tu știi că eu țin foarte mult la ....prietenia ta. N-aș fi în stare niciodată să-ți fac vreun rău. Dacă nu vrei....nu te silesc. O să mă descurc și singur. Poți să pleci Miron. N-o să fie cu supărare. Eu te înțeleg. Ești de părerea Marilenei, așa că pleacă liniștit. Fiecare vede prietenia în felul lui...

MIRON: Dar eu n-am zis că plec.

LAURA: Nu? Îți mulțumesc, Miron! Eram sigură că-mi ești prieten!

VICTORIȚA: Ține-mă Doamne!

TABLOUL II

PROFESORUL: Stoian Victorița. O teză destul de bună. Nota opt, dar să fii mai atentă pe viitor.

VICTORIȚA: Da, domnule profesor. (către Marilena) Sunt curioasă ce a făcut Laura.

PROFU: Ionescu Marilena. Ar fi trebuit, poate, mai multe exemple din opera lui Coșbuc. Nota nouă.

PROFU: Constantinescu Laura. Iată și o lucrare excelentă. Felicitări! Ai lipsit două săptămâni dar după cum se vede n-ai rămas în urmă cu nici o lecție. Ți-am pus nota zece.

VICTORIȚA: Hai că asta-i bună!

PROFU: Ai ceva de comentat?

VICTORIȚA: Nu, domnu profesor!

PROFU: Și acum am ajuns la surpriza tezelor de pe semestrul ăsta. Răducanu Miron. Ce-ai pățit? E lucrarea ta, nu?

MIRON: Da!

PROFU: Asta nu e teză, e catastrofă! Nota trei! La revedere!

MARILENA: Ei, poftim! Ia uite ce se mai bucură Laura! Îți place ce-ai făcut?

LAURA: Da ce vină am eu?

MARILENA: Pe ce ți-a dat nota zece? Nu pe teza lui?

LAURA: Am luat doar o idee, două de la el...

VICTORIȚA: Minți! Tot timpul te-ai uitat la el în lucrare. Cred că i-ai furat chiar și virgulele.

LAURA: Nu înțeleg nimic. Cred că a dat altă lucrare, pentru că pe a lui și-o scrisese bine. De ce n-ai dat lucrarea ta?

MIRON: N-am dat-o ....și gata.

LAURA: De ce? Ai vrut să faci pe eroul, ai vrut să-ți rămân datoare mereu?Poate vrei să mă faci de râsul clasei, nu?

VICTORIȚA:Poate-l iei și la bătaie!

MIRON: Nu vreau nimic de la tine!

LAURA: Atunci de ce n-ai dat lucrarea bună? Știai c-o să iei o notă proastă!

VICTORIȚA: Ești mai rea și mai proastă decât o gaiță! Nu-nțelegi nimic.

LAURA: Și voi da?

MARILENA: Deșteapto! Ca să-ți lase ție nota zece. Degeaba te rățoiești la el. Dacă ar fi predat el lucrarea cea bună, riscai tu să primești doi pentru copiat. Ai avut grijă să copiezi cuvânt cu cuvânt după el. Profu știe cât de mult îți place ție cartea.

LAURA: Sunteți niște prefăcute amândouă. V-ați pornit împotriva mea. Dac-aș fi bănuit ce-o să urmeze mă lipseam de gestul tău ”colegial”!(pleacă)

VICTORIȚA: Asta în loc de merci!

MARILENA: (către Miron)Mergem acasa ?

MIRON: Da. Păcat că Laura a plecat așa...

VICTORIȚA: Vezi, nu întotdeauna legea aia din fizică e valabilă!

MIRON: Ce lege?

VICTORIȚA: Electricitățile de sens contrar se atrag.

Miron: Tot nu înțeleg.

MARILENA: Nu-ți bate capul. Chestii ale fetelor. Hai să mergem acasă.


POVESTEA OAMENILOR DE ZAPADA




PERSONAJE:

MIHAI

BIANCA

MAMA

FROSTY

FROSTYNA

VÂNTUL-3 COPII

COPILUL I

COPILUL II

COPILUL III

REPORTERUL

CRĂIASA ZĂPEZII

(din culise)

MIHAI: Da nu e vina mea! Ea a spart cana!

MAMA: Da, dar tu i-ai pus piedică. Sunteți vinovați amândoi!Așa că sunteți pedepsiți să refaceți poteca spre poartă. Uite, folosiți lopețile astea.

BIANCA: Mamă, eu sunt prea mică să țin o lopată!

MAMA: Nu mai spune! Da să faci tâmpenii prin casă ai forță! Lasă smiorcăiala și treci la treabă!În ultima vreme ai cam profitat de statutul de soră mai mică!

MIHAI: Păi da, și când îți spun eu nu mă crezi. Întotdeauna îi ții partea.

MAMA: Tu să taci! Mă duc în casă să pregătesc cina, până terminați voi va fi gata.

BIANCA: Vezi ce-ai făcut!Tu si glumele tale proaste!

MIHAI: Mucioaso!Apucă-te de treabă.

BIANCA: Și tu ce vei face?

MIHAI: Având în vedere că eu sunt fratele mai mare, voi fi șeful de echipă. Uite, începe de acolo.

-fata incepe să dea zapada imaginară-

BIANCA: Nu ai de gând să mă ajuți și tu?

MIHAI: Șeful gândește nu muncește. Hai mai repede că mi-au cam înghețat picioarele.

BIANCA: Dacă ”șeful” ar vrea să mă ajute am termina treaba mai repede și am avea și timp să ne jucăm.

MIHAI: Să zicem că ai dreptate. (ia lopata și începe să dea și el)

BIANCA: GATA!Hai să ne jucăm puțin până nu ne cheamă mama în casă.

MIHAI: Bine.Eu propun să ne dăm cu sania.

BIANCA: Ce șmecher ești! Să mă pui ca și ieri să te trag o oră și când să-mi vină și mie rândul ne cheamă mama la lecții. Nu merci.

MIHAI: Atunci ce propui să facem?

BIANCA: Să construim un om de zăpadă!

--formarea bulgărilor-

-bate vântul, timp în care apare pe scenă Frosty-

BIANCA: Ce vânt s-a pornit. Mi-au înghețat mâinile de tot.

MIHAI: OK, acum să-i așezăm și pălăria asta pe care am găsit-o în pod.Și coceanul ăsta îi va servi drept pipă.

BIANCA: O femeie nu fumează pipă.

MIHAI: Cine a zis că e femeie?

BIANCA:Eu.(scoate pipa)

MIHAI: Pălăria de ce o lași? Ce femeile poartă pălărie?

BIANCA: N-ai auzit de Marlene Dietrich?

FROSTY: Ce e cu toată agitația asta? Pe mine mă întreabă cineva ce aș vrea să fiu?

MIHAI: Nu se poate!Bianca tu ai auzit ?Omul de zăpadă vorbește!

BIANCA: Da.

MIHAI: Dacă doi oameni aud și văd același lucru înseamnă că nu se mai poate vorbi de halucinații.Alta trebuie să fie explicația.

FROSTY: De ce oamenii trebuie să găsească explicații tot timpul? În poveștile pe care le citiți nu se întâmplă lucruri neexplicabile științific?

BIANCA: Ba da.

MIHAI: Îmi dați voie să vă pun o întrebare de ordin personal?

FROSTY: Curaj flăcăule!

MIHAI: Puteți să-mi spuneți de ce gen sunteți?

FROSTY: Masculin.

MIHAI: Vezi, ți-am spus eu. Spuneți-i și puștoaicei că nici nu există oameni de zăpadă de gen feminin.

FROSTY:Asta n-aș putea spune. Eu m-am născut acum cinci minute. Nu știu prea multe despre lumea asta.

BIANCA: Hai să-l botezăm!

MIHAI: Bună idee. În lumea asta pământeană orice lucru care există poartă un nume. Da cum să-l cheme?

FROSTY: Aș avea eu o preferință: Frosty

MIHAI: Nu-i o idee rea.

MAMA: Copiii, ați terminat? Ia uite ce harnici ați fost! Ați avut timp să faceți și un om de zăpadă?

BIANCA: Mamă, omul ăsta poate vorbi.

MAMA: Mihai, iar ai lăsa-o pe surioara ta să mănânce zapadă? Nu știi că nu-i face bine?

MIHAI (îi dă un ghiont surorii sale): De ce ne dai de gol? Un om matur nu mai crede în povești!

MAMA: Hai, intrați în casă! Vântul bate destul de tare. Să nu-mi răciți că vă mănânc!

-se lasă seara-

FROSTY: - Ce noapte frumoasă! Luna face zăpada strălucitoare, stelele scânteiază, vântul abia adie...Copacii par îmbrăcaţi în vată de zahăr! Bianca și Mihai sunt acum la culcare.

Dar cu cine să împarţi această frumuseţe dacă eşti singur?!

VÂNTUL: -Nuuu, nuuu eşşşti sssinguuur! Pe uuunde am trecuuut, am văzuuut...muuulţi oameni de zăpadă...

FROSTY: Cine ești tu?

VÂNTUL: - Suuunt chiar vântuuul!

FROSTY: -Unde sunt alţi oameni de zapadă?



VÂNTUL: Chiar lângă Paaarc,nuuumai la doua cassse distanţă...E o fetiiiţă de zăpadă...

FROSTY:O fetiță de zăpadă! Ce bine-ar fi să o cunosc! Poate așa aș face rost de o surioară așa cum are și Mihai pe Bianca. O surioară cu care mă voi juca. Din păcate, n-am cum să ajung la ea. Nici dacă aş striga, nu m-ar putea auzi!

VÂNTUL: Te ajuuut eu.Şooopteşşşte ce-ai vrea sssa-i ssspui,atunci când eu trec mai iute pe lângă tine,şşşi-am sssă-ţi port vooorbele... pââână la ea...

FROSTY: Am 1.30 înălțime, sunt durduliu (dar cred că toți oamenii de zăpadă sunt așa) și nu iubesc deloc căldura. Vrei să fii prietena mea?Ba nu! Dacă-i cer prietenia de la început va crede că sunt un nesimțit.Vântule, nu, stai, nu asta vroiam! Ce rapid mai e! Ce mă fac?Dacă fetița de zăpadă se va supăra?

-apare Vântul_

FROSTY: Ai și venit?Ce-a spus, vântule?

VÂNTUL: A râs..A spus ca vrea să te vadă.

FROSTY: Ce fericire! O să am și eu cu cine să mă joc! Ba nu. Asta e imposibil!

VÂNTUL: De ce?

FROSTY: Pentru că eu n-am picioare.

VÂNTUL: Nuuu e chiar IMPOSIBIL. Îți voi face o fotografie .Fulgii de zăpadă se comportă în prezenţa mea ca nişte stereograme...Zâmbeşte- vei fi fotografiat şi codat.



FROSTY: Ei, ce-a zis?!

VÂNTUL: A spus ca esti ,,cool".

FROSTY: Cum?!

VÂNTUL: S-a emotionat foarte tare.Nu-si imaginase ca eşti aşa frumos.Asta a zis .Mie, sincer, nu mi se pare c-ai fi chiar aşa.

FROSTY:Şi pe ea...pe ea n-ai ,,fotografiat-o''?

VÂNTUL:Ba daaa....Dar pe furiş, pentru ca după ce te-a văzut, s-a emoţionat .

Ia priveşte aici!

-Şi vântul aduse în faţa Omului de Zapada o perdea densă de fulgi-

FROSTY:Nu văd nimic!

VÂNTUL:Priveşte printre fulgii de zapadă.

FROSTY: Vreau s-o văd, zise el.Te rog, poti face asta pentru mine? Pentru noi?

Vântul nu răspunse.

FROSTY: Te implor!Aş da orice sa fiu cu ea,s-o privesc,să vorbim, să dansăm...O singura dată...

VÂNTUL: Bine!

-este adusă Frostyna, aceștia se ating și apoi ea se prăbușește răpusă de vânt-

FROSTY:Ce s-a întâmplat? Ce are?

VÂNTUL: Îmi pare rău! E vina mea. Am suflat prea puternic și s-a prefăcut într-un maldăr de zapadă.

FROSTY: Și nu poți s-o refaci?

VÂNTUL: Numai oamenii pot crea un om de zăpadă! A început să se lumineze, eu trebuie să plec!

FROSTY: Și cu mine cum rămâne? Of, de ce oare nu mă pot mișca, mi-aș reface eu prietena. Așa....

-se aud din casă voci de copil-

MIHAI: Bianca, hai să ne jucăm cu zăpadă!

BIANCA: Imediat, să-mi iau mânușile!

MIHAI: Ia uite! Frosty încă mai e aici!

BIANCA:(râzând) Credeai că pleacă undeva? Oare de ce e așa gârbovit? Pare foarte trist.

FROSTY: Sunt trist pentru că aseară vântul mi-a făcut cunoștiință cu o fetiță de zăpadă. A încercat chiar să mi-o aducă aici dar suflând prea puternic a ....Acum zace aici lângă mine fără viață.

BIANCA:Bietul Frosty!

MIHAI: Stai măi puțin! Ce atâtea tristețe?!Hai să-i refacem noi prietena! Cred că patru mâini pot face asta destul de ușor.

FROSTY: Mulțumesc copii! Acum are cine să-mi țină de urât când voi veți merge la culcare. Bună, mă numesc Frosty. Pe tine cum te cheamă?

-tăcere-

FROSTYNA: Frostyna. Bună dimineața! Hai să ne jucăm împreună, vreți?

MIHAI: Mănânci calule ovăz?

-începe joaca-

-la un moment dat copiii încep să se dezbrace-

BIANCA: Da ce cald e! Așa dintr-o dată.

MIHAI: Cu vremea asta nu mai stii niciodată cum să te-mbraci. Încălzirea globală își cere drepturile.

BIANCA: Mihai, ia uită-te la cei doi. Iar s-au întristat.

FROSTY: Dacă mai ține mult căldura, ne vom topi amândoi!

BIANCA: Am o idee!Mihai hai până în casă!

-se întorc cu multă gheață și două umbrele-

MIHAI: Încercăm să amânăm inevitabilul!

-apar trei copii-

COPILUL 1: Ce faceți măi, de ce ne-ați chemat?

MIHAI: Trebuie să ne ajutați să salvăm oamenii de zăpadă.

COPILUL II: Ceva e putred aici. Omul ăsta e făcut de mine aseară. Cum a ajuns aici?Că doar nu v-ați apucat să furați oameni de zăpadă?

BIANCA: În primul rând că e fată, și în al doilea rând că nu noi am furat-o ci Vântul ne-a adus-o.

COPILULIII: Și marmota învelea ciocolata în staniol! Ce vrăjeală are asta mică!

MIHAI: Ați adus gheață?

COPILUL I: Da. Da ce faci cu ea?

-Mihai pune gheața lângă oamenii de zăpadă-

COPILUL III: Ce vreme ciudată! Doamna de biologie ne-a explicat la școală că de vină este subțierea stratului de ozon .

FROSTYNA: Noi n-avem idee ce e ăla strat de ozon. Dar vă rugăm faceți ceva cât mai rapid!Dacă mai stăm mult ne vom transforma în băltoacă.

COPILUL II: Din cauza oamenilor mari se întâmplă toate astea. Gunoaie aruncate aiurea, mașini cu sutele pe străzi. Lor puțin le pasă că în curând iarna nu vom mai putea să ne dăm cu sania. Ce-ar fi să organizăm un marș de protest!

BIANCA ȘI MIHAI: Ce idee bună!

COPILUL III: Atunci să ne grăbim. Eu propun să chemăm și televiziunea. Așa ne vor lua în seamă.

MIHAI: Mă duc să dau telefon!

BIANCA: Iar eu să fac niște pancarte.

FROSTY ȘI FROSTYNA: Nu mai vrem căldură!

-apare și Bianca și Mihaicu pancartele: ”Nu mai vrem să ne topim”, ”Zonă fără zăpadă”-

TOȚI: NU MAI VREM SĂ NE TOPIM!

REPORTERUL: Bună ziua, doamnelor și domnilor. Mă aflu în cartierul Tomis III unde o mână de copii s-au strâns pentru a protesta. Ce vă nemulțumește?

COPILUL II: Oamenii mari nu mai au grijă de mediul înconjurător. ȘI DIN CAUZA ASTA iarna nu mai e iarnă și vara nu mai e vară.

COPILUL III: Vrem să salvăm viața acestor oameni de zăpadă.

TOȚI: NU MAI VREM SĂ NE TOPIM!

REPORTERUL: Părinții voștri știu ce faceți?

BIANCA: Da. (mama iese din casă și începe și ea să strige)

REPORTERUL: Nu vi se pare exagerată reacția copiilor voștri? Sunt doar niște oameni de zăpadă.

MAMA: Nu cred că vorbeați așa când erați de vârsta lor. Dacă noi, oamenii mari am mai crede în povești poate că nu am face atât de mult rău Pământului.

REPORTERUL: Mulțumesc, doamnă. Atât de aici. A transmis pentru Viața Tv, Marius Caloianu.(iese)

-deodată începe să bată vântul-

BIANCA: Băieți, nu vi se pare că s-a răcit deodată?

MIHAI: Ba d.....

CRĂIASA ZĂPEZII: Bună ziua copiii!

COPILUL I:Asta cine mai e?

CRĂIASA ZĂPEZII: ..........Așa vorbești tu cu un om mare?

COPILUL I: Da și eu sunt Scufița Roșie!

BIANCA:Iertați-l vă rog, doamnă! E....

COPILUL III (către Copilul I): Tu nu vezi mă cum e îmbrăcată?

COPILUL II: Chiar e Crăiasa Zăpezii.

CRĂIASA ZĂPEZII: Am venit să vă ajut copii! Curajul vostru de a vă opune acțiunilor necugetate ale adulților m-a impresionat profund. Așa că am venit să vă ajut.

FROSTY: Să trăiți Măria Voastră! Deja ne-ați ajutat. Vremea e minunată acum. O veți lăsa așa nu?

CRĂIASA: DIN PĂCATE eu n-am o putere așa mare. Pământul a hotărât acum ceva ani că oamenii au devenit prea răi așa că vrea să-i învețe minte. De-aia vremea e atât de incoerentă.

BIANCA: Dacă nu ne aduceți definitiv frigul, atunci cum ne veți ajuta?

CRĂIASA: Frosty și Frostyna când va veni primăvara se vor topi oricum. De aceea vă propun să-i iau în Împărăția mea. Acolo e veșnic frig.

BIANCA: Și noi cu cine ne mai jucăm?

CRĂIASA: Cred că e timpul să vă gândiți în primul rând la binele prietenilor voștri.

MIHAI: Are dreptate! Crăiasă, dar dacă mâine noi vom face alți oameni de zăpadă, primăvara vor muri?

CRĂIASA: Asta credeți voi, oamenii. De fapt atunci când se topesc oamenii de zăpadă călătoresc tot în lumea mea.

COPILUL I: Ce chestie! Dacă știam nu ne mai revoltam atâta!

CRĂIASA: Nu! E bine că încercați să schimbați lumea! Și chiar vă rog ca în continuare să încercați să-i sensibilizați pe oamenii mari. Acum e timpul să plec.

-îmbrățișări cu Frosty și Frostyna-

-apare vântul care îi ajută pe cei doi F să intre în culise-

MAMA: Copiii, haideți toți în casă. Cine vrea ciocolată caldă?

TOȚI: NOI!!!!!!!!